![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (9)
Tipăreşte
Sus
Noi cu cine votăm la alegerile din România?
adăugat 27 octombrie 2008, 05:59, la Opinii / Editoriale
Alegerile parlamentare din România vor avea loc în acest an la, 30 noiembrie. Conform noului cod electoral român, aceste alegeri vor avea parte de o premieră absolută: desemnarea unor parlamentari din afara ţării pentru forumul legislativ din Bucureşti. Circumscripţia pentru românii din afara ţării a fost divizată în patru colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi două colegii pentru Senat, în funcţie de zona geografică. Pentru Colegiul Europa de Est şi Asia (C2 uninominal) sunt incluse ţările europene care nu fac parte din Uniunea Europeană (Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Serbia) şi toate statele din Asia.
Candidaţii pentru Colegiul de Est (Camera Deputaţilor), în care ponderea cea mai mare o vor avea voturile cetăţenilor români cu domiciliul în R. Moldova, au fost desemnaţi deja de partidele principale din România. Este vorba de: judecătorul Tudor Panţâru, PSD, Eugen Tomac, consilier prezidenţial pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, din partea PD-L şi Nicolae Dabija, preşedintele Forului Democrat din Moldova, PNL.
Acum întrebarea este: Care dintre cei trei vor reuşi să convingă electoratul din R. Moldova că este cu adevărat bun pentru a sta în fotoliul din Parlamentul de la Bucureşti si care este cea mai indicată şi competentă candidatură?
Atât în presa de la noi, cât şi în cea de la Bucureşti, candidaturile desemnate de partide sunt atent studiate. Cei trei propuşi au, deopotrivă, avantaje şi dezavantaje. Astfel că, în aproximativ o lună, la 30 noiembrie, vom vedea care avantaje ale fiecărui candidat, din cei trei, vor convinge mai mult electoratul şi peste care dezavantaje publicul va trece mai uşor cu vederea.
Trebuie să ţinem seama de caracteristica specială a acestui electorat: este vorba despre cetăţenii români din R. Moldova, un electorat special, ale cărui opţiuni de vot le putem doar intui. Până atunci, pentru o elucidare mai corectă, am pus pe hârtie, negru pe alb, caracteristicile care îi ajută mai mult sau mai puţin pe Tudor Panţâru, Nicolae Dabija şi Eugen Tomac (ordinea este cea a anunţării candidaturilor).
1. Tudor Panţâru, candidat din partea PSD
Avantaje :
1. Judecător cu o experienţă demnă de remarcat în sistemul judecătoresc din R. Moldova, dar şi la nivel european. În prezent este judecător al Curţii Constituţionale din Bosnia Herţegovina.
2. În perioada 1992-1996, a fost ambasador şi reprezentant permanent al R. Moldova la ONU, iar între 1996 şi 2001 a fost judecător internaţional al Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg, perioadă în care instanţa internaţională a judecat cazul cetăţenilor români întemniţaţi ilegal de regimul separatist rusofon de la Tiraspol. A fost implicat şi în condamnarea Rusiei în procesul "Ilaşcu versus R. Moldova şi Federaţia Rusă" din 2004.
3. A fost înlăturat din funcţie de către regimul comunist de la Chişinău. După ce Vladimir Voronin şi regimul comunist au refuzat să-l propună pentru un al doilea mandat la Strasbourg, Tudor Panţâru a plecat cu familia din Moldova şi a obţinut cetăţenia română.
4. Imagine de om serios, responsabil, bun specialist, cu expertiză pe probleme juridice - una dintre problemele cele mai mari ale votanţilor din R. Moldova este chiar legislaţia din România privind cetăţenia sau Legea pentru Românii de Pretutindeni.
Dezavantaje :
1. Candidatura lui Tudor Panţâru este umbrită de asocierea cu "social - democraţia" de la Chişinău, inclusiv de modul în care politicieni controversaţi de la Chişinău, precum Dumitru Diacov, liderul Partidului Democrat, fost corespondent de presă sovietică în România, încearcă sa profite de persoana acestuia în campania electorală din Republica Moldova. Nici o eventuală asociere cu Dumitru Braghiş, alt "social-democrat" nu ar fi în avantajul său. Este de urmărit în ce măsură susţinerea altor partide politice de la Chişinău (ex.: PLDM) pot contrabalansa acest lucru.
2. Notorietate redusă în rândul tinerilor, în special. Faptul că a fost plecat o perioadă lungă de timp din R. Moldova îl face mai puţin cunoscut publicului din R. Moldova.
3. Candidatură din partea unui partid din România care nu are o cotă prea bună, astăzi, în R. Moldova.
2. Nicolae Dabija, candidat PNL
Avantaje :
1. Cea mai mare notorietate dintre cei trei candidaţi. Este poet şi publicist activ, un om de cultură cunoscut şi un reprezentant important al românismului în R. Moldova.
2. Este Preşedinte al Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, în care pot fi înscrişi mulţi cetăţeni români din R. Moldova, care pot compensa lipsa de susţinere mediatică pe care o are Nicolae Dabija la Chişinău (cu excepţia publicaţiei proprii).
3. A avut un rol important în lupta de renaştere naţională din republică. Săptămânalul condus de N. Dabija, "Literatura şi Arta" a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicaţie care susţinea revenirea limbii române la grafia latină şi decretarea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească.
4. Relaţii la Bucureşti cu oameni de cultură sau publicişti care l-ar putea promova în campanie.
Dezavantaje :
1. Declanşarea unor campanii de presă împotriva sa şi publicarea unor documente care ţin de trecutul acestuia (la Chişinău şi la Bucureşti). A fost membru al Partidului Comuniştilor din URSS şi a deţinut mai multe funcţii politice.
2. In 2004, Nicolae Dabija semna o scrisoare publica de sustinere a candidaturii la presedintia Romaniei a fostului premier social-democrat, Adrian Năstase, care candida împotriva lui… Traian Băsescu.
3. Nu este considerat un personaj cu expertiză în probleme tehnice. Este perceput ca "un alt poet în Parlamentul României" şi este pus în paralel cu Leonida Lari şi activitatea acesteia în legislativul de la Bucureşti.
3. Eugen Tomac, candidat din partea PDL
Avantaje :
1. Este consilierul pentru relaţia cu românii de pretutindeni al aparatului prezidenţial. Întrucât preşedintele Traian Băsescu are o imagine foarte bună între cetăţenii români de la noi, Eugen Tocmac ar putea prelua o parte din simpatiile susţinătorilor acestuia. Este un plus de imagine şi un mare avantaj.
2. Eugen Tomac are relaţii bune cu Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, unul dintre favoriţii cetăţenilor români din R. Moldova. A participat la o serie de manifestaţii publice la Chişinău alături de publicul din R. Moldova. Deci, are un plus de imagine preluat de la edil şi în faţa sustinatorilor lui Dorin Chirtoacă.
3. Eugen Tomac este născut în localitatea Oziornoe (fosta General Averescu) din sudul Basarabiei, judeţul Ismail, azi Ucraina.
4. Poate beneficia cel mai puternic de sprijinul asociaţilor de studenţi basarabeni din România (care pot influenţa prietenii sau familiile din R. Moldova care vor vota pe 30 noiembrie).
Dezavantaje :
1.Eugen Tomac este unul dintre cei mai tineri candidaţi la alegerile generale din 30 noiembrie 2008. Are doar 27 de ani!
2.Nu are o notorietate foarte mare în R. Moldova, deşi poate beneficia de transfer de imagine de la preşedintele Traian Băsescu sau Dorin Chirtoacă.
3.Nu s-a remarcat deocamdată în nici o apariţie publică de sine stătător - cu excepţia celor în care transmitea mesaje oficiale ale preşedinţiei de la Bucureşti.
Voi ce credeţi?
#3894
n calitate de persoana neimplicata politic si analizand comentariile de pe blog pot trage urmatoarele concluzii punctual:
1. PSD este un partid de sorginte comunista al carui presedinte spiritual, Ion Iliescu, este scolit la Moscova. Acest partid nu s-a preocupat niciodata de soarta romanilor din Basarabia. Reprezentantul PSD, Pantaru, cu toate ca are calitati profesionale de netagaduit este o persoana ce va vota fortat cu acesti fosti comunisti in parlament. Mai mult chiar acesta nu stie exact situatia din Romania si a fost in slujba guvernului comunist de la Chisinau.
2. PNL este un partid de dreapta care nu a facut nimic epntru basarabeni in timpul guvernarii Tariceanu. Dabija, la randul sau cu toate calitatile de scriitor si patriot care le are, a fost comunist sovietic si comsomolist. Batranii comunisti sovietici sa faca un PAS INAPOI si sa lase locul unei noi generatii de tineri politicieni care sa apropie Basarabia de Europa. In ciuda unor merite indubitabile acesti batrani nu au capacitatea de a intelege noile realitati de aceea e nevoie de oameni tineri.
3. PD-L este singurul partid care a facut propuneri concrete pentru a imbunatatii soarta romanilor basarabeni si care a propus acordarea in conditii mai usoara a cetateniei romane pentru cei din Rep.Moldova. Tomac are o experienta de peste 10 ani in Romania si este consilierul persona;l al presedintelui Basescu. Presedintele Basescu este singurul care a pus in discutie cu adevarat problema Basarabiei si a luptat impotruva guvernului PNL pentru acordarea de cetatenie pentru basarabeni si pentru mai mult sprijin pentru Moldova. Tomac face parte din noua generatie de tineri care este pregatita si gata sa preia fraiele politicii in Romania si Basarabia. Ne-am saturat de bunici crescuti in Uniunea Sovietica, VREM tineri ca noi gata sa lupte pentru drepturile noastre, tineir care sa nu fioe ancorati in trecut, tineri capabili sa intelega realitatile europene!
1. PSD este un partid de sorginte comunista al carui presedinte spiritual, Ion Iliescu, este scolit la Moscova. Acest partid nu s-a preocupat niciodata de soarta romanilor din Basarabia. Reprezentantul PSD, Pantaru, cu toate ca are calitati profesionale de netagaduit este o persoana ce va vota fortat cu acesti fosti comunisti in parlament. Mai mult chiar acesta nu stie exact situatia din Romania si a fost in slujba guvernului comunist de la Chisinau.
