…când i se IMPUNE cum să-şi iubească Moldova.

Moldoveanul din mine se revoltă când economiştii încep să-şi atribuie veleităţi de “educatori” ai poporului, de tătici ai unei naţiuni pe care o aşează strâmt între Prut şi Nistru. Ei, foştii conducători, cei care şi-au demonstrat incapacitatea de a da naţiunii pe care pretind că o reprezintă şansa de a-şi urma destinul, menţinând-o timp de opt ani în sărăcie, apar astăzi în faţa mea ca să mă înveţe cine sunt. Şi cum trebuie să fiu. Şi ce aspiraţii, ce năzuinţe, trebuie să am.

Moldoveanul din mine se revoltă atunci când un candidat la funcţia de primar al Chişinăului, un om care ar trebui să vină în faţa mea cu propria sa viziune despre politicile publice necesare oraşului, cu propria sa abordare despre problemele cu care se confruntă oraşul, mă tratează şi pe mine şi pe ceilalţi rezidenţi ai municipiului Chişinău ca pe nişte dobitoci ignoranţi, vânzându-ne gogoşi populiste şi greţos de predictibile despre iubirea de moşie. Cum să-ţi treacă prin cap să-ţi înveţi poporul cum să-şi iubească ţara? Oare chiar atât de puţină încredere are pretinsul moldovean în compatrioţii săi? Oare se teme că aceştia… vor ajunge să cunoască adevărul?

Eu cred că da, el se teme că moldovenii sunt foarte aproape de a-şi regăsi în sfârşit, în masă, identitatea la care politica de tip “dezbină şi stăpâneşte” le-a obstrucţionat accesul, confecţionându-le o identitate fără fond şi cu formă străină. El simte că aceasta din urmă nu mai are priză la toţi cetăţenii Republicii Moldova.

Desigur, mă refer la Igor Dodon şi la “campania socială” pe care acesta a iniţiat-o. Din câte am înţeles, ea se va desfăşura nu doar pe teritoriul Chişinăului, ci pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Ceea ce demonstrează că Igor Dodon ţinteşte mai sus decât poziţia de primar al Chişinăului. Pentru el, asta nu-i decât o treaptă spre poziţia de “lider naţional”. Fapt ce mă face să am serioase îndoieli în legătură cu ataşamentul său faţă de administrarea Chişinăului. El nu-şi doreşte schimbarea în bine a oraşului, el îşi doreşte un singur lucru: funcţia de primar, pentru a sări de la ea la poziţia pe care i-au pregătit-o tovarăşii de partid, în eventualitatea în care aceştia vor deţine din nou puterea.

Igor Dodon acţionează de parcă oamenii ar fi legaţi la ochi şi n-ar vedea ce se întâmplă în realitate. O tentativă stângace, forţată, de a construi un “lider naţional” dintr-un executant. Mitul cetăţii asediate, al “românilor ocupanţi”, “omul providenţial”, “eroul salvator”… Mă întreb, oare cine-i elaborează strategia? Nu m-aş mira să şi-o elaboreze el însuşi, astfel s-ar explica stângăcia. De Mark Tkaciuk auzisem că-i mai priceput în acest domeniu.

Igor Dodon nu vine în faţa cetăţenilor în calitate de moldovean, ci în calitate de politician. “Campaniile sociale” iniţiate de el nu sunt decât tentative de promovare personală. Ele au însă “darul” de a-i scârbi pe cei cărora li se adresează.

Cât de moldovean este omul care aplică aceleaşi principii pe care le-au aplicat politrucii sovietici, responsabili de moartea a sute de mii de moldoveni? Cât de moldovean este omul care contribuie prin ceea ce face la perpetuarea minciunii?

Sunt moldovean, deci sunt român. Nu există două Moldove, ci una singură, de la Carpaţi la Nistru, şi cei mai buni fii ai ei au contribuit decisiv la unificarea tuturor românilor într-un singur stat. Iubesc Moldova aşa cum vreau eu, nu cum îmi dictează Dodon. Moldova este România, România nord-estică este Moldova. Existenţa Moldovei în afara spaţiului ei firesc, cel al comuniunii politice cu toţi românii, este o consecinţă a intereselor geopolitice ale unei puteri străine. Tentativele de a legitima o Moldovă neromânească reprezintă forme de manifestare ale acelor interese.

O Moldovă neromânească, antiromânească, nu ar mai fi Moldova. În 2009 am asistat la prăbuşirea unei puteri odioase care-şi pusese ca scop să întoarcă Republica Moldova împotriva României. Ceea ce demonstrează că toate tentativele de a construi o Moldovă întoarsă împotriva ei însăşi sunt sortite eşecului.

Moldoveanul din mine se revoltă împotriva acţiunilor lui Igor Dodon. Se revoltă, dar în acelaşi timp zâmbeşte, pentru că ştie că Moldova este mult prea puternică şi mult prea experimentată ca să mai cadă pradă vreunui candidat de ocazie.

Îmi exprim convingerea că Moldova va rămâne moldovenească, deci românească. Va fi ea însăşi, aşa cum o cunoaştem şi o iubim, şi niciun politruc comunist nu va reuşi s-o schimbe.