Mircea Druc: Independenta Republicii Moldova este doar un bluf
adăugat 27 aprilie 2010, 10:37, la Interviu / Reportaj
Republica Moldova si independenta? Mi-e rusine să vorbesc pe asemenea teme! Ce independentă? Care? Până si formularea aceasta mă deranjează. Ce anume vă face să credeti că Republica Moldova este independentă? Si Transnistria are ministere, armată, presedinte, capitală: au tot. Dar, de fapt, totul nu-i decât un bluf, o fictiune.
Din punctul meu de vedere, Republica Moldova nu este independentă", a declarat deputatul primului Parlament al Republicii Moldova, Mircea Druc, în cadrul editiei de luni, 26 aprilie, a emisiunii „Chestiunea Zilei", la Jurnal TV, preluat de Romanian Global News.
Fostul prim-ministru al RSSM spune că a revenit în Moldova pentru a semna din nou Declaratia de Independentă doar din respect fată de fostii săi colegi. „Am fost si voi fi întotdeauna un unionist. Si îmi pare rău că România a fost prima care a recunoscut independenta Republicii Moldova. De fapt, SUA aveau pe atunci un plan, să-l salveze pe Gorbaciov si URSS, cerând independenta Tărilor Baltice. Acestea însă aveau menirea să spună că sunt de acord să se rupă de la URSS, doar că mai au o rudă săracă - Basarabia. Din păcate, România, desi stia despre acest plan, s-a grăbit si, după întâlnirea celor trei lideri de stat, ai Rusiei, ai Ucrainei si ai Bielorusiei la Belovejskaia Puscia, precum si alte tări, au recunoscut independenta Republicii Moldova, Tări care până atunci erau în asteptare", spune Mircea Druc.
Fostul deputat sustine că aceasta nu a fost unica gafă a Bucurestiului. „În martie 1991, când noi îi refuzam lui Gorbaciov participarea la referendumul ce trebuia să mentină ca structură URSS-ul, Bucurestiul ratifica tratatul de bază cu URSS-ul, bucurându-se că au luat-o înaintea Bulgariei si a Cehoslovaciei", spune fostul deputat.
Mircea Druc avea si el un plan de unificare a Moldovei cu România, plan care a fost dat peste cap de puciul lui Enaev. „Dacă puciul avea loc putin mai târziu, si eu rezistam ca prim-ministru până în august, convocam pe toti cei care au participat la Marea Adunare Natională si îi spuneam lui Snegur că toti au venit si asteaptă să le spunem că am votat trei lucruri: reconfirmarea actului unirii din 1812, respingerea ultimatumului sovietic din 26-27 iunie 1940 si desprinderea ireversibilă de URSS si de promovarea independentei. Iar Bucurestiul nu avea decât să spună că a luat act de vointa Parlamentului de la Chisinău si acceptă această vointă ca pe o realitate", a conchis Mircea Druc.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