Un final de mandat din cele mai urâte, mai stupide pentru Alianţă. În loc de un eveniment solemn şi - de ce nu? - victorios, un nou conflict cu consecinţe incerte. O ceartă, o sfadă prostească, vulgară, în loc de consolidare înaintea unei bătălii decisive.

Dezamăgire şi nelinişte în rândurile electoratului care şi-a pus speranţe în venirea unei generaţii noi de politicieni, într-o schimbare pe scena politică moldovenească.

Ce promitea Filat

Regretul nostru se îndreaptă spre premierul Vlad Filat în primul rând. El promitea să fie un politician modern, european, cu viziuni care transcend liniile de partid, dar s-a comportat ca un „şmecher", ca un „strateg" al clipei, al interesului îngust, care reuşeşte mai întotdeauna să tragă jăratic la turta partidului său.

Filat este cel care şi-a asumat un gest provocator, discutabil nu numai din punct de vedere moral, dar şi politic, chiar dacă perfect din punct de vedere constituţional. Pacta sunt servanda, înţelegerile trebuie respectate, spune un principiu de drept, valabil în toate timpurile. Dacă a existat între liderii AIE o înţelegere ca guvernul să prezinte proiectul de modificare a Legii bugetului în Parlament, acesta trebuia prezentat. Justificarea lui Filat precum că în Parlament discuţiile ar fi degenerat în speculaţii electorale este puerilă. Urcându-te în tren sau oricare alt mijloc de transport, te supui unui risc, căci creşte probabilitatea unui accident, cu toate astea nu renunţi la călătorie. Dacă Guvernul mergea în Parlament având o coordonare prealabilă cu liderii fracţiunilor în privinţa sumelor, competiţia pentru o cât mai mare „grijă faţă de popor" putea fi evitată. O altă cale era să se discute cu liderii AIE soluţia preferată de Guvern, ca să nu li se dea prilej comuniştilor să speculeze această temă. Dl Filat însă nici măcar nu a încercat să comunice cu partenerii de Alianţă, preferând să acţioneze în taină, ascunzându-se până şi de miniştrii săi de altă culoare politică.

„La botul calului"

Oricât am încerca să justificăm comportamentul lui Filat, adevărul e că a procedat în mod perfid, egoist, lovind conştient în Alianţă, ca şi cum aceasta nu-i mai este de nicio trebuinţă. Scuipând în AIE, Filat a scuipat şi în speranţa, în încrederea oamenilor care l-au votat. El a compromis astfel noţiunea de guvernare de coaliţie, făcându-le un cadou comuniştilor, cu „stabilitatea" lor de cimitir. Voronin nu îi va spune mulţumesc, dar ar trebui să-i spună.

E regretabil să constatăm că Filat nu a reuşit să se situeze deasupra intereselor partinice, să reprezinte întreaga Alianţă, să fie un premier al tuturor, nu doar al peledemiştilor. A fost mereu cu ochii pe propria „postată", deşi avea în sarcină câmpul întreg. Acum se poate vedea mai bine că, deloc întâmplător, aflându-se în exerciţiul funcţiunii, el îşi afişa apartenenţa de partid. Panglicile de culoare verde, apariţia în tricou verde în faţa sinistraţilor, culoarea verde a site-ului guvernamental, covoarele verzi din clădirea guvernului prezentau expresia unei obsesii ridicole, nesănătoase de „peledemizare" a activităţii de premier. Gestul său de final a fost manifestarea cea mai nestăpânită a acestei obsesii. Efectul, cu siguranţă, nu a meritat efortul, ca în orice acţiune „superfluă", a fost ca un ultim, „tradiţional" pahar, după o noapte de petrecere.

Sărind din trenul Alianţei

Întrebarea e de ce a făcut Filat acest pas, de ce a sărit în mod conştient din trenul Alianţei. Pot fi două motive: 1) o fi ajuns să creadă, ameţit de „succes", că, în viitoarele alegeri, PLDM va obţine peste 50 la sută din voturi şi nu va mai avea nevoie de celelalte partide. Dacă e aşa, înseamnă că duşul referendumului nu a fost suficient de rece pentru PLDM; 2) Filat nu exclude o alianţă cu PCRM. Este o prezumţie pur teoretică, absurdă la prima vedere, dar legitimă în contextul comportamentului PLDM din ultima vreme. Dacă lui Filat i-a trecut prin cap prima idee, înseamnă că e loc şi pentru a doua. Dacă a dat cu piciorul în Alianţă, înseamnă că nu are nevoie de ea. Şi speculaţiile nu au întârziat să apară.

Deducţiile, repet, sunt speculative, rodul unui exerciţiu de logică, dar, în situaţia când cineva apare în stradă cu o puşcă în mână, este firesc să presupui şi ceva rău: că s-a smintit şi că va trage din ea.

Reacţii inadecvate

Din păcate, nu putem spune că şi ceilalţi lideri ai Alianţei au reacţionat în mod adecvat şi nu s-au lăsat pradă emoţiilor, calculelor meschine. Ei nu au procedat deloc înţelept, cum s-a grăbit să-i laude cineva. Formal, acţiunea lui Filat nu depăşeşte cadrul legii, şi supărarea lui Ghimpu, Lupu şi Urechean este, făcând abstracţie de morală, „nelegitimă" şi la fel de dizgraţioasă ca şi „şmecheria" premierului. Dacă îşi păstrau cumpătul, dacă nu se lăsau orbiţi de resentimente, ar fi găsit, probabil, o mai bună ieşire din situaţie, decât să umble pe la televiziuni pentru a-şi vărsa necazul şi a-l blama pe Filat. Din punctul nostru de vedere, anularea şedinţei parlamentului a fost o eroare gravă. Parlamentul trebuia convocat şi raportul premierului trebuia ascultat. Şi tema dezbaterilor televizate după dizolvarea parlamentului ar fi trebuit să fie nu comportamentul lui Filat, ci realizările şi nerealizările AIE. Politicienii „europeni" nu ar trebui să se lase atraşi în discuţi care ar fi mai potrivite la nişte tarabe.

Dezlegarea lui Lupu

Este evident că Filat va trebui să revină în Alianţă, dacă nu acum, după alegeri, nimeni nu crede la modul serios că el se poate alia cu comuniştii. Însă una din consecinţele gestului său e că o eventuală refacere a Alianţei după alegeri va fi mult mai anevoioasă. Lupu îşi simte mâinile mai dezlegate, şi, în funcţie de rezultatul alegerilor, ar putea negocia cu PCRM postul de preşedinte.

Acum se vede limpede că semnarea unui pact de neagresiune nu are niciun rost, acesta va fi încălcat ori de câte ori se va considera „necesar".

O altă concluzie e că, din păcate, personajele politicii noastre nu se schimbă în esenţă şi că altele care mai urmează să vină vor fi, probabil, la fel. Rămâne doar să sperăm că Filat, Ghimpu, Lupu şi Urechean vor trage concluziile necesare din această istorie, dar puţine şanse că va fi aşa. Amintim totuşi că am fost şi martori ai unor manifestări mai mature din partea lor.

Păcat că membrii echipei nu l-au oprit pe Filat să facă acest pas dezastruos, ci l-au asistat în mod complice, laş. Cum se vede, în pofida unei noi pleiade de politicieni, PLDM se mişcă pe calea majorităţii partidelor din RM, pe cea bătătorită de PPCD sau PCRM. Şi, dacă se va adeveri, acesta ar fi cel mai trist bilanţ al anului politic 2010.