Ministerul de Externe de la Chișinău îi răspunde Moscovei care s-a arătat revoltată de interzicerea intrării militarilor ruși în R. Moldova
adăugat 27 mai 2015, 13:50, la Externe • Articol publicat de Octavian Balan
Autorităţile de la Chișinău interacţionează cu partea rusă la capitolul rotaţiei mlitarilor ruşi care fac parte din contingentul de pace din regiunea transnistreană în baza unui mecanism prestabilit, ce prevede notificarea din timp cu privire la sosirea acestora pe teritoriul R. Moldova şi asigură monitorizarea circulaţiei personalului militar, se arată într-un comentariu al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene oferit pentru „Radio Chișinău”.
Comentariul este o replică la declarația de marți, 26 mai, a Ministerului de Externe rus care a criticat faptul că mai mulți militari din Federația Rusă au fost opriți să intre în Republica Moldova
Aceasta este o practică normală, care reiese din interesele naţionale ale Republicii Moldova, precum şi din situaţia tensionată în regiune, susține diplomația de la Chișinău.
Ministerul menționează că există cazuri când anumiţi militari din Federaţia Rusă care sosesc în Republica Moldova nu se încadrează în cerinţele prestabilite, ceea ce impune instituțiile abilitate să ia deciziile de rigoare.
„Precizăm că MAEIE comunică permanent, prin canale diplomatice, cu partea rusă şi prezintă atât argumentele, cât şi ingrijorarile privind activitatea forţelor militare ruseşti în regiunea transnistreană, lucru transmis autorităţilor din Federaţia Rusă, inclusiv în cadrul întrevederii din 26 mai curent, a însărcinatului cu afaceri al Ambasadei R. Moldova la Moscova, Eduard Melnic, cu reprezentanţi ai Ministerului de Externe de la Moscova”, se arată în comentariul ministerului de la Chișinău.
Recent, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Republicii Moldova în Rusia, Eduard Melnic, a fost convocat la Ministerul de Externe al Federației Ruse, unde i s-au cerut explicații în legătură cu faptul că mai multor cetățeni ruși li s-a interzis, în ultimul timp, accesul în Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al MAE-ului rus, astfel de acțiuni ale părții moldovene ar intra în contradicție cu acordurile bilaterale în vigoare privind libertatea de circulație între cele două state și ar pune în pericol „pacea și liniștea la Nistru”, scrie „Radio Chișinău”.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