Moldova, prima dată în istorie cu un club în baschetul internaţional
adăugat 30 martie 2012, 07:53, la Sport • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Baschetul din Republica Moldova este în continuă creşetere după ce cluburile Donbaschet Donduşeni şi Femina Chişinău s-au pus serios pe dezvoltarea profesionalismului în această sferă sportivă.
Pentru prima dată în istoria baschetului naţional, un club din Moldova ar putea reprezenta ţara în cupele europene. Aceasta poate fi posibil graţie clubului Femina Chişinău, proaspăt campioană naţională.
Federaţia de Baschet şi Femina au început demersurile de a înregistra echipa în cadrul competiţiilor FIBA Europe, chiar din această toamnă.
Se cunoaşte faptul că baschetul este una dintre cele mai sensibile probe la nivel de organizare, FIBA fiind una dintre cele mai severe federaţii în privinţa desfăşurării activităţii internaţionale.
Pentru a putea disputa un meci internaţional, Femina va fi nevoită să progreseze în dezvoltarea platformei clubului şi să-şi găsească un edificiu în care să primească meciurile de pe teren propriu.
Mai mult de atât, antrenorii vor trebui să deţină licenţe FIBA, iar managerii să treacă o licenţiere specială. Femina dispune deja de trei antrenori cu licenţe FIBA, Alexandru Şestopal, Ina Comarniţchi şi Diana Socolov, iar Mihai Burciu a accesat deja licenţierea de manager, astfel încât totul purcede cu paşi siguri către aprobarea finală a Feminei în cadrul FIBA.
Echipa, conform Mihai Burciu, va creşte în număr de jucătoare, astfel încât FIBA să acorde dreptul de joc. Se aşteaptă ca în timpul apropiat să se alăture încă două baschetbaliste de la echipa naţională a Moldovei. În lotul naţional, Femina are deja 6 jucătoare selectate, fiind echipa cu cele mai multe reprezentante: Diana Socolov, Ina Comarniţchi, Alexandra Sereda, Olga Tîrzîman, Daria Dical, Marina Gapeeva.
Cea mai accesibilă competiţie pentru Femina este Baltik League (http://bwbl.lt), unde sunt prezente forţele baschetului feminin din Lituania, Letonia, Estonia, Belarus, Rusia, Ucraina, Kazakhstan.
O altă echipă a clubului Femina va reprezenta Moldova în competiţiile internaţionale, fiind vorba despre fetele de la handbal, care au toate şansele să fie înscrise în EHF Cup Winners.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