Naţionala de handbal juniori a Moldovei, campioană în România
adăugat 16 mai 2011, 15:08, 18:08 la Sport • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Echipa naţională de handbal, formată din juniori până la 19 ani, a Moldovei a devenit campioană naţională a României la această categorie de vârstă.
Moldovenii evoluează peste Prut în cadrul clubului Ştiinţa Bacău.
Echipa juniorilor moldoveni s-au impus în patru din cele cinci jocuri ale turneului, iar unul l-a încheiat la egalitate. În semifinale au dispus de formaţia CSS Galaţi, scor 23-18, iar în marea finală a învins echipa Extrem Baia Mare, scor 26-22.
Căpitanul moldovenilor, Victor Vartic, a declarat pentru www.bacaulsportiv.ro, că: ”Sunt foarte, foarte fericit, nici nu-mi găsesc cuvintele. Am avut un sezon foarte bun, în care n-am pierdut niciun meci și am făcut doar un egal. Cred că la acel meci egal cu Reșița am avut prea mari emoții, am fost prea nervoși, dar a fost mai bine că s-a întâmplat atunci, fiindcă ne-a scuturat puțin și apoi ne-am revenit și am câștigat titlul.”
Moldova Under 19: Șanin, Garasciuc, Zacaciurin, Macovchin, Carali, Șipulin, Vartic, Anghelov, Moise, Beleaev, Burbulea, Cebotari, Jidobin, Corotcov.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