2. PNL este un partid de dreapta care nu a facut nimic epntru basarabeni in timpul guvernarii Tariceanu. Dabija, la randul sau cu toate calitatile de scriitor si patriot care le are, a fost comunist sovietic si comsomolist. Batranii comunisti sovietici sa faca un PAS INAPOI si sa lase locul unei noi generatii de tineri politicieni care sa apropie Basarabia de Europa. In ciuda unor merite indubitabile acesti batrani nu au capacitatea de a intelege noile realitati de aceea e nevoie de oameni tineri.
3. PD-L este singurul partid care a facut propuneri concrete pentru a imbunatatii soarta romanilor basarabeni si care a propus acordarea in conditii mai usoara a cetateniei romane pentru cei din Rep.Moldova. Tomac are o experienta de peste 10 ani in Romania si este consilierul persona;l al presedintelui Basescu. Presedintele Basescu este singurul care a pus in discutie cu adevarat problema Basarabiei si a luptat impotruva guvernului PNL pentru acordarea de cetatenie pentru basarabeni si pentru mai mult sprijin pentru Moldova. Tomac face parte din noua generatie de tineri care este pregatita si gata sa preia fraiele politicii in Romania si Basarabia. Ne-am saturat de bunici crescuti in Uniunea Sovietica, VREM tineri ca noi gata sa lupte pentru drepturile noastre, tineir care sa nu fioe ancorati in trecut, tineri capabili sa intelega realitatile europene!
Bravo, Alex, ai facut o pledoarie pentru Tomac foarte bine argumentata, si sunt de acord cu tine, cred ca vremea alde Dabija si Pantiru a cam trecut, n-am nimic cu ei, le cunosc biografiile si activitatile din ultimii 18 ani, dar daca am ajuns unde am ajuns, e cumva si vina lor, asa ca mai bine sa vina altii mai tineri si fara trecutul sovietic in spate...
orice nu s-ar specula despre guvernarea din Romania, un lucru e cert: PSD si PNL au o alianta tacita si vor sa dea jos PD-L ul...
COMEDIA UMANĂ
Despre mortăciunile politice
Acum o lună un corespondent de la "Europa liberă" m-a întrebat ce cred despre afirmaţia lui Vladimir Bukovski că "Iurie Roşca este un cadavru politic".
Am spus că nu sunt de acord cu aprecierea făcută de cunoscutul disident sovietic. Roşca nu e cadavru politic, am spus. El e hoit politic.
Nu-l pot asculta nici pe el, nici pe cei care vorbesc cu gura lui, decât astupându-mi nările. Tot ce spune el are putoare de minciună, de trădare, de ipocrizie.
Câţiva jurnalişti din preajma lui - în primul rând Sergiu Praporşcic şi Igor Burciu - s-au contaminat şi ei de paranoia şefului lor şi rostesc doar fraze care duhnesc rău, care put şi prin sticla groasă a televizorului, care răzbat şi prin fila de ziar a minciună, a ură, a calomnie.
Numai deschizi televizorul la postul "EU TV" şi ţi se umple casa de putoare roşchistă.
Pe cine mai poate minţi azi Roşca? Poate, doar pe sine. Sar nici el nu-şi mai crede sieşi. În loc să-şi strângă cumincior lucrurile (tipografia, postul "EU TV", ziarele, clădirile etc.) şi să se îndrepte încet către cimitirul stârvurilor politice, el se pregăteşte de nişte alegeri noi: poate va mai găsi nişte proşti care să-l creadă şi să-l voteze.
Deocamdată, se bate şi se zbate ca un om de-al său, pe care l-ar manipula ulterior, dacă acesta va ajunge în Parlamentul României, să devină câştigător în Colegiul 2 uninominal. Roşca şi oamenii lui, în loc să spună cât de bun e acesta şi ce fapte mari a făcut, vorbesc cât de rău, cu invenţii care nu le stă deloc bine, este subsemnatul.
Texte-tip
Sergiu Praporşcic umple cu minciuni două pagini de ziar în "Flux"-ul de vineri şi ecranul unei emisiuni de la sfârşitul săptămânii trecute (zilele acestea voi acţiona în instanţa de judecată ziarul "Flux" şi imprimarea a două emisiuni calomnioase ale postului "EU TV"), servindu-i drept pretext dosarul de cadre de la Uniunea Scriitorilor (fişa de securitate arată altfel, dle Praporşcic, vezi "Tinerimea Moldovei" din 2001, unde I. Berlinschi a publicat-o pe cea a lui I. Roşca), pe care Cristina Saka, secretara lui M.Cimpoi, i l-a oferit lui Serafim Saka, cel care l-a difuzat harnic prin tot oraşul.
E vorba de o anchetă din mai 1988 (înainte de a publica în "LA" celebrul Vot de blam acordat c.c. al partidului comunist al RSSM) când - ca o sfidare - Consiliul Uniunii scriitorilor ales la Congresul revoluţionar din mai 1987 a propus comitetului orăşenesc de partid ca portretul meu să fie postat pe Panoul de Onoare a oraşului Chişinău, în locul scriitorului B.Istru. Întrebaţi-l pe N. Ţâu, fost prim-secretar al c.o. de partid, de ce scandal a avut parte când "curatorul" moscovit al R.Moldova, unul Ivan Feklistov, mi-a descoperit întâmplător imaginea în capătul Aleii Clasicilor, între fruntaşii din producţie şi veteranii muncii.
Asemenea dosare - cine nu le-a scris şi transcris ]n acele vremuri? Ele urmau a fi completate răspunzând obligatoriu la toate întrebările unei anchete: 1) Numele, prenumele, anul şi locul naşterii; 2) "Где находилиÑÑŒ и чем занималиÑÑŒ вы и ваши родители во Ð²Ñ€ÐµÐ¼Ñ Ð¾ÐºÑƒÐ¿Ð°Ñ†Ð¸Ð¸? Воевали ли вы в партизанÑких отрÑдах?" ("Unde v-aţi aflat şi cu ce v-aţi ocupat dvs. şi părinţii dvs. în timpul ocupaţiei? Aţi luptat în detaşamente de partizani?") (aceeaşi anchetă, cu aceleaşi întrebări Ministerul Apărării din republica Moldova o mai oferă şi azi angajaţilor săi. Vezi "LA" din 2 februarie 2006); 3) "ÐациональноÑÑ‚ÑŒ", "Родной Ñзык" ("Naţionalitatea dvs", "Limba maternă"). Să fi încercat cineva să afirme în loc de "limba moldovenească" "limba română"! Cine a avut curajul îl rog să ne spună! 4) "Ce limbi cunoaşteţi?" Prin faptul că unii notau că vorbesc fluent limba română, se făcea trimitere la faptul că moldovenii vorbesc limba română fără s-o fi studiat în şcoli; 5) "Ce rude peste hotare aveţi?"; 6) "Dacă aţi fost judecat?".
Răspunsurile la aceste întrebări erau obligatorii. Cine le putea evita?
Poate, comsomolistul Praporşcic şi pionerul Burciu, care n-au avut nenorocul să trăiască în acele vremuri.
Organizaţia comsomolistă a Uniunii Scriitorilor avea doar doi membri
Am fost secretarul organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor care avea doar doi membri: subsemnatul şi Nina Josu (spre deosebire de şefii lui Praporşcic: Iurie Roşca avea în organizaţia comsomolistă pe care o conducea la radio-televiziune peste 3000 de comsomolişti, iar Vlad Cubreacov, ca secretar al comitetului raional Cahul - peste 30 000 de comsomolişti).
În timpul URSS 99% dintre tineri fuseseră octombrei, pioneri, comsomolişti. Doar membrilor unor secte religioase şi, în deosebi, handicapaţilor nu li se îngăduia să fie cu "cei mai buni fii ai societăţii". Sper că S. Praporşcic şi I. Burciu să nu fi făcut parte din această ultimă categorie.
Din cei 700 de membri ai comitetului central al comsomolului aleşi la congrese era şi un loc rezervat unui tânăr scriitor. Propunerile le făcea Consiliul de Conducere a Uniunii Scriitorilor. N-am onorat nici într-un fel această postură (înaintea mea fusese Iulian Filip, care n-a fost nici el invitat decât la congres).
Tatăl meu care se întorsese din război fără un picior, unde fusese mobilizat drept carne de tun de sovietici, a fost secretar de partid într-un sat mic, de câteva case, dar el n-a închis, ca alt secretar de partid, Ivan Roşca, poreclit Cazacul şi care e tatăl lui Iurie Roşca, biserica din sat şi nici nu a deportat oameni în Siberia.
Cine a ieşit din mlaştină cu încălţările curate?
Venim cu toţii dintr-un timp ticăloşit şi, cum afirmase P.Ţuţea, "nu se putuse să parcurgi o mlaştină, fără să-ţi pătezi încălţările".
Dar cu toate acestea , chiar şi-n acele vremuri tulburi, cu respiraţia Siberiei în ceafă, n-am stat cu mâinile în sân, am făcut ce s-a putut face, ne-am păstrat demnitatea şi am rezistat.
Îmi cer iertare de la cititor că am să repet nişte lucruri, dar o fac în mod special pentru S.Praporşcic şi I.Burciu, care cunosc adevărurile despre aceste vremuri doar din gura lui I.Roşca.
Aflaţi, domnilor Praporşcic şi Burciu, că acest "membru de vază al partidului comunist din URSS" în 1970 a fost exmatriculat "pentru activitate proromânească şi antisovietică" din facultate. Abia la 28 februarie 1991 Comisia Juridică a Parlamentului Republicii Moldova şi a Ministerului Învăţământului emit o hotărâre cu privire la reabilitarea morală a lui Nicolae Dabija ca "persoană care a suferit pe urma politicii de deznaţionalizare şi de despiritualizare a poporului român din Moldova în perioada anilor 70-80", considerându- se neîntemeiate "motivele" pentru care a fost persecutat, Hotărârea respectivă obligând rectorul Universităţii de Stat "să anuleze ordinul de eliberare neîntemeiată şi să reabiliteze prin toate mijloacele posibile onoarea şi demnitatea" mea ca persoană care a "suferit de pe urma politicii de deznaţionalizare şi de nimicire a spiritului naţional!"
