Basarabeni.Ro

Portalul Basarabenilor din România

Avocat basarabeni.ro -Lăcătuș Igor
Campania Pro Cetăţenie Română
[o]

22 decembrie 2024, ora locală: 05:32

 

Moldova, NATO, Rusia şi neutralitatea

adăugat 17 mai 2008, 14:10, la Opinii / Editoriale

Săptămâna trecută, Parlamentul a adoptat în prima lectură, cu voturile deputaţilor comunişti, democraţi şi creştin-democraţi, "Concepţia securităţii naţionale a Republicii Moldova". Aceasta, deşi, după ce va deveni lege, nu va avea o aplicare directă şi este mai curând o declaraţie de intenţii, trasează totuşi principiile de bază de care se vor conduce instituţiile statului în asigurarea securităţii naţionale şi această concepţie va fi urmată de o Strategie a securităţii naţionale.

Proiectul acestui document a fost elaborat de către o comisie constituită prin decretul preşedintelui Vladimir Voronin încă la 22 decembrie 2005 şi a fost prezentat joi în Parlament de vicepremierul Andrei Stratan, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Neutralitatea - o nouă religie autohtonă

Din capul locului vom constata că textul acestei concepţii este, în mod evident, sub aşteptările experţilor independenţi şi ale societăţii civile. (Desigur, până la votarea în lectura a doua, el poate fi îmbunătăţit, astfel ca, în varianta finală, să corespundă în mai mare măsură necesităţilor de asigurare a securităţii naţionale.) Chiar din primele rânduri, autorii au insistat, în mod special, pe conceptul de neutralitate al Republicii Moldova, făcând impresia că această concepţie a fost elaborată doar pentru a declara o dată în plus că autorităţile moldovene nu intenţionează să renunţe la neutralitate şi nu au de gând să adere la NATO.

Iată care este una dintre primele constatări ale acestei concepţii:

"Art. 11 al Constituţiei Republicii Moldova stabileşte statutul de neutralitate permanentă al Republicii Moldova, ceea ce presupune că ţara noastră nu este parte şi nici nu va intra în blocuri militare, nu va participa la acţiuni militare şi nu va admite prezenţa pe teritoriul său a unor trupe militare şi armamente străine", ca mai jos să se menţioneze că "statutul de neutralitate permanentă este principiul de bază şi piatra de temelie a conceptului securităţii naţionale, astfel tot sistemul de securitate naţională şi toate acţiunile Republicii Moldova îndreptate spre asigurarea securităţii naţionale vor fi bazate pe acest principiu".

Ce se va întâmpla cu Armata Naţională?

Autorii Concepţiei au dat un semnal prost şi ofiţerilor din cadrul Ministerului Apărării, pentru că noţiunea de Armată Naţională nici nu apare în textul acestui document, ea fiind înlocuită cu cea de "contingent militar limitat", fără a se da o explicaţie care ar defini-o. Astfel, constatăm că autorii Concepţiei îşi propun, probabil, să reorganizeze sau poate chiar să lichideze Armata Naţională, fără a specifica cum intenţionează să facă acest lucru. Din textul Concepţiei putem constata doar că numărul efectivului Armatei Naţionale va fi redus, vom avea doar militari profesionişti, angajaţi pe bază de contract.

Şi cooperarea cu Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic este văzută tot prin prisma "statutului de neutralitate permanentă": "Relaţiile Republicii Moldova cu NATO pornesc de la principiul constituţional de neutralitate al Republicii Moldova şi se înscriu în limitele Parteneriatului Euroatlantic şi Parteneriatului pentru Pace. Ţinând cont că ţara noastră nu are ca scop aderarea la NATO, cooperarea RM-NATO este bazată pe principiul unei relaţii pragmatice, care are ca obiectiv sprijinirea eforturilor RM de edificare a unui sistem funcţional al securităţii naţionale al Republicii Moldova, precum şi trecerea ţării de la calitatea de consumator la cea de generator al securităţii regionale.

Lansarea Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova-NATO confirmă sporirea interesului de consolidare a securităţii naţionale". Dar şi aceste formulări vagi, exprimate sumar în capitolul despre cooperarea cu NATO, riscă să fie suprimate aproape în totalitate dacă în lectura a doua Parlamentul va da curs propunerii formulate de deputatul comunist Vadim Mişin în sala de şedinţe în cazul examinării proiectului în prima lectură.

