Revenim la scandalul cu spionii ruşi prinşi în Ucraina, care însă acţionau de pe teritoriul RM, în Transnistria, despre care am scris în JURNALUL din 5 februarie.

Presa ucraineană dă unele detalii într-un articol intitulat „Lichidarea. Istoria unui eşec al serviciilor secrete ruse pe teritoriul Ucrainei”, semnat de Iuri Butusov în „Zerkalo Nedeli”. (www.zn.ua)

Atenţia serviciilor secrete ucrainene a fost atrasă de unele acţiuni ale militarilor ruşi din Transnistria, care nu se înscriu în activitatea de ”pacificare” şi de ”pază a depozitelor de muniţie”, şi nu sunt supuse inspecţiilor internaţionale. Ca exemplu, jurnalistul ucrainean aduce activitatea teleradiocentrului din localitatea Maiak, raionul Grigoriopol.

În perioada sovietică, acest centru avea denumirea de ”Obiectivul 850” şi intra în sistemul de staţii radioemiţătoare la distanţe enorme, acoperind emisfera de vest şi cea mai mare parte a emisferei de est. În afară de aceasta, centrul era folosit pentru spionajul radioelectronic, pentru difuzarea programelor tv şi radio şi pentru bruierea ”vocilor duşmane”. Teleradiocentrul din Maiak este capabil să bruieze întreg diapazonul de frecvenţe al Ucrainei, ca să nu mai vorbim despre cel al RM. Dimensiunile acestuia, cu o suprafaţă a câmpului de antene de 850 ha, sunt impresionante.
În 2007, întreprinderea de stat federală „Reţeaua de emiţătoare radio şi tv din Rusia” (”Российская телевизионная и радиовещательная сеть») a cumpărat radiocentrul de la Maiak cu bani acordaţi în mod special pentru acest scop de către bugetul FR. (O fi ştiut Voronin că statul rus cumpără obiective de pe teritoriul RM?) Modernizarea, efectuată de specialiştii moscoviţi, a durat doi ani. Unele încăperi au fost închise şi accesul personalului local a fost interzis. Deşi obiectivul nu are statut de bază militară, paza o efectuează unităţi ale speţnazului rus şi ”ministerul securităţii de stat” al Transnistriei (condus şi completat de securişti ruşi).

Aşa că interesul serviciului de informaţii ucrainean faţă de acest obiectiv strategic aflat pe teritoriul unei enclave nerecunoscute e pe deplin motivat. „Oricât de prieteneşti ar fi sentimentele care leagă popoarele frăţeşti, serviciile secrete sunt obligate să fie informate despre activităţi de felul acesta desfăşurate aproape de frontiera ucraineană”, scrie ZN.

Unul dintre agenţii ucraineni sub acoperire, cunoscut FSB-ului rus drept Ruslan Pilipenko, a vizitat, după toate probabilităţile, de mai multe ori, regiunea transnistreană. La finele anului trecut, el a fost reţinut de securitatea transnistreană şi dus pe teritoriul unităţii militare ruse, fără ordin de arest şi decizie a judecăţii. FSB rusesc nu avea niciun temei legal să desfăşoare o asemenea acţiune, deoarece pe teritoriul Transnistriei acesta trebuie să se conducă de legislaţia RM. Ucraineanul nu încălcase nicio lege şi autorităţile legitime ale RM nu îi înaintaseră vreo pretenţie, afirmă ZN.

În esenţă, reţinerea de către cetăţenii ruşi a unui cetăţean ucrainean în Transnistria este o fărădelege, deoarece aceste acţiuni nu intră în mandatul trupelor ruse. În mod oficial, Federaţia Rusă nu recunoaşte deciziile ”justiţiei” transnistrene.

La 20 ianuarie 2010, cu o săptămână înainte de arestarea ofiţerilor FSB pe teritoriul Ucrainei, viceministrul de Externe al Rusiei, Grigori Karasin, aflându-se la Chişinău într-o vizită oficială, declara: ”Contingentul forţelor ruse, care se află azi în Transnistria, îndeplineşte funcţii de pază a depozitelor şi armamentului. Datorită lor, oamenii trăiesc paşnic în Transnistria şi pe restul teritoriului R. Moldova. Anume forţele de pacificare sunt garanţia neaplicării forţei”.

Uitând probabil că se ocupă doar de ”paza depozitelor” şi că sunt ”garanţi ai neaplicării forţei”, ofiţerii FSB au început să-l interogheze pe Pilipenko. El şi familia sa fuseseră urmăriţi mai mult timp, i s-au arătat fotografii, a fost ameninţat şi i s-a propus să colaboreze cu FSB-ul.

Pilipenko şi-a dat acordul să colaboreze, dar, pomenindu-se în libertate, le-a raportat superiorilor săi incidentul. Serviciile secrete ucrainene au elaborat un plan de atragere a ofiţerilor FSB din Tiraspol pe teritoriul ucrainean pentru a-i prinde în flagrant delict cu acţiuni de spionaj. Pe 27 ianuarie, acţiunea s-a încheiat cu succes. La întâlnirea cu Pilipenko a venit şi un ofiţer de rang înalt de la Moscova, un colonel, care a fost prins şi el.

În scandalul cu reţinerea ilegală a cetăţeanului ucrainean în Transnistria, conducerea Ucrainei a păstrat tăcerea, scrie ZN. Deşi ar fi fost bine să se afle poziţia Ministerului Afacerilor Externe, deoarece această problemă este legată de negocierile privind statutul Transnistriei şi statutul contingentului trupelor ruse, la care participă şi Ucraina. Ar fi fost raţional ca MAE să adreseze o întrebare şi părţii moldoveneşti: pe ce bază pe teritoriul RM, împotriva Ucrainei, acţionează serviciile secrete ruseşti şi cum această activitate influenţează procesul de reglementare paşnică? De altfel, conform unui acord semnat în 1992, ţările CSI s-au obligat să nu se spioneze unele pe altele.

„Paza depozitelor de muniţie este de fapt un pretext pentru menţinerea în Transnistria a unui contingent de 1500 de oameni. Sarcina reală a acestei grupări militare este „menţinerea, cu baionetele lor, a situaţiei din această enclavă şi păstrarea unui cap de pod în această parte a CSI”, conchide ZN.

Chişinăul nu a reacţionat nici până azi la scandalul cu spionii ruşi din Ucraina, de parcă transformarea Transnistriei într-un centru de spionaj al Federaţiei Ruse nu ne-ar privi pe noi.