Sunt foarte curios ce făceaţi domniile voastre în acea perioadă şi cât de eficient protestaţi contra "ocupaţiei sovietice".
Relaţiile unui poet cu partidul
Praporşcic scrie în "Flux" că în 1980 m-am dezis public de poeziile dedicate partidului. Nu m-am dezis niciodată de poeziile dedicate partidului, pentru că nu le-am scris.
Până la apariţia cărţii de debut "Ochiul al treilea" (1975), care a aşteptat în sertarele editurii 7 ani de zile (redactorii ei, prietenii mei, M. Cimpoi şi I. Ciocanu sfătuindu-mă să pun în ea o poezie-două consacrate Partidului, Comsomolului, lui Lenin, Marx etc. ca astfel ei să convingă şefii să apară, compromis pe care nu l-am făcut), n-am putut publica nici măcar o singură poezie din ea, eu neavând dreptul la semnătură, pe care l-am căpătat abia după ce Uniunea Scriitorilor a înaintat cartea, considerată cea mai bună dintre cele 20 din colecţia "Debut", la Premiul "B.Glavan" al Comsomolului.
În 1977 am inaugurat Cenaclul "Dialog" al tineretului de creaţie - care timp de un deceniu aduna sute şi mii de oameni la Casa Scriitorilor şi care a pregătit terenul pentru Marele Adunări Naţionale de mai târziu.
În funcţiunile deţinute de până la 1990 nu m-a ales sau numit comitetul central al partidului, ci Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor, uniune care a declanşat Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia, Biroul partinic de sus doar reconfirmând propunerile scriitorilor. (Să nu uităm că Ion Hadârcă, unul dintre iniţiatorii Mişcării de Eliberare Naţională, primul preşedinte al Frontului Popular, era secretar de partid al Uniunii Scriitorilor)
Tot Consiliul de Conducere a Uniunii Scriitorilor e cel care mă numeşte redactor-şef al revistei tineretului de creaţie din republică "Orizontul", care va deveni o tribună a tinerilor nonconformişti.
La Congresul al XXVII-lea la Scriitorilor care a avut loc la 15 mai 1986 scriitorii m-au ales redactor-şef al săptămânalului scriitoricesc "Literatura şi Arta", care, de la tirajul modest de 2000 de abonaţi în curând va ajunge să fie tipărit într-un tiraj de 260 000 de exemplare, fiind "publicaţia literară cu cel mai mare tiraj din Europa" (lucru menţionat de ziarul francez Le Figaro, care a subliniat printr-un articol de la 1 martie 1990, că "Literatura şi Arta" a jucat în revoluţia de Renaştere Naţională a Basarabiei acelaşi rol pe care l-a jucat Televiziunea Română în cadrul Revoluţiei din decembrie 1989").
În anul 1988 c.c. al p.c.M. a interzis abonarea la "LA" (vezi "Chişinău, gazeta de seară" din 17 august 1988), şi tocmai datorită acestui fapt tirajul revistei a crescut brusc.
La 15 iunie 1989 am trecut din iniţiativă proprie la editarea săptămânalului "Literatura şi Arta" în grafie latină, cu aproape trei luni mai înainte ca aceasta să fie legiferată. Mircea Snegur, pe atunci membru al Biroului Politic al c.c., va scrie despre acest eveniment în cartea sa de memorii următoarele: "La 15 iunie 1989, de ziua trecerii în eternitate a marelui nostru poet Mihai Eminescu, a apărut primul număr în grafie latină al săptămânalului "Literatura şi Arta", moment de semnificaţie epocală. Era ceva cu totul ieşit din comun, dl N. Dabija asumându-şi un mare risc. Conducerea republicii nu a cutezat însă să întreprindă măsuri represive"(Mircea Snegur "Labirintul destinului", Chişinău, 2007, p.426)
La 10 iunie 1988 am publicat în "LA" un "Vot de blam acordat comitetului central al partidului comunist din RSS Moldovenească" - caz unic în toată lumea comunistă - care alarmase Moscova, eu fiind convocat, împreună cu conducerea Uniunii Scriitorilor din RSSM la Moscova, la o şedinţă comună a secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS şi a Secţiei de Propagandă a P.C.U.S.. Faptul că n-am fost atunci "decapitat", după cum fusesem ameninţat, îl datorez marilor scriitori ruşi E. Evtuşenko, R. Rojdestvenski, V.Korotâci, A. Voznesenski, I. Gherasimov care ne-au luat apărarea.
Numai în perioada 1987-1990 activitatea săptămânalului scriitoricesc a fost pusă în discuţie de mai multe ori la şedinţele Biroului Politic al comitetului central al partidului comunist din RSSM. (15 iulie1987, vezi ziarul moscovit "Pravda" din 17 iulie 1987. La 22 septembrie 1987 Biroul Politic al comitetului central al p.c. al RSSM adoptase Hotărârea c.c. al p.c. al Moldovei "Cu privire la neajunsurile grave în activitatea săptămânalului "Literatura şi Arta". La acea şedinţă Gh. Volcov, şeful K.G.B.-ului din RSSM, avea să menţioneze între altele: "Pe când era student, N. Dabija s-a aflat în fruntea unui grup naţionalist de la Universitate". (Vezi: stenograma şedinţei Biroului comitetului central al partidului comunist din RSSM din 22 septembrie 1987 şi "Moldova socialistă" din 24 septembrie 1987). Diverse admonestări mi s-au aplicat la şedinţele Biroului politic al comitetului central al partidului comunist din 23 aprilie 1987, 17 ianuarie 1988, 11 martie 1988 (Vezi articolul "Вчерашним днём, или неÑколько Ñпизодов из жизни молдавÑких пиÑателей"("Ziua de ieri sau câteva crâmpeie din viaţa scriitorilor moldoveni") de Gh. Malarciuc din "Literaturnaia Gazeta" de la 8 iunie 1988), 18 aprilie 1989 (vezi: "Moldova socialistă" din 23 aprilie 1989) ş.a.
Iată la ce se rezuma prietenia mea , de mare "ştab comunist", cum mă numeşte Burciu în emisiunile sale, cu partidul comunist. Ierte-mi-se nemodestia, dar - cine pe atunci a făcut mai mult?! Poate şefii voştri în organizaţiile comsomoliste pe care le vârfuiau.
M-am sacrificat atunci şi pentru aceşti doi juni obraznici ca azi ei să mă poată înjura liber, fără perdea la gură.
Lume cu memorie scurtă
Lumea, din păcate, are memorie scurtă. S. Praporşcic mai zice că aş fi lipsit de la acea adunare de la 3 iunie 1988, când s-a constituit ceea ce a devenit ulterior Frontul Popular din Moldova. (Grigore Vieru a spus cu o ocazie: "Nu Frontul Popular a creat "Literatura şi Arta", ci "Literatura şi Arta" a creat Frontul Popular")
Şi atunci cum se explică faptul că la acea adunare am fost ales în Sfatul Mişcării (vezi PPCD, Documente şi materiale, 1988 - 2008, v. 1, p.28)?!
În acel prim Sfat al Mişcării democratice au fost alese personalităţi marcante.
În cartea sa "Ştiinţa istorică în contextul intereselor politice" (Chişinău: Pontos, 2003, p.42), cunoscutul istoric Anton Moraru povesteşte cum în august 1988 V. Cebricov, secretar al c.c. al p.c.u.s., l-a trimis la Chişinău pe maiorul Alexandr Şevciuc, lucrător de răspundere al KGB-ului din Moscova, specializat în problema mişcărilor naţionale din republici, cu misiunea centrului de a pătrunde "în structurile organizatorice ale acestor mişcări, monitorizarea liderilor şi controlul asupra lor, iar în caz de necesitate - compromiterea sau neutralizarea lor politică".
Maiorul Şevciuc alcătuieşte o listă, de fapt e cea aleasă la 3 iunie uşor redactată, a persoanelor pe care le-ar fi dorit KGB-ul în fruntea acestei mişcări, listă care nu coincide întru totul cu cea dintâi. Aceasta e prezentată c.c. al PCM cu menţiunea "Совершенно Ñекретно. ОÑÐ¾Ð±Ð°Ñ Ð¿Ð°Ð¿ÐºÐ°. ÐкземплÑÑ€ nr.2" ("Strict secret. Mapa specială. Exemplarul nr.2"), documentul fiind elaborat doar în două exemplare.
Lista poate fi consultată în Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova (4-bo, nr. 2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv. 73, D. 210, fila 5-6).
Maiorul V. Şevciuc pune în listă 23 de persoane pe care KGB-ul le-ar fi vrut în fruntea Mişcării şi o înmână lui Simion C. Grosu, primul secretar al c.c. al partidului. La nr. 19 e indicat:
"19) Рошка Юрий Иванович, Ñотрудник реÑпубликанÑкого литературного Ð¼ÑƒÐ·ÐµÑ Ð¸Ð¼. Д. Кантемира;" ("Roşca Iurii Ivanovici, colaborator al muzeului republican de literatură "D. Cantemir").
În schimb, trimisul Moscovei îi scoate din lista votată la 3 iunie 1988 pe: Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Mihai Grecu şi Dumitru Matcoschi (în privinţa acestuia ulterior va fi aplicat planul de "neutralizare" fizică), ca persoane pe care KGB-ul nu le dorea în Mişcare (confruntă Lista celor aleşi la 3 iunie 1988 din "Documente..." cu cea dorită de Şevciuc). Dacă aş fi fost în relaţie de prietenie cu structurile respective, cu susţin Burciu şi Praporşcic, nu m-ar fi lăsat oare maiorul şi pe mine în listă, alături de I.Roşca, B. Marian, V. Cosarev, V. Efremov ş.a.?!
Cu cei mulţi
La 7 noiembrie 1989 m-am aflat cu cei care au oprit tancurile, pentru ca tehnica militară să nu desfăşoare o paradă dedicată revoluţiei din Octombrie, de la care Roşca a lipsit, chiar dacă în ajun convenisem cu toţii să ne întâlnim lângă Universitatea de Medicină, iar la 10 noiembrie 1989 am participat alături de cei care au luat cu asalt Ministerul de Interne, incendiindu- l şi spărgându-i toate geamurile, pentru că miliţienii arestaseră câteva sute de tineri dintre cei care "zădărniciseră" parada de la 7 noiembrie, minister care îl avea ministru pe actualul preşedinte al republicii V.Voronin; deşi ne-am pornit împreună de la casa Scriitorilor, I. Roşca şi alţi "patrioţi" s-au pierdut pe drum, la şedinţa Biroului Politic al p.c. din RSSM de a doua zi afirmându-se că "mulţimile au fost conduse de scriitori"(vezi ştirile difuzate de Agenţia ATEM la 11 şi 12 noiembrie 1989.
