Moscova declară că soluția este la Chișinău
adăugat 25 martie 2011, 11:52, la Externe • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
„De conducerea Republicii Moldova va depinde în ce direcţie va evolua procesul de negociere, şi în ce bază va fi posibil să discutăm posibile variante de compromis privind statutul special pentru Transnistria, precum şi garanţii pentru punerea acestuia în aplicare. Suntem convinşi că un acord privind o soluţie viabilă trebuie să vină din partea liderilor părților aflate în conflict".
Declarația îi aparține purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexandr Lukașevici, lansată în contextul vizitei oficiale pe care o va întreprinde ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă la Moscova, pe 28 – 29 martie.
Potrivit acestuia, vizita în cauză este de o importanţă deosebită, deoarece va avea loc în ajunul celei de a zecea aniversări a semnării Tratatului de prietenie şi cooperare între Rusia şi Moldova. "Salutăm declarația făcută de noua coaliție de guvernare de la Chișinău, potrivit căreia Republica Moldova va continua să consolideze parteneriatul strategic cu Rusia", a mai spus Lukașevici.
Potrivit purtătorului de cuvânt, la Moscova se va discuta atât problemele actuale în relaţiile bilaterale cât şi perspectivele de cooperare. În cadrul vizitei, sunt planificate semnarea planului de consultări interministeriale pentru 2011, precum şi programe de cooperare între guvernele Rusiei şi Republicii Moldova în domeniul umanitar, pentru perioada 2011 – 2013.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