Trupele de ocupaţie ruse - o ameninţare la adresa securităţii naţionale

Este de remarcat şi faptul că acest document identifică şi ameninţările la adresa securităţii naţionale. Prima ameninţare, potrivit Concepţiei, o constituie trupele armate ilegale ale separatiştilor de la Tiraspol. Citez: "Prezenţa în Transnistria a formaţiunilor militarizate anticonstituţionale, contrar prevederilor legislaţiei Republicii Moldova, angajamentelor internaţionale şi voinţei cetăţenilor ţării, favorizează consolidarea regimului separatist şi constituie un factor de perpetuare a acestuia". Documentul nu conţine însă nicio menţiune cu privire la prezenţa ilegală a trupelor ruse în regiunea transnistreană, nicio referire la ameninţările la securitatea naţională pe care o comportă prezenţa acestora şi la faptul că Federaţia Rusă, contrar angajamentelor asumate la nivel internaţional şi prevederilor constituţionale care interzic prezenţa militară străină în Republica Moldova, nu şi-a retras până în prezent şi nici nu are de gând să-şi retragă trupele armate de ocupaţie din teritoriul nostru naţional.

Ruşii evaluează avantajele şi dezavantajele aderării la NATO

Toată lumea ştie că autorităţile moldovene insistă pe conceptul de neutralitate pentru că aceasta este una dintre pretenţiile imperative ale Moscovei. Presa rusă a scris în repetate rânduri că Moscova solicită garanţii internaţionale că Moldova nu va adera niciodată la NATO, ca, în felul acesta, să excludă "pericolul" ieşirii Republicii Moldova din sfera de influenţă a Kremlinului. Se pare (drept dovadă serveşte şi proiectul acestei Concepţii) că autorităţile moldovene sunt gata să îndeplinească această poftă imperialistă a ruşilor, pentru că, în accepţia lor, anume de la Moscova ar veni o soluţie pozitivă a diferendului transnistrean.

Este interesant să observăm că Rusia, pe de o parte, se opune apropierii Republicii Moldova de NATO (şi nu doar a Republicii Moldova, dar şi a Ucrainei, Georgiei), iar, de pe altă parte, colaborează cu Alianţa Atlanticului de Nord în asigurarea intereselor securităţii naţionale. Ba mai mult, în ultimul timp, în presa rusă s-au făcut auzite mai multe argumente în favoarea aderării Federaţiei Ruse la NATO. De exemplu, la finele lunii aprilie, ziarul "Komsomoliskaia Pravda" publică un material intitulat "Oare nu e cazul ca Rusia să adere la NATO?" Iată un fragment din acest material, semnat de redactorul KP, Victor Baranţev.

"Rusia va ajunge o cetate asediată de NATO"

"În anii 90, după dizolvarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi după desfacerea URSS, conducerea Rusiei a încercat de multe ori să convingă NATO să nu se extindă la Răsărit, în ţările fostului lagăr socialist. Conducerea NATO a promis Rusiei că va ţine cont de "îngrijorările acesteia", dar, contrar acestei promisiuni, blocul a tot continuat să înainteze, apropiindu-se de hotarele noastre (ale Rusiei - n.n.).

"Komsomoliskaia Pravda": Moldova bate la uşa NATO

La summitul din aprilie, desfăşurat la Bucureşti, NATO intenţiona să înscrie în "clasa pregătitoare" Ucraina şi Georgia. Reacţia de răspuns a Rusiei a fost ca niciodată de dură. Şi blocul a renunţat la intenţia sa, însă doar temporar, promiţând cu fermitate că, mai devreme sau mai târziu, ucrainenii şi georgienii vor veni sub drapelele sale. Iar din urma lor la uşa NATO bate Azerbaidjanul şi Moldova. În tăcere, în mod discret fac ochi dulci către Alianţa Nord-Atlantică şi alte ţări membre ale Comunităţii Statelor Independente. Şi nu e departe ceasul când cel mai apropiat aliat al nostru (al ruşilor - n.n.), Belarus, de asemenea, va cere să fie primită în rândurile membrilor Tratatului Nord-Atlantic (este adevărat că aceasta va deveni posibil doar după ce va pleca Aleksandr Lukaşenko - n.a.). Dacă evenimentele se vor desfăşura în acest mod, noi riscă să devenim o cetate asediată. Oare nu este timpul să anticipăm o asemenea evoluţie şi să întreprindem ceva ca să evităm această perspectivă deloc de invidiat"?