Câteva raioane ale republicii m-au înaintat în 1989 ca deputat al poporului din URSS, la primele alegeri libere, iniţiate de M. Gorbaciov, eu câştigând în faţa nomenclaturii de partid cu 94,5 %. În ultimul for ex-unional, unde am stat între Eugen Doga şi Grigore Vieru, am pledat pentru "decomunizarea URSS" (scoaterea articolului 7 din Constituţia URSS, care legifera "rolul conducător al partidului comunist"), condamnarea Pactului Ribbentrop - Molotov, democratizarea societăţii, iar ca membru al Comisiei pentru Drepturile Omului - pentru dreptul de autodeterminare a naţiunilor ( despre activitatea mea în Parlamentul ex-sovietic vezi referinţele lui Mihail Gorbaciov în cartea de memorii "Mémoires" apărută la "Editions du Rocher", Paris, 1997, paginile 409-411).
În Parlamentul de la Chişinău am depus eforturi pentru ieşirea Basarabiei din imperiul sovietic şi apropierea ei de România (propunerea de a trece Prutul fără vize, doar pe bază de buletin îmi aparţine), pentru legiferarea Tricolorului, a Stemei cu vulturul valah, pentru repunerea în drepturi a Limbii Române, a Alfabetului Latin, a Istoriei Românilor (şi ca autor a 5 manuale de istorie, care s-au fost studiat în şcoli) ş.a. sunt primul care a luat apărarea imnului "Deşteaptă-te române!", atacat în Parlament de M.Snegur. (Ironia mea că "agrarienii ar putea să-şi comande un imn al lor" numai un răuvoitor ca I. Bratu - care pentru calomniile debitate în "Jurnal de Chişinău" a pierdut în instanţa de judecată - o putea interpreta ca "atac" la adresa Imnului naţional, când tocmai eu am inserat în "LA", număr de număr, blesteme la adresa celora care atentau la acesta).
Republica Moldova doar împreună cu România poate fi stat
În mai multe rânduri, cei de la "Flux", care se arată mari apărători ai statalităţii, mă atacă, învinuindu-mă că n-am votat pentru Independenţa R. Moldova. Am semnat pentru ea a doua zi, în acea zi nepermiţându-mi-se să urc în avionul Semfiropol-Chişinău (mă aflam la casa de Creaţie a scriitorilor de la Ialta), din lipsă de locuri.
Deşi recunosc: chiar şi semnătura ulterioară e o greşeală a mea. Republica Moldova e un stătuleţ de buzunar, care-i trebuie lui V. Voronin să fie preşedinte, lui I.Roşca - să fie vice-preşedinte de Parlament, lui I. Druţă - să ia premii de un milion. Care rus ar fi interesat să facă din regiunea Tambov stat? Republica Moldova e o halcă de pământ românesc şi ea doar împreună cu România poate fi stat.
Atac murdar la adresa PRO TV-ului
După ce PPCD-ul, acest partid antiromânesc, cu discurs românesc, necreştin şi nedemocrat, a sechestrat postul de televiziune "Euro TV", la care aveau acces toate forţele necomuniste şi democratice, transformându- l în unul de injurii la adresa tuturor oamenilor de bine, după ce au lichidat postul de radio "Antena C", transformându- l în unul antiromânesc, iar cu concursul lui tacit a dispărut din grila de programe şi postul "TVR-1", iată că a pus ochii şi pe postul românesc "Pro Tv".
Ş. Secăreanu cheamă procuratura generală să se ocupe de activitatea acestuia, motivând că "stăpânii lui se află în afara ţării", învinuindu-l că acesta "conspiră contra intereselor naţionale (!) ale Republicii Moldova, puse la cale de neprietenii ţării din afară".
Aşa zice şi Voronin, că toate relele ne vin de dincolo de Prut şi dacă nu era România, care ne face probleme, demult eram statul cel mai prosper din lume.
Dar Roşca şi acoliţii săi îl vor lichidat din mai multe puncte de vedere. Scopul lor este ca în republica Moldova să emită un singur post de televiziune în limba română: EU-TV, să nu avem încotro şi de dimineaţa până seara să ne uităm doar la barba lui Roşca.
În acest sens Voronin i-a făcut deja un cadou lui I.Roşca: de câteva săptămâni acest post are acoperire naţională.
Următorul pas va fi lichidarea posturilor concurente, a PRO TV-ului, în primul rând.
Aşa cum şi-au împărţit între ei cele două mitropolii, comuniştii şi ppcd-iştii doresc ca şi piaţa mediatică să fie împărţită doar între ei.
Modele de slugi perfecte
Ş.Secăreanu învinuieşte postul "PRO TV" de faptul că "dezinformează şi manipulează opinia publică".
Dar cei care şi-au făcut o profesie din a dezinforma şi a manipula opinia publică, cu obrăznicie şi lipsă de scrupule, sunt jurnaliştii de la "EU TV".
N-am întâlnit încă jurnalişti care ar minţi atât de obraznic ca cei doi buldogi de serviciu ai lui Roşca - Sergiu Praporşcic şi Igor Burciu.
De multe ori mă gândesc: de unde s-au luat aceşti ziarişti fără scrupule, bine hrăniţi, impertinenţi, avizi de glorie proastă, gata să îndeplinească orice comandă a stăpânului şi care nu se abat nici cu un centimetru de la "gândirea" acestuia, fiind în acest sens modele de slugi perfecte?!
Nu poţi cere cuiva să te respecte (urmăriţi vocabularul articolelor din "Flux"), dacă acesta nu se respectă pe el însuşi, iar lângă anii pe care-i adună, nu se află şi cei 7 ani de acasă, cei mai importanţi.
Cu câtă plăcere reproduc M. Conţiu şi S. Praporşcic fragmente din articolul lui C. Tănase referitor la umila mea persoană, publicat acum aproape un deceniu în "Flux", care-l avea pe atunci redactor-şef (iar preşedintele PPCD credea şi atunci că cei mai mari duşmani ai lui nu sunt comuniştii - "Eu nu am alergie de la ideologia comunistă", rostise dânsul de la tribuna Parlamentului, - ci unioniştii, proromânii). În emisiunea de la EU TV Praporşcic îl citează abundent fără să mai precizeze când a fost scris acesta. Sunt convins că peste ani şi S. Praporşcic, poate şi I.Burciu, dacă mai păstrează în ei un pic de ruşine(?!) vor regreta cele pe care le debitează azi.
Dar asta va fi mâine.
Astăzi însă aceşti doi killeri de presă răscroiesc istoria, ca să încapă în ea doar I.Roşca.
Dar, vai!, ce urât mirositoare e aceasta!
Nicolae Dabija
__._,_.___
Messages in this topic (1) Reply (via web post) | Start a new topic
Messages | Files | Photos | Links | Database | Polls | Calendar
MARKETPLACE
From kitchen basics to easy recipes - join the Group from Kraft Foods
Yahoo! Groups
Change settings via the Web (Yahoo! ID required)
Change settings via email: Switch delivery to Daily Digest | Switch format to Traditional
Visit Your Group | Yahoo! Groups Terms of Use | Unsubscribe
Recent Activity
*
1
New Members
Visit Your Group
Need traffic?
Drive customers
With search ads
on Yahoo!
Yahoo! Groups
Come check out
featured healthy living
groups on Yahoo!
Best of Y! Groups
Check out the best
of what Yahoo!
Groups has to offer.
.
Despre mortăciunile politice
Acum o lună un corespondent de la "Europa liberă" m-a întrebat ce cred despre afirmaţia lui Vladimir Bukovski că "Iurie Roşca este un cadavru politic".
Am spus că nu sunt de acord cu aprecierea făcută de cunoscutul disident sovietic. Roşca nu e cadavru politic, am spus. El e hoit politic.
Nu-l pot asculta nici pe el, nici pe cei care vorbesc cu gura lui, decât astupându-mi nările. Tot ce spune el are putoare de minciună, de trădare, de ipocrizie.
Câţiva jurnalişti din preajma lui - în primul rând Sergiu Praporşcic şi Igor Burciu - s-au contaminat şi ei de paranoia şefului lor şi rostesc doar fraze care duhnesc rău, care put şi prin sticla groasă a televizorului, care răzbat şi prin fila de ziar a minciună, a ură, a calomnie.
Numai deschizi televizorul la postul "EU TV" şi ţi se umple casa de putoare roşchistă.
Pe cine mai poate minţi azi Roşca? Poate, doar pe sine. Sar nici el nu-şi mai crede sieşi. În loc să-şi strângă cumincior lucrurile (tipografia, postul "EU TV", ziarele, clădirile etc.) şi să se îndrepte încet către cimitirul stârvurilor politice, el se pregăteşte de nişte alegeri noi: poate va mai găsi nişte proşti care să-l creadă şi să-l voteze.
Deocamdată, se bate şi se zbate ca un om de-al său, pe care l-ar manipula ulterior, dacă acesta va ajunge în Parlamentul României, să devină câştigător în Colegiul 2 uninominal. Roşca şi oamenii lui, în loc să spună cât de bun e acesta şi ce fapte mari a făcut, vorbesc cât de rău, cu invenţii care nu le stă deloc bine, este subsemnatul.
Texte-tip
Sergiu Praporşcic umple cu minciuni două pagini de ziar în "Flux"-ul de vineri şi ecranul unei emisiuni de la sfârşitul săptămânii trecute (zilele acestea voi acţiona în instanţa de judecată ziarul "Flux" şi imprimarea a două emisiuni calomnioase ale postului "EU TV"), servindu-i drept pretext dosarul de cadre de la Uniunea Scriitorilor (fişa de securitate arată altfel, dle Praporşcic, vezi "Tinerimea Moldovei" din 2001, unde I. Berlinschi a publicat-o pe cea a lui I. Roşca), pe care Cristina Saka, secretara lui M.Cimpoi, i l-a oferit lui Serafim Saka, cel care l-a difuzat harnic prin tot oraşul.
