• NATO reiterează deschiderea sa faţă de Ucraina şi Georgia.
• Kievul şi Tbilisi sunt încurajate să aplice în continuare pentru aderarea la NATO.
• MAP-ul este o etapă distinctă de cea statutului de membru a NATO.
• Nici-o ţară terţă nu are dreptul de veto asupra deciziilor luate în cadrul Alianţei.

În cele din urmă, Jan de Hoop Scheffer, Scretarul general al NATO, a declarat că examinarea cererii de aderare la MAP pentru Kiev şi Tbilisi va avea loc în luna decembrie curent, după ce Miniştrii de Externe a statelor membre vor raporta situaţia privind progresul atins de aceste două ţări în privinţa apropierii lor de standardele euroatlantice. [2] Totodată, s-a făcut referinţă la ulterioara intensificare a raporturilor politice dintre aceste ţări şi NATO în vederea eliminării neajunsurilor existente în procesul de trecere de la IPAP la MAP. În afară de aceasta, NATO cheamă Kievul şi Tbilisi să perpetueze procesele democratice interne, astfel încât să îndeplinească criteriile pentru avansare în raport cu Alinaţa (S-a avut în vedere calitatea alegerilor parlamentare din Georgia prognozate spre desfăşurare pentru luna mai curent. Precum şi necesitatea menţinerii stabilităţii politice în Ucraina etc.). În cele din urmă, aceste promisiuni urmează să fie stipulate în cadrul unui document oficial semnat de toţii membrii Alianţei. Principalii factori ce au determinat tergiversarea aderării la MAP a Ucrainei şi Georgiei sunt atât de ordin intern (inclusiv din cadrul NATO) , cât şi extern: Probleme interne în Ucraina şi Georgia. Acestea se confruntă cu probleme ce ţin de stabilitatea politică (starea de urgenţă decretată de Saakaşvili şi represiunile demonstranţilor etc. , stabilitatea fragilă din cadrul Radei ucrainene etc.). Pe lângă aceasta Georgia are pe teritoriul său două "conflicte îngheţate", care sub influenţa Rusiei ar putea să explodeze dacă Tbilisi va obţine invitaţia pentru MAP (Acest lucru a fost evocat în Declaraţia privind oportunitatea recunoaşterii independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud, susţinută de Duma rusească recent şi propusă spre examinare de către executivul rusesc [3]). Cât despre Ucraina, problema centrală este nivelul scăzut de sprijin a aspiraţiilor euroatlantice în rândul populaţiei ucraineşti. Aceasta se datorează atât propagandei anti-NATO desfăşurată de forţele anti-oranjiste din Ucraina, cât şi celei produse de sursele media prokremliniste situate în Rusia. Probleme interne şi externe pentru NATO. Principalii rivali ai oferirii MAP-ului au fost Germania şi Franţa, la care ulterior au aderat şi alte ţări europene (Spania, Portugalia, Italia, Ţările BENELUX etc.). Poziţia dată a fost alimentată de câteva probleme majore cu care se confruntă Alianţa. În primul rând, este vorba de relaţiile tensionate care persistă între acestea şi Rusia (mai ales după declararea şi recunoaşterea independeţei Kosovo), ce ar putea să degenereze considerabil în cazul unei decizii favorabile privind extinderea euroatlantică spre Est (Se are în vedere acordarea MAP-ului pentru Ucraina şi Georgia). De asemenea, aceste state au urmărit scopul de a avansa dialogul cu Moscova odată cu demararea mandatului noului Preşedinte rus, D. Medvedev. O altă problemă prognozată de greii Alianţei este dezechilbrul geopolitic pe care îl poate creea posibila aderare a Ucrainei şi Georgiei la NATO în detrimentul Rusiei [4].Statele NATO au decis să ia în cont obiecţiile Rusiei de asemenea din motive economice şi militare ( Rusia dezvoltă alături de Germania şi alte state europene mai multe rute alternative de livrare a hidrocarburilor ruseşti: Nord Stream, South Stream. De asemenea, Rusia ar putea să ofere spaţiul său pentru transportarea a diverse consumabile necesare pentru forţele militare NATO din Afganistan etc.). De asemenea, se invocă insuficienţa de securitate posedată de aceste două state ex-sovietice, ce în realitate trebuie să contribuie la consolidarea securităţii blocului militar şi nicidecum nu la fisurarea acesteia. Alte motive exprimate în acest sens vizează posibila suportare de către statele NATO a cheltuielilor de pe urmă aderării acestor ţări la structurile euroatlantice.