Şi Rusia ar avea de câştigat dacă va adera la NATO

Autorul de la "Komsomoliskaia Pravda" aminteşte că "pe la mijlocul anilor 50 ai secolului trecut, la scurt timp după moartea lui Stalin, guvernul sovietic intenţiona în modul cel mai serios să se înfrăţească cu blocul imperialist. Dar nu s-au înţeles. În anii 90, şi Boris Elţin a încercat acelaşi lucru nu o singură dată. Şi iarăşi NATO nu a dorit ca Moscova să-şi impună condiţiile şi să mai deţină şi dreptul de veto în cadrul alianţei. În 2000, şi Vladimir Putin a făcut o afirmaţie ipotetică în acest sens. Să ne amintim că el a spus atunci următoarele: "Rusia poate deveni membru NATO cu drepturi depline, dacă vor fi luate în considerare interesele ei, dacă ea va deveni un partener de alianţă cu aceleaşi drepturi".

Victor Baraneţ mai precizează că recent, şi ex-preşedintele Poloniei, Aleksander Kwasniewski, a declarat că"Rusia oricum nu se va descurca fără NATO, altfel se va autoizola de Europa şi îşi va complica în felul acesta viaţa".

În continuare, autorul face o trecere în revistă a avantajelor şi a dezavantajelor unei eventuale aderări a Rusiei la NATO. Este de remarcat că jurnalistul de la KP constată că ţara sa ar avea mai mult de câştigat decât de pierdut dacă ar adera la Alianţa Tratatului Nord-Atlantic: sistemul colectiv de apărare NATO ar reduce cu mult cheltuielile militare ale Moscovei şi ar contribui la consolidarea securităţii naţionale. Pe de altă parte, Rusia ar pierde rolul de lider în câteva organizaţii care se doresc o contrapondere NATO: Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă a CSI şi în Organizaţia Cooperării de la Shanghai, precum va reduce şi capacitatea Kremlinului de a-şi definitiva în mod independent politica militară. Deci, într-un cuvânt, Rusiei i-ar conveni perfect să devină membru NATO şi, probabil, ar face lucrul acesta dacă Kremlinul nu ar avea pretenţia de a fi sau de a-şi menţine statutul de mare putere militară.

Nu ne vom aventura aici să stabilim cum îi este mai bine Rusiei: în NATO sau în afara Alianţei. Asta e treaba ruşilor s-o facă. Pe noi ne interesează relaţia noastră cu NATO. Şi aici un lucru devine foarte limpede. Spre deosebire de Rusia, Moldova nu are şi nici nu poate avea pretenţia de a deveni supraputere militară. De asemenea, Moldova nici măcar nu este un stat economic prosper, spre deosebire de aceeaşi Federaţie Rusă, care totuşi, graţie resurselor naturale nesecate, este o mare putere economică. Respectiv, ţara noastră nu poate achita costurile necesare pentru asigurarea în mod individual a securităţii naţionale. Şi nu dispune nici de voinţă politică pentru a demara din proprie iniţiativă şi pe cont propriu reformele în scopul atingerii unor standarde satisfăcătoare în acest sens. Astfel, singura noastră salvare este, în acest moment şi pentru încă multe decenii pe viitor, aderarea la NATO.

Din păcate, mai mulţi concetăţeni şi conducerea ţării nu au înţeles că un şir de probleme cu care se confruntă astăzi Republica Moldova (economice, sociale, ecologice şi chiar politice) ar fi putut să nu existe dacă ţara noastră şi-ar fi propus măcar să adere la NATO.