E vorba de o anchetă din mai 1988 (înainte de a publica în "LA" celebrul Vot de blam acordat c.c. al partidului comunist al RSSM) când - ca o sfidare - Consiliul Uniunii scriitorilor ales la Congresul revoluţionar din mai 1987 a propus comitetului orăşenesc de partid ca portretul meu să fie postat pe Panoul de Onoare a oraşului Chişinău, în locul scriitorului B.Istru. Întrebaţi-l pe N. Ţâu, fost prim-secretar al c.o. de partid, de ce scandal a avut parte când "curatorul" moscovit al R.Moldova, unul Ivan Feklistov, mi-a descoperit întâmplător imaginea în capătul Aleii Clasicilor, între fruntaşii din producţie şi veteranii muncii.
Asemenea dosare - cine nu le-a scris şi transcris ]n acele vremuri? Ele urmau a fi completate răspunzând obligatoriu la toate întrebările unei anchete: 1) Numele, prenumele, anul şi locul naşterii; 2) "Где находилиÑÑŒ и чем занималиÑÑŒ вы и ваши родители во Ð²Ñ€ÐµÐ¼Ñ Ð¾ÐºÑƒÐ¿Ð°Ñ†Ð¸Ð¸? Воевали ли вы в партизанÑких отрÑдах?" ("Unde v-aţi aflat şi cu ce v-aţi ocupat dvs. şi părinţii dvs. în timpul ocupaţiei? Aţi luptat în detaşamente de partizani?") (aceeaşi anchetă, cu aceleaşi întrebări Ministerul Apărării din republica Moldova o mai oferă şi azi angajaţilor săi. Vezi "LA" din 2 februarie 2006); 3) "ÐациональноÑÑ‚ÑŒ", "Родной Ñзык" ("Naţionalitatea dvs", "Limba maternă"). Să fi încercat cineva să afirme în loc de "limba moldovenească" "limba română"! Cine a avut curajul îl rog să ne spună! 4) "Ce limbi cunoaşteţi?" Prin faptul că unii notau că vorbesc fluent limba română, se făcea trimitere la faptul că moldovenii vorbesc limba română fără s-o fi studiat în şcoli; 5) "Ce rude peste hotare aveţi?"; 6) "Dacă aţi fost judecat?".
Răspunsurile la aceste întrebări erau obligatorii. Cine le putea evita?
Poate, comsomolistul Praporşcic şi pionerul Burciu, care n-au avut nenorocul să trăiască în acele vremuri.
Organizaţia comsomolistă a Uniunii Scriitorilor avea doar doi membri
Am fost secretarul organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor care avea doar doi membri: subsemnatul şi Nina Josu (spre deosebire de şefii lui Praporşcic: Iurie Roşca avea în organizaţia comsomolistă pe care o conducea la radio-televiziune peste 3000 de comsomolişti, iar Vlad Cubreacov, ca secretar al comitetului raional Cahul - peste 30 000 de comsomolişti).
În timpul URSS 99% dintre tineri fuseseră octombrei, pioneri, comsomolişti. Doar membrilor unor secte religioase şi, în deosebi, handicapaţilor nu li se îngăduia să fie cu "cei mai buni fii ai societăţii". Sper că S. Praporşcic şi I. Burciu să nu fi făcut parte din această ultimă categorie.
Din cei 700 de membri ai comitetului central al comsomolului aleşi la congrese era şi un loc rezervat unui tânăr scriitor. Propunerile le făcea Consiliul de Conducere a Uniunii Scriitorilor. N-am onorat nici într-un fel această postură (înaintea mea fusese Iulian Filip, care n-a fost nici el invitat decât la congres).
Tatăl meu care se întorsese din război fără un picior, unde fusese mobilizat drept carne de tun de sovietici, a fost secretar de partid într-un sat mic, de câteva case, dar el n-a închis, ca alt secretar de partid, Ivan Roşca, poreclit Cazacul şi care e tatăl lui Iurie Roşca, biserica din sat şi nici nu a deportat oameni în Siberia.
Cine a ieşit din mlaştină cu încălţările curate?
Venim cu toţii dintr-un timp ticăloşit şi, cum afirmase P.Ţuţea, "nu se putuse să parcurgi o mlaştină, fără să-ţi pătezi încălţările".
Dar cu toate acestea , chiar şi-n acele vremuri tulburi, cu respiraţia Siberiei în ceafă, n-am stat cu mâinile în sân, am făcut ce s-a putut face, ne-am păstrat demnitatea şi am rezistat.
Îmi cer iertare de la cititor că am să repet nişte lucruri, dar o fac în mod special pentru S.Praporşcic şi I.Burciu, care cunosc adevărurile despre aceste vremuri doar din gura lui I.Roşca.
Aflaţi, domnilor Praporşcic şi Burciu, că acest "membru de vază al partidului comunist din URSS" în 1970 a fost exmatriculat "pentru activitate proromânească şi antisovietică" din facultate. Abia la 28 februarie 1991 Comisia Juridică a Parlamentului Republicii Moldova şi a Ministerului Învăţământului emit o hotărâre cu privire la reabilitarea morală a lui Nicolae Dabija ca "persoană care a suferit pe urma politicii de deznaţionalizare şi de despiritualizare a poporului român din Moldova în perioada anilor 70-80", considerându- se neîntemeiate "motivele" pentru care a fost persecutat, Hotărârea respectivă obligând rectorul Universităţii de Stat "să anuleze ordinul de eliberare neîntemeiată şi să reabiliteze prin toate mijloacele posibile onoarea şi demnitatea" mea ca persoană care a "suferit de pe urma politicii de deznaţionalizare şi de nimicire a spiritului naţional!"
Sunt foarte curios ce făceaţi domniile voastre în acea perioadă şi cât de eficient protestaţi contra "ocupaţiei sovietice".
Relaţiile unui poet cu partidul
Praporşcic scrie în "Flux" că în 1980 m-am dezis public de poeziile dedicate partidului. Nu m-am dezis niciodată de poeziile dedicate partidului, pentru că nu le-am scris.
Până la apariţia cărţii de debut "Ochiul al treilea" (1975), care a aşteptat în sertarele editurii 7 ani de zile (redactorii ei, prietenii mei, M. Cimpoi şi I. Ciocanu sfătuindu-mă să pun în ea o poezie-două consacrate Partidului, Comsomolului, lui Lenin, Marx etc. ca astfel ei să convingă şefii să apară, compromis pe care nu l-am făcut), n-am putut publica nici măcar o singură poezie din ea, eu neavând dreptul la semnătură, pe care l-am căpătat abia după ce Uniunea Scriitorilor a înaintat cartea, considerată cea mai bună dintre cele 20 din colecţia "Debut", la Premiul "B.Glavan" al Comsomolului.
În 1977 am inaugurat Cenaclul "Dialog" al tineretului de creaţie - care timp de un deceniu aduna sute şi mii de oameni la Casa Scriitorilor şi care a pregătit terenul pentru Marele Adunări Naţionale de mai târziu.
În funcţiunile deţinute de până la 1990 nu m-a ales sau numit comitetul central al partidului, ci Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor, uniune care a declanşat Mişcarea de Eliberare Naţională din Basarabia, Biroul partinic de sus doar reconfirmând propunerile scriitorilor. (Să nu uităm că Ion Hadârcă, unul dintre iniţiatorii Mişcării de Eliberare Naţională, primul preşedinte al Frontului Popular, era secretar de partid al Uniunii Scriitorilor)
Tot Consiliul de Conducere a Uniunii Scriitorilor e cel care mă numeşte redactor-şef al revistei tineretului de creaţie din republică "Orizontul", care va deveni o tribună a tinerilor nonconformişti.
La Congresul al XXVII-lea la Scriitorilor care a avut loc la 15 mai 1986 scriitorii m-au ales redactor-şef al săptămânalului scriitoricesc "Literatura şi Arta", care, de la tirajul modest de 2000 de abonaţi în curând va ajunge să fie tipărit într-un tiraj de 260 000 de exemplare, fiind "publicaţia literară cu cel mai mare tiraj din Europa" (lucru menţionat de ziarul francez Le Figaro, care a subliniat printr-un articol de la 1 martie 1990, că "Literatura şi Arta" a jucat în revoluţia de Renaştere Naţională a Basarabiei acelaşi rol pe care l-a jucat Televiziunea Română în cadrul Revoluţiei din decembrie 1989").
În anul 1988 c.c. al p.c.M. a interzis abonarea la "LA" (vezi "Chişinău, gazeta de seară" din 17 august 1988), şi tocmai datorită acestui fapt tirajul revistei a crescut brusc.
La 15 iunie 1989 am trecut din iniţiativă proprie la editarea săptămânalului "Literatura şi Arta" în grafie latină, cu aproape trei luni mai înainte ca aceasta să fie legiferată. Mircea Snegur, pe atunci membru al Biroului Politic al c.c., va scrie despre acest eveniment în cartea sa de memorii următoarele: "La 15 iunie 1989, de ziua trecerii în eternitate a marelui nostru poet Mihai Eminescu, a apărut primul număr în grafie latină al săptămânalului "Literatura şi Arta", moment de semnificaţie epocală. Era ceva cu totul ieşit din comun, dl N. Dabija asumându-şi un mare risc. Conducerea republicii nu a cutezat însă să întreprindă măsuri represive"(Mircea Snegur "Labirintul destinului", Chişinău, 2007, p.426)
La 10 iunie 1988 am publicat în "LA" un "Vot de blam acordat comitetului central al partidului comunist din RSS Moldovenească" - caz unic în toată lumea comunistă - care alarmase Moscova, eu fiind convocat, împreună cu conducerea Uniunii Scriitorilor din RSSM la Moscova, la o şedinţă comună a secretariatului Uniunii Scriitorilor din URSS şi a Secţiei de Propagandă a P.C.U.S.. Faptul că n-am fost atunci "decapitat", după cum fusesem ameninţat, îl datorez marilor scriitori ruşi E. Evtuşenko, R. Rojdestvenski, V.Korotâci, A. Voznesenski, I. Gherasimov care ne-au luat apărarea.
