Ministrul moldovean pe care Ion Sturza este gata să îl ANGAJEZE chiar mâine cu „zece MII” pe lună
adăugat 19 iunie 2015, 10:05, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Octavian Balan
Fostul prim-ministru al R. Moldova, Ion Sturza, laudă activitatea ministrului Educației, Maia Sandu, despre care spune că este foarte scumpă pe piața muncii și speră să nu se regăsească în viitorul Guvern.
„Vă dau un exemplu de jertfire clasică a unui om care are o sută de alternative în viață, Maia Sandu. Ea este foarte scumpă pe piața muncii. Minimum 10 mii de euro ea câștigă în orice colț al lumii, fiind cu Harvard. Și eu i-aș da 10 mii de euro să vină într-un proiect de-al meu, dar ea s-a jertfit pentru asta”, a recunoscut Ion Sturza în cadrul emisiunii „Interpol” de TV 7.
Fostul premier a mai menționat că speră foarte mult că Maia Sandu nu se va regăsi în viitorul Guvern și va avea „o viață frumoasă”.
Menționăm că, recent, în cadrul unui interviu acordat postului de radio „Europa Liberă”, Maia Sandu a declarat că nu ştie dacă se va regăsi în viitorul Guvern.
„Aceasta e ce pot să vă spun acum. Faptul că îmi doresc ca reformele în educaţie să continue este cert. Dacă mă văd sau nu într-o următoare echipă, este foarte greu de spus la acest moment”, a precizat ministrul Educației.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