Neutralitatea, doar până în 2009

Exaltarea conceptului de neutralitate permanentă în textul proiectului Concepţiei securităţii naţionale constituie o dovadă a faptului că cel puţin până la alegerile parlamentare din 2009 ţara noastră va menţine acest curs păgubos şi va îndepărta momentul în care Republica Moldova va fi pregătită să adere la NATO. Aceasta însă nu înseamnă în niciun caz că Republica Moldova va rămâne încremenită în această poziţie pentru o perioadă foarte îndelungată. Să nu uităm că în decembrie 2008, Ucraina, vecinul nostru din Est, va deveni parte a tratatului de preaderare la NATO, după care, într-o perioadă nu prea îndepărtată, va fi membru NATO cu drepturi depline. Asta va simplifica identificarea unei soluţii favorabile nouă pentru problema transnistreană. Respectiv, acum nu avem de ce să ne grăbim să negociem cu ruşii o soluţie favorabilă lor. Şi încă ceva: după alegerile din 2009 va exista un puternic imbold pentru autorităţile de la Chişinău (chiar dacă Partidul Comuniştilor de astăzi va fi atunci parte la guvernare) să urmeze exemplul celor de la Kiev şi Tbilisi. Aşa că jurnalistul de la "Komsomoliskaia Pravda" are dreptate: Moldova bate la uşa NATO.

Republica Moldova nu poate fi o insulă izolată
Declaraţia lui Iurie Roşca, vicepreşedintele Parlamentului, liderul PPCD, făcută în cadrul emisiunii "Post-Factum" din 11 mai 2008

Am avut şi eu onoarea să fac parte din această comisie, o comisie foarte reprezentativă, în care sunt incluşi factori de decizie de prim rang de la Parlament, Preşedinţie şi Guvern, experţii reprezentând societatea civilă. S-a lucrat foarte meticulos şi ceea ce se observă între varianta elaborată şi care a stat plasată pe pagina Ministerului de Externe aproape un an de zile şi cea care am primit-o noi după o pauză destul de îndelungată, am observat că este un text de trei ori mai scurt şi mai comprimat. Intenţia autorilor, în opinia mea, este obţinerea unor concesii în efortul de rezolvare a diferendului transnistrean. Este o intenţie lăudabilă, este un scop nobil, depinde însă în ce măsură aceste piruete diplomatice, fiindcă este vorba de o anumită manieră de a convinge partenerii ruşi, pentru că despre ei este vorba, principalii participanţi la aceste negocieri, de care depinde succesul restabilirii unităţii teritoriale a Republicii Moldova, sunt totuşi conducătorii statului rus. Accentele sunt plasate în această direcţie în ultima versiune dezbătută de către noi şi în cadrul comisiei permanente din care fac parte. Ca orice document, el are şi plusuri, şi minusuri. Vulnerabilităţile acestui document ar fi următoarele: potrivit practicii internaţionale pe care am împrumutat-o şi noi, votăm această concepţie, după care va fi adoptată strategia, un document mult mai amplu, detaliat şi concretizat al strategiei securităţii naţionale. Nimeni nu contestă neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, aceasta este fixată în Constituţie şi, în acest punct de vedere, afirmaţia potrivit căreia RM se angajează să întreprindă eforturi speciale pentru a convinge actorii internaţionali să recunoască această independenţă chiar a fost criticată de Vadim Mişin, reprezentantul PCRM.

Există un singur stat care recunoaşte parţial sau condiţionat statutul de ţară neutră al Republicii Moldova, şi anume Federaţia Rusă. Pentru că Federaţia Rusă îşi menţine prezenţa militară pe teritoriul nostru naţional. În opinia mea, ceea ce ar trebui de redactat, este sintagma care se referă la contingentul militar limitat al Republicii Moldova. Republica Moldova nu poate fi o insulă izolată sau să-şi imagineze că nu există circumstanţe externe care ar putea să o determine să reacţioneze, inclusiv militar, pentru a-şi apăra teritoriul, interesele naţionale, populaţia.

Conceptul este o declaraţie de intenţie care urmează a fi dezvoltată
Declaraţia lui Viorel Cibotaru, directorul Institutului European de Studii Politice din Republica Moldova, făcută în cadrul emisiunii "Post-Factum" din 11 mai 2008

Aşa cum am presupus, acest document a trezit dezbateri active în Parlament. Cu regret, a fost foarte scurt timpul pentru a organiza nişte dezbateri în cadrul societăţii civile, în cadrul grupului de experţi, deoarece varianta care a fost plasată pe site-ul Parlamentului diferă de varianta finală a Concepţiei Securităţii Naţionale. Aceasta a fost aprobată de comisie la 21 mai 2007, a fost dezbătută în cadrul comunităţii de experţi şi a fost introdusă în Parlament, însă, în cadrul Comisiei parlamentare pentru securitatea naţională, apărare şi ordinea publică, a fost redactată o versiune care diferă de cea iniţială.