[5] Un rol important este jucat de finalizarea mandatului administraţiei lui G.W. Bush şi de incertitudinea europenilor vizavi de poziţia viitorului lider al Casei Albe privitor la ancorarea Ucrainei şi Georgiei la NATO. Probleme externe pentru Ucraina şi Georgia. Georgia şi Ucraina au fost supuse unor presiuni enorme din partea Rusiei. Aceasta s-a manifestat în special prin emiterea ameninţărilor la adresa integrităţii teritoriale a acestor ţări (Partea rusă a avertizat cu denunţarea sau revizuirea Tratatului ruso-ucrainean de prietenie, colaborare şi prietenie în cazul în care Ucraina va obţine MAP-ul, document ce consfinţeşte recunoaşterea de către Rusia a integrităţii frontierilor ucrainene. [6] Faţă de Georgia, Rusia a pus în aplicare problema regiunilor separatiste de pe teritoriul georgian privind posibila suveranizare a acestora în cazul obţinerii invitaţiei la MAP. [7] ). Reieşind din faptul că Ucraina şi Georgia nu sunt pregătite integral pentru MAP, iar factorul rusesc revine în forţă pe ordine de zi a Alianţei, decizia de a examina în decembrie posibilitatea avansarea acestora în procesul de integrare euroatlantică reprezintă un succes real pentru toate părţile. Acest lucru a fost remarcat inclusiv de delegaţia ucraineană, care a tratat aceste afirmaţii drept "un semnal pozitiv din partea NATO ce oferă perspective bune"[8]. Aceeaşi reacţie a parvenit şi din partea liderului georgian, M. Saakaşvili, care a declarat afirmaţiile lui Scheffer drept "o adevărată victorie".[9] Cu toate acestea, partea rusă deocamdată dă dovadă de rezervare şi califică rezultatele actuale drept o demonstraţie a intenţiei statelor NATO de a păstra relaţii normale cu Rusia. Totuşi, o manifestare mai amplă şi clară a atitudinii reale a Moscovei se va reflecta în discursul lui Putin. Concluzie: NATO a dezvăluit intenţiile sale de a rămâne deschisă pentru aspiraţiile eurotatlantice împărtăşite de Ucraina şi Georgia. Decizia respectivă, precum şi afirmaţiile Secretarului general al Alianţei privind amânarea examinării posibilităţii acordării MAP-ului pentru luna decembrie curent sunt total diferite de poziţiile anterioare ale unor state NATO (Germania, Franţa etc.). Totuşi, această mişcare pozitivă nu este finită, deoarece deocamdată nu are acoperire juridică (nu este stipulată în acte oficiale adoptate şi semnate de NATO). Pentru conferirea unei siguranţe mai mari acestui demers va fi nevoie şi de strabilirea unor termeni concreţi şi reali privind obţinerea MAP-ului sau de avansare într-un mod alternativ în procesul de integrare euroatlantică (Acest lucru este solicitat la moment de V. Iuşcenko [10]). Totodată, Ucraina şi Georgia urmează să neutralizeze potenţialele acţiuni ale Rusiei, ce ar pute să se intensifice semnificativ în legătură cu intervenţia lui Putin, care va încerca să anihileze orice încercare a SUA şi ale altor state de a adopta un document favorabil apropierii foştilor sateliţi sovietici de NATO. Există posibilitatea unor negocieri între Rusia şi statele NATO pe marginea unor anumite dosare (Scutul antirachetă, problema afganeză, Kosovo, FACE etc.), în contextul cărora promisiunile făcute Kievului şi Tbilisi ar putea rămâne la nivelul declaraţiilor. Or, Ucraina şi Georgia trebuie să anticipeze posibilile concesii din partea Alianţei, concentrându-se concomitent asupra materializării eficiente în acţiuni concrete a concluziilor exprimate de Scheffer privind posibila aderare a acestor ţări la NATO în viitorul apropiat.