Numai în perioada 1987-1990 activitatea săptămânalului scriitoricesc a fost pusă în discuţie de mai multe ori la şedinţele Biroului Politic al comitetului central al partidului comunist din RSSM. (15 iulie1987, vezi ziarul moscovit "Pravda" din 17 iulie 1987. La 22 septembrie 1987 Biroul Politic al comitetului central al p.c. al RSSM adoptase Hotărârea c.c. al p.c. al Moldovei "Cu privire la neajunsurile grave în activitatea săptămânalului "Literatura şi Arta". La acea şedinţă Gh. Volcov, şeful K.G.B.-ului din RSSM, avea să menţioneze între altele: "Pe când era student, N. Dabija s-a aflat în fruntea unui grup naţionalist de la Universitate". (Vezi: stenograma şedinţei Biroului comitetului central al partidului comunist din RSSM din 22 septembrie 1987 şi "Moldova socialistă" din 24 septembrie 1987). Diverse admonestări mi s-au aplicat la şedinţele Biroului politic al comitetului central al partidului comunist din 23 aprilie 1987, 17 ianuarie 1988, 11 martie 1988 (Vezi articolul "Вчерашним днём, или неÑколько Ñпизодов из жизни молдавÑких пиÑателей"("Ziua de ieri sau câteva crâmpeie din viaţa scriitorilor moldoveni") de Gh. Malarciuc din "Literaturnaia Gazeta" de la 8 iunie 1988), 18 aprilie 1989 (vezi: "Moldova socialistă" din 23 aprilie 1989) ş.a.
Iată la ce se rezuma prietenia mea , de mare "ştab comunist", cum mă numeşte Burciu în emisiunile sale, cu partidul comunist. Ierte-mi-se nemodestia, dar - cine pe atunci a făcut mai mult?! Poate şefii voştri în organizaţiile comsomoliste pe care le vârfuiau.
M-am sacrificat atunci şi pentru aceşti doi juni obraznici ca azi ei să mă poată înjura liber, fără perdea la gură.
Lume cu memorie scurtă
Lumea, din păcate, are memorie scurtă. S. Praporşcic mai zice că aş fi lipsit de la acea adunare de la 3 iunie 1988, când s-a constituit ceea ce a devenit ulterior Frontul Popular din Moldova. (Grigore Vieru a spus cu o ocazie: "Nu Frontul Popular a creat "Literatura şi Arta", ci "Literatura şi Arta" a creat Frontul Popular")
Şi atunci cum se explică faptul că la acea adunare am fost ales în Sfatul Mişcării (vezi PPCD, Documente şi materiale, 1988 - 2008, v. 1, p.28)?!
În acel prim Sfat al Mişcării democratice au fost alese personalităţi marcante.
În cartea sa "Ştiinţa istorică în contextul intereselor politice" (Chişinău: Pontos, 2003, p.42), cunoscutul istoric Anton Moraru povesteşte cum în august 1988 V. Cebricov, secretar al c.c. al p.c.u.s., l-a trimis la Chişinău pe maiorul Alexandr Şevciuc, lucrător de răspundere al KGB-ului din Moscova, specializat în problema mişcărilor naţionale din republici, cu misiunea centrului de a pătrunde "în structurile organizatorice ale acestor mişcări, monitorizarea liderilor şi controlul asupra lor, iar în caz de necesitate - compromiterea sau neutralizarea lor politică".
Maiorul Şevciuc alcătuieşte o listă, de fapt e cea aleasă la 3 iunie uşor redactată, a persoanelor pe care le-ar fi dorit KGB-ul în fruntea acestei mişcări, listă care nu coincide întru totul cu cea dintâi. Aceasta e prezentată c.c. al PCM cu menţiunea "Совершенно Ñекретно. ОÑÐ¾Ð±Ð°Ñ Ð¿Ð°Ð¿ÐºÐ°. ÐкземплÑÑ€ nr.2" ("Strict secret. Mapa specială. Exemplarul nr.2"), documentul fiind elaborat doar în două exemplare.
Lista poate fi consultată în Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova (4-bo, nr. 2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv. 73, D. 210, fila 5-6).
Maiorul V. Şevciuc pune în listă 23 de persoane pe care KGB-ul le-ar fi vrut în fruntea Mişcării şi o înmână lui Simion C. Grosu, primul secretar al c.c. al partidului. La nr. 19 e indicat:
"19) Рошка Юрий Иванович, Ñотрудник реÑпубликанÑкого литературного Ð¼ÑƒÐ·ÐµÑ Ð¸Ð¼. Д. Кантемира;" ("Roşca Iurii Ivanovici, colaborator al muzeului republican de literatură "D. Cantemir").
În schimb, trimisul Moscovei îi scoate din lista votată la 3 iunie 1988 pe: Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Mihai Grecu şi Dumitru Matcoschi (în privinţa acestuia ulterior va fi aplicat planul de "neutralizare" fizică), ca persoane pe care KGB-ul nu le dorea în Mişcare (confruntă Lista celor aleşi la 3 iunie 1988 din "Documente..." cu cea dorită de Şevciuc). Dacă aş fi fost în relaţie de prietenie cu structurile respective, cu susţin Burciu şi Praporşcic, nu m-ar fi lăsat oare maiorul şi pe mine în listă, alături de I.Roşca, B. Marian, V. Cosarev, V. Efremov ş.a.?!
Cu cei mulţi
La 7 noiembrie 1989 m-am aflat cu cei care au oprit tancurile, pentru ca tehnica militară să nu desfăşoare o paradă dedicată revoluţiei din Octombrie, de la care Roşca a lipsit, chiar dacă în ajun convenisem cu toţii să ne întâlnim lângă Universitatea de Medicină, iar la 10 noiembrie 1989 am participat alături de cei care au luat cu asalt Ministerul de Interne, incendiindu- l şi spărgându-i toate geamurile, pentru că miliţienii arestaseră câteva sute de tineri dintre cei care "zădărniciseră" parada de la 7 noiembrie, minister care îl avea ministru pe actualul preşedinte al republicii V.Voronin; deşi ne-am pornit împreună de la casa Scriitorilor, I. Roşca şi alţi "patrioţi" s-au pierdut pe drum, la şedinţa Biroului Politic al p.c. din RSSM de a doua zi afirmându-se că "mulţimile au fost conduse de scriitori"(vezi ştirile difuzate de Agenţia ATEM la 11 şi 12 noiembrie 1989.
Câteva raioane ale republicii m-au înaintat în 1989 ca deputat al poporului din URSS, la primele alegeri libere, iniţiate de M. Gorbaciov, eu câştigând în faţa nomenclaturii de partid cu 94,5 %. În ultimul for ex-unional, unde am stat între Eugen Doga şi Grigore Vieru, am pledat pentru "decomunizarea URSS" (scoaterea articolului 7 din Constituţia URSS, care legifera "rolul conducător al partidului comunist"), condamnarea Pactului Ribbentrop - Molotov, democratizarea societăţii, iar ca membru al Comisiei pentru Drepturile Omului - pentru dreptul de autodeterminare a naţiunilor ( despre activitatea mea în Parlamentul ex-sovietic vezi referinţele lui Mihail Gorbaciov în cartea de memorii "Mémoires" apărută la "Editions du Rocher", Paris, 1997, paginile 409-411).
În Parlamentul de la Chişinău am depus eforturi pentru ieşirea Basarabiei din imperiul sovietic şi apropierea ei de România (propunerea de a trece Prutul fără vize, doar pe bază de buletin îmi aparţine), pentru legiferarea Tricolorului, a Stemei cu vulturul valah, pentru repunerea în drepturi a Limbii Române, a Alfabetului Latin, a Istoriei Românilor (şi ca autor a 5 manuale de istorie, care s-au fost studiat în şcoli) ş.a. sunt primul care a luat apărarea imnului "Deşteaptă-te române!", atacat în Parlament de M.Snegur. (Ironia mea că "agrarienii ar putea să-şi comande un imn al lor" numai un răuvoitor ca I. Bratu - care pentru calomniile debitate în "Jurnal de Chişinău" a pierdut în instanţa de judecată - o putea interpreta ca "atac" la adresa Imnului naţional, când tocmai eu am inserat în "LA", număr de număr, blesteme la adresa celora care atentau la acesta).
Republica Moldova doar împreună cu România poate fi stat
În mai multe rânduri, cei de la "Flux", care se arată mari apărători ai statalităţii, mă atacă, învinuindu-mă că n-am votat pentru Independenţa R. Moldova. Am semnat pentru ea a doua zi, în acea zi nepermiţându-mi-se să urc în avionul Semfiropol-Chişinău (mă aflam la casa de Creaţie a scriitorilor de la Ialta), din lipsă de locuri.
Deşi recunosc: chiar şi semnătura ulterioară e o greşeală a mea. Republica Moldova e un stătuleţ de buzunar, care-i trebuie lui V. Voronin să fie preşedinte, lui I.Roşca - să fie vice-preşedinte de Parlament, lui I. Druţă - să ia premii de un milion. Care rus ar fi interesat să facă din regiunea Tambov stat? Republica Moldova e o halcă de pământ românesc şi ea doar împreună cu România poate fi stat.
Atac murdar la adresa PRO TV-ului
După ce PPCD-ul, acest partid antiromânesc, cu discurs românesc, necreştin şi nedemocrat, a sechestrat postul de televiziune "Euro TV", la care aveau acces toate forţele necomuniste şi democratice, transformându- l în unul de injurii la adresa tuturor oamenilor de bine, după ce au lichidat postul de radio "Antena C", transformându- l în unul antiromânesc, iar cu concursul lui tacit a dispărut din grila de programe şi postul "TVR-1", iată că a pus ochii şi pe postul românesc "Pro Tv".
Ş. Secăreanu cheamă procuratura generală să se ocupe de activitatea acestuia, motivând că "stăpânii lui se află în afara ţării", învinuindu-l că acesta "conspiră contra intereselor naţionale (!) ale Republicii Moldova, puse la cale de neprietenii ţării din afară".
Aşa zice şi Voronin, că toate relele ne vin de dincolo de Prut şi dacă nu era România, care ne face probleme, demult eram statul cel mai prosper din lume.