Prin decretul preşedintelui, am fost numit membru al acestei comisii şi am participat la toate şedinţele comisiei, inclusiv la şedinţele grupului de experţi. Orice cuvânt şi orice propoziţie în acest document comportă o esenţă şi un sens anumit. Deci, ea mi-a părut mai puţin integrată decât varianta care era adoptată la 21 mai 2007, conţine aprofundarea unor anumite viziuni care abia se profilau în mai 2007. Marchează un curs anumit pe care l-a adoptat partidul de guvernământ, reflectă viziunile liderilor acestui partid vizavi de problemele securităţii naţionale. L-am acceptat ca pe un document care urmează a fi dezbătut în cadrul elitelor forţelor politice, ceea ce s-a întâmplat la prima lectură şi un document care constituie astăzi platforma pentru problemele de securitate ale Republicii Moldova.

Conceptul este o declaraţie de intenţie de anumite principii care urmează a fi dezvoltate nu doar în strategia securităţii naţionale, care va fi dedicată desfăşurării unor anumite noţiuni şi prevederi legale. Trebuie să fie elaborată o nouă concepţie, reformulat scopul acesta pentru ca să fie atinse interesele fundamentale strategice ale statului Republica Moldova. Astăzi s-au diminuat riscurile unui pericol militar, dar ele nu au dispărut. Armata Naţională nu este doar un simbol al statului, ci şi un instrument pentru remedierea acestor riscuri. Prin Tratatul de constituire a Comunităţii Statelor Independente, Moldova şi-a rezervat dreptul de a nu participa la operaţiunile cu caracter militar. Foarte mult timp noi am evitat orice contact în cadrul acestor formate, era o perioadă când trimiteam anumiţi responsabili din cadrul Ministerului Apărării în calitate de observatori ca să ne convingem de procesele care se desfăşurau.

Autor: Sergiu Praporşcic
Sursa: www.flux.md


‹ înapoi la Ultimele Ştiri | sus ▲

Întrebări şi răspunsuri

Ultimele răspunsuri

  • #1 Lilyutza pentru natalita.popescu
    Odata ce esti si cetatean roman nu cred ca ai nevoie de acte din Republica Moldova, cel mai bine intrenati la starea civila din localitatea viitorului...

  • #2 Anusca pentru dorin1995
    dar daca depui direct la universitate si nu intri la buget sau eventual deloc mai poti depune si la consulat sau mu mai ai voie ?
    ...

  • #3 cielfanthom pentru dorin1995
    Salut!
    In acest caz aplici ca oricare alt absolvent de liceu, depunand dosarul la consulat(pentru a candida pentru unul din locurile pentru etnici rom...

  • #4 marinaian pentru Alina
    cei mai marsavi soferi sand pe ruta BRASOV-CHISINAU si sunt cei mai mari tepari. Evitari autobuzele lor de la orele 19:00 si 21:00. Eu de ultimu timp ...

  • #5 luminitacumpana pentru D0ina
    Ca basarabean cu diploma din rep. Moldova , nu e nevoie de echivalare dar ca romani cu diploma de la Moldova e necesar de echivalat la CNRED. Cu o ase...

  • #6 adaiulica pentru nicu_d
    salut, anul trecut nu a fost nevoie de echivalare de diploma cei de la universitate ocupanduse personal, dar trebuie sa intrebi la universitatea care ...

  • #7 lilik pentru Bogdanpop
    si tu ai scos vreodata bani de pe siteul asta?
    ...

  • #8 donici.vyiorel pentru Ciobanu_V
    Buna, lasa-mi un msg pe e-mail donici.vyiorel@gmail.com cu mai multe detalii gen, orasul in care ai vrea sa te transferi, la medicina generala/dentara...

  • #9 crinna pentru larisa2726
    aproape 10 media, ca sunt doar 5 locuri la masterat...

  • #10 adaiulica pentru Cornel
    deci poti in acest caz sa aplici pentru un liceu/colegiu in Romania, poti beneficia de locurile acordate de statul Roman ( astfel primind o bursa de 5...

