Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 06:01

 

Moldova: cheia alegerilor, la foştii comunişti

adăugat 20 iulie 2009, 21:04, la Opinii / Editoriale

MOLDOVA: Partidul lui Marian Lupu urcă în sondaje, gruparea lui Voronin coboară.

Partidul Democrat (PD) al ex-comunistului Marian Lupu a urcat pe locul trei în preferinţele alegătorilor moldoveni, cu 9,6 la sută din intenţiile de vot, în timp ce Partidul Comuniştilor (PCRM) a scăzut la 31,1 la sută, iar Alianţa Moldova Noastră (AMN) la 2,6 la sută, sub pragul electoral, potrivit barometrului de opinie publică realizat de Institutul de Politici Publice (IPP) de la Chişinău, dat ieri publicităţii.

Fost preşedinte al parlamentului şi aliat al lui Vladimir Voronin, Marian Lupu devine astfel, la mai puţin de două luni de la părăsirea PCRM, unul dintre principalii lideri ai opoziţiei şi un jucător-cheie în alegerile parlamentare anticipate de pe 29 iulie. Contestat de opoziţie, dar şi de guvernarea comunistă, sondajul îi creditează pe li beralii lui Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, cu 13,2 la sută, iar pe liberal-democraţii lui Vlad Filat cu 7,2 la sută din sufragii, informează Mediafax.

Primul
nemulţumit a fost liderul AMN, Serafim Urechean, care a subliniat că IPP a „indus în eroare electoratul”. Vlad Filat, preşedinte PLDM, a observat la rândul său că rezultatele sondajelor date publicităţii „sunt diferite”, în vreme ce comuniştii au subliniat că cer cetările lor arată „mai optimist” faţă de studiul IPP.

Mai multe opoziţii

Scorurile electorale estimate de sondajul IPP arată că PCRM ar obţine 51 de mandate parlamentare, insuficiente pentru alegerea preşedintelui şi chiar pentru impunerea guvernului. Împreună, partidele de opoziţie ar aduna 50 de mandate. Deocamdată însă, gru pările de opoziţie nu merg tocmai împreună.

Reprezentanţii partidelor liberale şi-au exprimat repetat suspiciunile privind intenţiile lui Marian Lupu. Acesta a venit în PD cu aproximativ 50 de susţinători din PCRM, majoritatea foşti demnitari în timpul guvernării comuniste, potrivit ziarului „Timpul”. Mai mult, primele cinci poziţii pe lista electorală a PD aparţin echipei lui Lupu.

Mulţi critici au apreciat, de altfel, că plecarea popularului politician din PCRM ar fi o stratagemă a comuniştilor, care are menirea de a sifona voturile opoziţiei.

INTIMIDĂRI

Dorin Chirtoacă: „Comuniştii sunt în stare să facă orice pentru a discredita opoziţia”


O acuzaţie ridicolă planează asupra primarului Chişinăului, Dorin Chirtoacă: poliţiştii moldoveni l-au reţinut, sâmbătă noaptea, pentru că ar fi depăşit ora-limită pentru desfăşurarea întrunirilor electorale. EVZ a stat ieri de vorbă cu Dorin Chirtoacă, la puţin timp după ce a dat din nou declaraţii reprezentanţilor poliţiei, la „invitaţia” acestei instituţii. Nu fusese lămurit însă prea bine cu privire la motivele reţinerii.

Evenimentul zilei: Ce s-a întâmplat azi la sediul poliţiei?
Dorin Chirtoacă: Situaţia e stranie: nu a existat proces-verbal, nu ni s-a explicat despre ce contravenţii e vorba. Le-am spus că nu e vorba de nicio încăl care a Codului Electoral şi că putem să facem campanie, atâta timp cât există acordul auto rităţilor locale şi cât ordinea publică nu este deranjată.

Care este atunci explicaţia pentru ce s-a întâmplat sâmbătă?
Comuniştii sunt disperaţi şi sunt în stare de orice pentru a schimba opinia cetăţenilor despre opoziţie. Cifrele arată însă că popularitatea Partidului Comuniştilor este în continuă scă dere, ca urmare a evenimentelor de pe 7 aprilie.

Au mai existat încercări de intimidare?
Abuzurile comuniştilor sunt continue. Un grup de necunoscuţi a încercat, de exemplu, să dea foc sediului Partidului Liberal din Orhei, alţii au murdărit cu vopsea... Sesizările noastre n-au avut rezultat.

Barometrul publicat azi arată că Marian Lupu este favorit pentru funcţia de preşedinte. Este o surpriză?
În opinia mea, Marian Lupu reprezintă în continuare Partidul Comuniştilor. Trebuie să vedem care este intenţia lui sinceră. Sunt doar câteva săptămâni de când a început să vorbească despre democraţie. (Vlad Odobescu)

SPRE EST

Rusia, partenerul preferat


Peste jumătate dintre cetăţenii moldoveni consideră că partenerul strategic de bază al Republicii Moldova trebuie să fie Rusia, 26 la sută cred acelaşi lucru despre UE, iar 11 la sută se pronunţă pentru un parteneriat strategic cu România, potrivit sondajului IPP, citat de „Jurnal de Chişinău”, în ediţia electronică.