Dar Roşca şi acoliţii săi îl vor lichidat din mai multe puncte de vedere. Scopul lor este ca în republica Moldova să emită un singur post de televiziune în limba română: EU-TV, să nu avem încotro şi de dimineaţa până seara să ne uităm doar la barba lui Roşca.
În acest sens Voronin i-a făcut deja un cadou lui I.Roşca: de câteva săptămâni acest post are acoperire naţională.
Următorul pas va fi lichidarea posturilor concurente, a PRO TV-ului, în primul rând.
Aşa cum şi-au împărţit între ei cele două mitropolii, comuniştii şi ppcd-iştii doresc ca şi piaţa mediatică să fie împărţită doar între ei.
Modele de slugi perfecte
Ş.Secăreanu învinuieşte postul "PRO TV" de faptul că "dezinformează şi manipulează opinia publică".
Dar cei care şi-au făcut o profesie din a dezinforma şi a manipula opinia publică, cu obrăznicie şi lipsă de scrupule, sunt jurnaliştii de la "EU TV".
N-am întâlnit încă jurnalişti care ar minţi atât de obraznic ca cei doi buldogi de serviciu ai lui Roşca - Sergiu Praporşcic şi Igor Burciu.
De multe ori mă gândesc: de unde s-au luat aceşti ziarişti fără scrupule, bine hrăniţi, impertinenţi, avizi de glorie proastă, gata să îndeplinească orice comandă a stăpânului şi care nu se abat nici cu un centimetru de la "gândirea" acestuia, fiind în acest sens modele de slugi perfecte?!
Nu poţi cere cuiva să te respecte (urmăriţi vocabularul articolelor din "Flux"), dacă acesta nu se respectă pe el însuşi, iar lângă anii pe care-i adună, nu se află şi cei 7 ani de acasă, cei mai importanţi.
Cu câtă plăcere reproduc M. Conţiu şi S. Praporşcic fragmente din articolul lui C. Tănase referitor la umila mea persoană, publicat acum aproape un deceniu în "Flux", care-l avea pe atunci redactor-şef (iar preşedintele PPCD credea şi atunci că cei mai mari duşmani ai lui nu sunt comuniştii - "Eu nu am alergie de la ideologia comunistă", rostise dânsul de la tribuna Parlamentului, - ci unioniştii, proromânii). În emisiunea de la EU TV Praporşcic îl citează abundent fără să mai precizeze când a fost scris acesta. Sunt convins că peste ani şi S. Praporşcic, poate şi I.Burciu, dacă mai păstrează în ei un pic de ruşine(?!) vor regreta cele pe care le debitează azi.
Dar asta va fi mâine.
Astăzi însă aceşti doi killeri de presă răscroiesc istoria, ca să încapă în ea doar I.Roşca.
Dar, vai!, ce urât mirositoare e aceasta!
Nicolae Dabija
__._,_.___
Messages in this topic (1) Reply (via web post) | Start a new topic
Messages | Files | Photos | Links | Database | Polls | Calendar
MARKETPLACE
From kitchen basics to easy recipes - join the Group from Kraft Foods
Yahoo! Groups
Change settings via the Web (Yahoo! ID required)
Change settings via email: Switch delivery to Daily Digest | Switch format to Traditional
Visit Your Group | Yahoo! Groups Terms of Use | Unsubscribe
Recent Activity
*
1
New Members
Visit Your Group
Need traffic?
Drive customers
With search ads
on Yahoo!
Yahoo! Groups
Come check out
featured healthy living
groups on Yahoo!
Best of Y! Groups
Check out the best
of what Yahoo!
Groups has to offer.
.
Liberalii de la Bucureşti reciclează comsomoliştii de la Chişinău?
Ediţia de Vineri Nr.2008182 din 24 octombrie 2008
Recunosc că am rămas surprins când am citit în presa editată în dreapta Prutului că zgomotosul bard naţional din Basarabia, patriotul de paradă Nicolae Dabija, a fost nominalizat de Partidul Naţional Liberal din România drept candidat pentru colegiul electoral Europa de Est.
Am rămas surprins nu doar pentru faptul că liberalii, care guvernează astăzi România, au ales un candidat fără nicio şansă de victorie, cât pentru că au acceptat să fie reprezentaţi la Chişinău de acest individ care nu poate decât să le facă o imagine proastă în Republica Moldova. Proverbul zice: "Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti", astfel, prin extrapolare, publicul de la Chişinău ar putea să creadă că toţi liberalii din România sunt la fel ca şi plângăreţul nostru poet de duzină. Mi-am spus însă: treaba lor, adică a liberalilor, cu candidatul lor, adică cu Dabija, mai ales că această competiţie electorală de la Bucureşti nu este războiul meu şi al publicaţiei FLUX. Iată însă că acum două săptămâni, cam în aceeaşi perioadă în care poetaşul nostru a fost desemnat drept candidat PNL, revista bucureşteană "Formula AS" publică un lăbărţat interviu cu N. Dabija, care, într-un mod cu totul neruşinat, se erijează în postura de mare apărător al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului şi un luptător înverşunat cu ocupaţia sovietică şi ideologia comunistă şi, mai ales, îl acuză pe Iurie Roşca şi Partidul Popular Creştin Democrat că ar lucra împreună cu comuniştii împotriva cauzei româneşti. Poate pentru publicul neavizat din România asemenea afirmaţii ar putea fi luate de bune. Nu însă şi la Chişinău unde toată lumea cunoaşte trecutul comsomolist din perioada sovietică al lui Dabija şi apoi activitatea sa subversivă de dezbinare a mişcării de eliberare naţională din Basarabia până şi după 1991 şi de denigrare a liderilor ei.
Dabija, purtător al drapelului tineretului comunist
Dar să le luăm de la capăt. În primul rând, N. Dabija nu are dreptul moral să-i reproşeze cuiva că ar fi comunist sau că ar colabora cu comuniştii, pentru că el însuşi a fost unul dintre promotorii ideologiei comuniste. Într-un material publicat pe 13 octombrie în "Ziua", care are şi un titlu sugestiv "Basarabia la mezat", autorul, Mihai Isac, afirma că Dabija a deţinut timp de un deceniu funcţia de secretar al Uniunii Comsomoliştilor din RSSM. A urmat, în acelaşi ziar, replica lui Dabija, care se arăta revoltat şi nedumerit de faptul că este trecut drept un fost ştab comsomolist, calificând afirmaţiile din "Ziua" drept calomnioase. Noi îi dăm dreptate lui Dabija: el nu a fost niciodată secretar al Uniunii Comsomoliştilor din RSSM, colegii noştri de la "Ziua" au exagerat ... un pic. De fapt, aprigul luptător cu ideologia comunistă de astăzi, în timpul URSS a fost comsomolist şi comunist, adevărat nu chiar ... secretar CC al UCTM. Potrivit fişei personale de evidenţă a cadrelor (din cadrul unei instituţii ce nu este nominalizată în acest document, dar abrevierea căreia, compusă din trei litere, putem să o bănuim) a lui Dabija (Ciobanu) Nicolai Trofimovici şi dintr-o autobiografie a aceluiaşi Nicolai Trofimovici, semnată la 4 mai 1988 (ambele documente au devenit accesibile pe Internet în copie, dar de a căror autenticitate nu avem motive să ne îndoim, ele, mai mult ca probabil, fiind completate şi semnate cu mânuţa poetului care acum tot scrie versuri patriotice fără pic de odihnă), putem deduce clar următoarele: în noiembrie 1978, Dabija a fost primit în rândurile PCUS, din 1975 şi până în 1982 a fost secretar al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, la congresul XVIII al ULCT din Moldova a fost ales membru al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova, a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de lucru cu tineretul de creaţie a CC al Comsomolului şi a fost şi vicepreşedinte al comitetului moldovenesc de prietenie sovieto-vietnameză. Totodată, Dabija a participat la Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor de la Moscova şi a fost decorat cu Diploma de Onoare a CC al Comsomolului din Uniunea Sovietică şi a CC al Comsomolului din Moldova. După cum vedeţi, cu adevărat, Dabija nu a fost secretar al Comsomolului din RSSM, dar, judecând după cariera sa comunistă, totuşi impresionantă, ar fi putut să ajungă, dacă în 1991 nu se prăbuşea Uniunea Sovietică şi PCUS. Dar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, URSS şi PCUS s-au prăbuşit, a întors macazul şi Dabija: din lider comsomolist, acesta a ajuns aprig anticomunist şi mare patriot, mai ales că noua s-a activitate se pare că nu este mai puţin rentabilă decât cea din perioada sovietică. Nu ne vom reţine însă la chestiunea averilor lui Dabija, la ea poate vom reveni cu altă ocazie. Acum suntem curioşi să aflăm altceva: cei de la PNL nu au ştiut nimic despre trecutul sovietic şi comunist al lui Dabija sau au considerat că acesta totuşi este demn să-i reprezinte în faţa cetăţenilor români domiciliaţi în Republica Moldova chiar având un trecut atât de compromis?
"Marele patriot român" Dabija susţine că în anii 1941-1944 părinţii săi s-au aflat sub ocupaţia... română
Acum să trecem la alt aspect. În interviul din "Formula AS" acest jalnic produs al trecutului comunist se dă drept mare apărător al limbii, identităţii şi culturii româneşti. Se vede că şi această activitate a sa este foarte profitabilă, odată ce o face cu atâta râvnă, încât nici nu observă ce poziţie ridicolă a adoptat. Spre exemplu, Dabija face următoarea afirmaţie în "Formula AS": "Istoria integrată introdusă de comunişti vorbeşte despre, atenţie!, "Ocupaţia moldovenilor de către români la 1918". Lucru absurd, ca şi cum ai spune "Ocupaţia ruşilor de către ruşi". Noi nu facem politică. Mergem prin oraşe, prin şcoli şi le spunem oamenilor: am venit doar să vă spunem că suntem români, că vorbim limba română, că istoria noastră este istoria românilor...". Foarte frumos şi convingător spus, atât de convingător, încât cititorii din dreapta Prutului ar putea chiar să lăcrimeze de mare admiraţie pentru temerarul patriot Dabija. Dar nu şi cititorii din stânga Prutului, care cunosc ce poamă a fost şi este acesta. Să revenim la fişa completată de Dabija în 1988, când la Chişinău erau în plină desfăşurare manifestaţiile în sprijinul declarării LIMBII ROMÂNE drept limbă de stat şi pentru revenirea la ALFABETUL LATIN. Acolo, la întrebarea "Ce limbi străine şi limbi ale popoarelor URSS posedaţi?", N. Dabija trece în categoria limbilor străine şi ... limba română. Repet, în mai 1988.
