Votul de duminică al moldovenilor nu a fost unul politic sau social, ci eminamente geopolitic. Ei au răspuns la întrebarea: Moldova, încotro - spre Est sau spre Vest? Aceasta şi este, de fapt‚ întrebarea fundamentală a statului R. Moldova. Cei care au votat cu PCRM au optat pentru orientarea spre Rusia şi CSI, iar cei care au votat cu PLDM, PD şi PL sunt adepţii vectorului proeuropean. Orice analiză a rezultatelor alegerilor va fi greşită, dacă se va face în afara acestei paradigme. Astfel, Moldova e ruptă în două şi asta nu mai e o metaforă. Dacă acceptăm acest adevăr, sarcina clasei politice nu este, pur şi simplu, de a asigura un trai decent, de a majora salariile şi pensiile ş.a.m.d., ci să reunifice, să reînnoade această ţară ruptă în două. Trebuie să precizam că votul geopolitic a coincis, şi de data aceasta, cu votul etnic.

Moldovenii nu au mai dorit să voteze partidele-fantomă care acumulează mai puţin de un procent. Astfel, spectrul politic s-a simplificat simţitor, alegătorii acceptând să voteze nişte opţiuni exprimate clar. Sancţionarea AMN, de exemplu, a fost o consecinţă a faptului că respectiva formaţiune nu a fost percepută ca una cu o doctrină clară şi distinctă - oferta AMN se regăsea şi în programele PDLM şi PL, parţial chiar şi în cel al PD. Şi ca să nu-şi piardă votul, alegătorii au preferat unul dintre aceste partide. Un fapt remarcabil a fost scoaterea pe tuşă a partidelor mici, ocazionale, care fac figuraţie şi se manifestă doar în timpul campaniilor electorale: PPCD, PNL, PSD, PpNT, PC ş.a.m.d. Dacă nu uităm că toate aceste partide, în campania electorală, au bătut în componentele Alianţei, trebuie să le recunoaştem „meritul” de a fi contribuit şi ele cu câteva mandate oferite comuniştilor.

După alegerile de duminică, Moldova a rămas pe orbita aceluiaşi cerc vicios şi politicienii vor trebui să recunoască faptul că au revenit în faţa un probleme vechi: imperfecţiunea Constituţiei şi „dificultatea” de a alege şeful statului (acuma o să vedem cât o să ne coste jocul partidelor de-a referendumul!). Ce soluţie rămâne? Să meargă în alegeri anticipate sau să intre în dialog cu PCRM? Vor risca însă partidele din Alianţă să intre într-o nouă rundă de alegeri anticipate? Sau, vor risca ele să intre „în dialog” cu PCRM? Ideea că Alianţa ar putea să „cumpere” de la PCRM voturile care nu-i ajung pentru alegerea preşedintelui ţării nu mi se pare realistă. Care dintre aceste variante este mai bună şi corespunde interesului naţional al R. Moldova? Ideea unor noi alegeri anticipate în primăvara nu cred să fie populară în sânul electoratului şi cine la va provoca, va fi sancţionat. O coaliţie cu comuniştii ar pune partidele din Alianţă în situaţia PPCD, iar pe liderii lor - în situaţia lui Roşca. Rămâne o singură variantă: toate partidele să renunţe la înaintarea candidaturii preşedintelui din sânul lor şi să identifice pentru funcţia dată o personalitate publică din afara partidelor, cu suficientă autoritate, pe care ar agrea-o şi PCRM, şi partidele din Alianţă. Numai această variantă corespunde interesului naţional al R. Moldova.

Vorbeam la început despre aceea că anume votul geopolitic a frânt Moldova în două. Numai un preşedinte neutru, care nu provine nici de mediul comuniştilor, nici din cel al Alianţei, ar putea deveni acel liant ce ar putea închega R. Moldova şi să o ţină grămadă şi unitară. Este un punct de vedere. Nu exclud că există şi altele - dar, aici şi acum, pe urmele fierbinţi ale scrutinului de duminică, eu nu le văd.