Parteneri

Basarabeni.Ro

PROIECT realizat in cadrul OSB Timisoara

osb.basarabeni.ro

PROIECT administrat si intretinut de Basarabeni Media Grup

Opinii / Editoriale

octavian-tacu,
Octavian Țâcu // O altă Găgăuzie
În căutarea Timpului pierdutCei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor [...] mai mult
Canibalismul sovietic: cum i-au deprins rușii pe basarabeni să se mănânce între ei. La propriu
Documentele sovietice publicate atestă 66 de cazuri de canibalism în Basarabia între anii 1946-1947, nu 39 așa cum susține raportul prezentat în 2010 Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (link). E vorba de documentele publicate în volumul lui Anatol Țăranu, ”Foametea în Moldova sovietică 1946-1947”, [...] mai mult
work-and-travel,
Senatului american DECIDE: programele de Work and Travel rămân în vigoare, în ciuda dorinței administrației Trump
Programele de Work and Travel SUA rămân, nu se anuleaza, dimpotriva, devin mai sigure, Senatul american a votat amendamentul care protejează Programul J1, care se referă la schimburile interculturale pentru străini. Din J1 fac parte programele de Intern, Trainee, Camp Counselor, Au Pair și cunoscutul program Work and Travel, de care beneficiază [...] mai mult
EFECTELE CANICULEI: COD PORTOCALIU DE DELIR
”Plahotniuc a folosit România, pentru a-i interzice lui Rogozin să ajungă la Chișinău, iar autoritățile de la București au căzut în capcana oligarhului; Declararea lui Rogozin persona non-grata a fost făcută în complicitate cu Moscova, cu scopul de a crea impresia că Plahotniuc este antirus; Plahotniuc [...] mai mult
ANDREI NĂSTASE, DESPRE „PROBA” IGP ÎMPOTRIVA „PARTIDULUI NOSTRU”
Mercenarii de elită ai lui Plahotniuc s-au dovedit a fi niște măscărici. Jizdan și Pânzari nu sunt poliția, așa cum încearcă să se etaleze protagoniștii persecuțiilor tinerilor din 7 aprilie 2009. Ei sunt niște circari jalnici. Aşa a reacționat liderul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, la „proba” prezentată [...] mai mult
Doc// Martori falși în dosarul lui Vlad Filat
Trei tinere din Federația Rusă, care par să nu știe nici cu spatele despre situația din Republica Moldova, figurează în calitate de martori-cheie în răsunătorul dosar de corupție în cadrul căruia este judecat Vlad Filat. Potrivit declarațiilor depuse de Ilan Șor în instanță, ele ar fi intermediat [...] mai mult
MAIA SANDU : „Moldova nu s-a predat... Moldova există, Moldova luptă!“
Primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova s-a încheiat cu un rezultat puțin onorabil guvernării controlate de controversatul oligarh Vlad Plahotniuc. Doi candidați ai opoziției au trecut în turul doi. De altfel, candidații opoziției au adunat peste 90% din voturile exprimate în primul tur. Pe primul loc, [...] mai mult
Stratfor: Alegerile prezidențiale din Moldova ar putea declanșa un conflict între partide
Alegerile prezidențiale din Republica Moldova ar putea declanșa un conflict între partidele pro-ruse și partidele pro-occidentale. Deși candidatul pro-Rusia din partea Partidului Socialiștilor cel mai probabil va primi cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor, al doilea tur ar putea fi mult mai strâns. Indiferent de cine [...] mai mult
OPINII // Unirea şi provocările din jurul ei
În această perioadă s-a discutat foarte mult despre Unirea Republicii Moldova cu România, totul plecând de la un incident care a avut loc în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, când liderii unei manifestaţii unioniste au decis să schimbe traseul, iar Jandarmeria a intervenit, i-a reţinut [...] mai mult
Sturza, despre „COPIII” lui Mark Tkaciuk și cine e VERIGA SLABĂ a trioului Dodon – Lupu - Plahotniuc
Fostul premier Ion Sturza consideră că anume fostul consilier prezidențial Mark Tkaciuk, este omul care a avut grijă să-i aducă în anturajul lui Vladimir Voronin pe Igor Dodon, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc.
„Abil, viclean, erudit, dar și încăpățânat în a influența „lumea”, Tkaciuk cunoștea perfect limitele [...] mai mult

randat în 	0.0365 secunde