La întrebarea cum apreciază relaţiile actuale ale ţării cu o serie de state, 71 la sută dintre respondenţi au declarat că Republica Moldova are relaţii bune şi foarte bune cu Rusia, în timp ce peste 58 la sută apreciază relaţiile cu România ca fiind deteriorate sau foarte deteriorate. Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la UE, 66,5 la sută din populaţie s-ar pronunţa „pentru”, 16,7 la sută „împotrivă”, iar 12,9 la sută ar fi indecisă, potrivit studiului.

Populaţia este însă mai rezervată referitor la aderarea la NATO, numai 21 la sută dintre repondenţi considerând că aceasta ar fi cea mai bună soluţie pentru asigurarea
securităţii ţării.

Autor: Adrian Cochino
Sursa: www.evz.ro
ce sa faca si ei saracii comunisti, mai un sondaj fabricat, mai o intimidare mica..incearca sa-l propulseze pe Lupu si Rosca in fata, ca sa se ia la brat dupa alegeri. Si sa prosteasca lumea iar.
A comentat Taysia 20 iulie 2009, 21:18
Nu-l credeti pe Lupu ca e cam suspect si nici Rosca nu merita deranjul,votati liberalii e singura sansa pentru R. moldova. Vorbitii cu parintii, rudele, cunoscutii caci nu toata lumea e informata. La tara nu se difuzeza programe decat moldova 1 si alte programe comuniste si subiective. Ca sa reusim nu e necesar doar sa protestam dar si sa informam pe toti cei care nu au acces la realitate si noi tinerii putem face asta!
A comentat maria 21 iulie 2009, 05:43
Curve de moldovani! Romania trtebuie sa puna mana pe par si sa le dea peste bot! Moldolvanul nu e om ci e animal cu chip omenesc!
A comentat MARIAN 21 iulie 2009, 07:44
Marian, si eu cred ca Romania ar trebui sa ridice un zid de netrecut la Prut. Sa-i scoatem dracului pe pruto-nistrenii rusofoni sau polietnici comunisti din tara noastra! Duca-se pe pustii cu lifta lor rusofona slavono-turceasca!

Ori Voronin, ori Marian Lupu, tot comunisti sunt. Ca unul este pe fata, iar celalat sub acoperire, adica mascat sau vopsit, asta e alta mancare de peste. Dar ambii sunt comunisti primitivi, de care toata omenirea s-a descotorosit, numai pruto-nistrenii ii pupa in cur.

Oricum, noi nu ar mai trebui sa avem ceva in comun cu comunismul pruto-nistrean! Au fost, sunt si vor fi vesnic curve cu 10 feţe. Trebuie sa luptam sa-i scoatem pe pruto-nistreni din Romania! Atentie deci cand se va vota presedintele Romaniei!
A comentat Dorel din Iasi, mandru de a fi roman moldovea 21 iulie 2009, 07:58
Ma bucur ca mai sint romani in Iasi care s-au saturat sa fie scuipati de moldovani! Romania trebuie sa rupa relatiile diplomatice cu rep moldoveneasca, sa inchida frontiera si sa impuna o serie de conditii statului moldovenesc pe care daca aceasta entitate nu le respecta, romania sa blocheze orice ajutor european pt moldovani! Cu vorba buna nu se poate face nimic pt ca sint unele specii de animale care asculta numai de ciomag!
A comentat marian 21 iulie 2009, 08:11
Marian, nu numai eu gandesc astfel in Iasi si in dreapta Prutului in general. Foarte multi romani din Romania moldava nici nu mai vor sa auda de polietnicii sau rusofonii comunisti dintre Prut si Nistru. In mod constient, ei ignora existenta acestei republici rusofone sau polietnice care este minuscula dar dusmanoasa la adresa Romaniei si romanilor.


Romania trebuie sa ia masuri si cu denumirea de republica a minusculei republici comuniste dintre Prut si Nistru. Sa-i obligam pe rusofoni sa-si schimbe toate simbolurile care amintesc de romani si Romania. Putem face acest lucru si cred ca vom fi nevoiti sa-l facem. Altfel ne vom face acuzati de sprijinire a imposturii, de sprijin acordat acestei monstruoase imposturi, celei mai mari imposturi, de fapt, care a existat vreodata in istorie pana acum.
A comentat Dorel din Iasi, mandru de a fi roman moldovea 21 iulie 2009, 09:39
Oare de ce Redactia OSB publica asa stiri?
NU VA ESTE RUSINE - Tradatorilor?
Voi sunteti PROVOCATORII divergentelor intre Orga nizatiile de Basarabeni din Romania, mai corect spus - CURVE...hahahahahaha
A comentat q 21 iulie 2009, 09:53
Da ridicati mai odata zidul asta ca ne-am saturat de voi,noi sarma ghimpata am pus acum e randul vostru,construiti zidul, daca sunteti in stare desigur,din partea moldovanului veti avea numai sustinere in privinta aceasta.Hai, la treaba!
A comentat Moldova - mai presus de toate! 21 iulie 2009, 09:57
Băăă, m-au săturat ăştia până-n gât cu sondajele lor false!
A comentat Prinţesă 21 iulie 2009, 13:06
p..a mea ce dreaqu sunt stirile aste pe site?mam saturat tot sa vad prostii......siteul asta e special facut imotriva comunistilor si aroape totdeauna se scriu tampenii aici......ce dovezi aveti ca stirile sunt reale?
A comentat niq 21 iulie 2009, 22:21 | mergi sus ▲


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.0713 secunde