În autobiografia sa, Dabija susţine că tatăl său, "Ciobanu Trofim Nicolaevici (anul naşterii 1925), din 1941 şi până în 1944 s-a aflat sub ocupaţie, a fost argat", precum şi mama sa, "Ciobanu-Dabija Cristina Ivanovna (anul naşterii 1929), din 1941 şi până în 1944 a trăit împreună cu părinţii ei sub ocupaţie - ea avea atunci 12-14 ani". Deci, Dabija afirmă că părinţii săi, respectiv şi întreaga Basarabie, în perioada 1941-1944, s-au aflat sub "ocupaţia" românească, aşa cum pretindea ideologia sovietică şi teoria moldovenistă impusă de aceasta. Iată că acum 20 de ani, atunci când mişcarea de renaştere naţională în Basarabia lua avânt, marele nostru patriot era unul dintre adepţii teoriei moldoveniste şi, din dorinţa de a urca noi şi noi trepte în ierarhia de partid, nu ezita să specifice acest lucru în autobiografia sa, fără a bănui sau, mai mult, având ferma convingere că aceasta nu va ajunge niciodată "un bun public", accesibil orişicui.
Tot acolo, patriotul de carton se laudă cu faptul că tatăl său a fost "unul dintre organizatorii colectivizării în satul de baştină" şi că "mulţi ani a condus organizaţia de partid din kolhoz". După cum vedeţi, poetul comunist din tată în fiu este numai bun să reprezinte în alegeri un partid de esenţă liberală.
Poate cuiva o să-i pară că am exagerat în constatările pe care le-am făcut mai sus cu privire la Dabija sau că ne bazăm afirmaţiile pe nişte documente care nu ar exista cu adevărat. Să admitem că noi, cei de la FLUX, am putea fi neobiectivi. Dar iată că asemenea constatări au mai făcut şi alţii. Este vorba de Ilie Bratu, care, în 2006, a constituit Comitetul întru susţinerea "Iniţiativei lui Băsescu de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană odată cu România la unu ianuarie 2007". Poate astăzi puţini îşi mai aduc aminte de acea aventură politică de la Chişinău. Dar nu asta contează, ci faptul că la 22 septembrie 2006, într-un interviu acordat ziarului "Jurnal de Chişinău", Ilie Bratu îi aduce un şir de acuzaţii lacrimogenului poet, făcând trimitere exact la aceeaşi autobiografie a lui Dabija la care ne-am referit şi noi. Şi să vedeţi, Dabija nu a mers să-i ceară socoteală lui Bratu şi "Jurnalului de Chişinău" în instanţa de judecată pentru calomnie, aşa cum am înţeles că îi ameninţă pe colegii noştri de la "Ziua". De ce oare? Oare nu pentru că autobiografia respectivă este un document autentic şi Dabija ştia că nu are nicio şansă de câştig, ba mai mult - că ar putea să se compromită şi mai mult şi să se deconspire definitiv?
Ilie Bratu: Dabija trebuie să-şi mărturisească public trădările
Dar să vedem ce susţinea Ilie Bratu în septembrie 2006. Solicitat de jurnalista Ana Gheorghiţă de la "Jurnal de Chişinău" să se refere la divergenţele dintre Dabija şi Bratu, ultimul face următoarea declaraţie cu privire la poetul-comsomolist: "Nu pot crede o persoană care, în plin proces de redeşteptare naţională, în 1988, scria în autobiografia sa că părinţii lui au fost sub ocupaţie (românească) între anii 1941-1944 şi se mândreşte că tatăl său a participat la organizarea colhozului din sat şi că a fost mulţi ani secretar de partid, că vorbeşte mai multe limbi străine, printre care şi româna, o persoană care a propus - prima! - în Parlamentul de la Chişinău înlocuirea imnului "Deşteaptă-te, române!", care n-a asistat nici la şedinţa Parlamentului care a votat Independenţa, care, alături de alţi colegi de-ai săi, a conspirat, decimând FPCD (Frontul Popular Creştin Democrat - nota noastră) de altădată, exact când în fruntea lui se afla Mircea Druc, iar în programul acestuia era stipulat cu majuscule "FPCD rămâne o mişcare naţională, unionistă, al cărei obiectiv major este Reintegrarea Statului Unitar Român", care a refuzat să publice în "LA" ("Literatura şi Arta", ziarul pe care Dabija l-a condus din perioada sovietică până în prezent - n.n.) articolul venerabilului Valentin Mândâcanu "Veşmântul fiinţei noastre", care n-a semnat, în 1988, alături de colegii săi scriitori, scrisoarea acestora către CC, în care se cerea dreptul la limbă şi alfabet ... Până când acesta nu-şi va turna cenuşă pe cap şi nu-şi va mărturisi public păcatele (şi trădările) pe care le-a săvârşit în toţi aceşti ani, nu-l putem crede". Aveţi dreptate, domnule Bratu. Nu poate nimeni să vă contrazică în aceste afirmaţii ale dumneavoastră, iar domnii Valentin Mândâcanu şi Mircea Druc pot numai să confirme că aveţi dreptate.
Urechean, Pavlicenco şi Filat sunt prietenii Moscovei şi aliaţii lui Dabija
Ar mai fi încă multe de spus despre tumultoasa "autobiografie" a lui Dabija, dar deja am ocupat un spaţiu mult prea mare cu un personaj atât de mărunt. Nu pot însă să pun punct fără a mai face câteva precizări. După ce aduce Partidului Popular Creştin Democrat cele mai absurde acuzaţii (cum ar fi că PPCD ar avea vreo implicare în reorganizările efectuate de comunişti la Institutul de Istorie şi la cel de Literatură de la Chişinău), "luminătorul", cum e dezmierdat Dabija de jurnaliştii de la "Formula AS", este întrebat cine este cu adevărat în opoziţie în Republica Moldova. Dabija dă următorul răspuns: "Partidul Alianţa Moldova Noastră - condus de Serafim Urechean, Partidul Naţional Liberal - al Vitaliei Pavlicenco, şi Partidul Liberal-Democrat al lui Vladimir Filat. Mulţi dintre membrii acestor partide, ca şi ai PPCD, fac parte din Forul Democrat al Românilor şi sunt ataşaţi de valorile româneşti. Forul i-a adunat la un loc, tocmai pentru că este o organizaţie neguvernamentală, fără participare politică şi are ca prioritate apărarea valorilor naţionale". Deci, în opinia lui Dabija, adevărata opoziţie la Chişinău o constituie fostul membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSSM, Serafim Urechean. Şi Vitalia Pavlicenco, despre care ziarul "Ziua" aminteşte în acelaşi articol "Basarabia la mezat" că "între 1974-1976, într-una din perioadele cele mai dure ale Războiului Rece, actuala deputată a locuit în Cuba, unde soţul ei lucra ca traducător militar pentru impresionantul dispozitiv de trupe desfăşurat de URSS în insula situată la mai puţin de 200 de km de ţărmul SUA".
Dabija s-a ReProFilat
Şi, desigur, Vladimir Filat, al cărui adjunct pe linie de partid este Alexandru Tănase, avocatul lui Valeriu Pasat, care este urmărit penal de către autorităţile moldovene inclusiv sub acuzaţia că în 2005 a fost implicat în tentativa de lovitură de stat organizată de serviciile speciale ruse. Oare nu este evident cine sunt prietenii lui Dabija şi căror comandamente se supun ei toţi?
N. Dabija minte cu neruşinare atunci când afirmă că membrii PPCD ar face parte din Forul Democrat al Românilor din Moldova. În ultimii ani, la redacţia FLUX ne-au venit mai multe scrisori în care cititorii noştri ne anunţau că s-au regăsit pe listele publicate în "Literatura şi Arta" ca membri ai forului lui Dabija, deşi ei nu au aderat la acest ONG de doi bani. În interviul său, Dabija susţine că FDRM are peste 150 de organizaţii locale cu peste 200000 de membri. Probabil că, fluturând cu aceste cifre supte din deget, liderul FDRM i-a aburit pe fruntaşii naţional-liberali de la Bucureşti de aceştia l-au desemnat drept candidat pentru Colegiul electoral Europa de Est.
Cel mai proaspăt banc politic din Republica Moldova: N. Dabija s-a culcat sub şenilele tancurilor ruseşti
În alt alineat, jurnaliştii de la "Formula AS" îl întreabă pe Dabija dacă nu îi este frică: "Având în vedere implicarea dvs. în lupta naţională, nu vă este teamă că veţi fi lichidat, cum se întâmplă adesea într-un regim comunist?" întreabă, în mod făţarnic, cei de la "Formula AS". La care Dabija dă un răspuns la fel de ipocrit:
"Mi-e frică. Sunt şi eu om, şi dacă aş zice că nu-mi este frică aş trişa. Dar cel mai mult mi-e frică de frică. A mea şi a celorlalţi. La 7 noiembrie 1989, noi, un grup de intelectuali, am îndemnat mulţimile să se culce sub tancuri, dar primii care s-au aşezat sub şenile am fost noi. Şi tancurile s-au oprit. Deşi ştiam că în luna aprilie din acel an tancurile trecuseră deja peste mulţimile care tot astfel se culcaseră în piaţa centrală din Tbilisi, iar apoi, carele de luptă sovietice au trecut şi peste protestatarii din Vilnius, acele evenimente soldându-se cu sute de morţi şi răniţi". Curat murdar, domnilor. După război - mulţi eroi. Nicolae Dabija, care nu a avut curajul nici măcar să voteze Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, care nu a avut măcar un pic de caracter ca să se prezinte la şedinţa din 3 iunie 1988 (la mai puţin de o lună din data semnării faimoasei sale autobiografii) de constituire a Mişcării de Susţinere a Restructurării şi Democraţiei, pretinde că el s-a culcat sub şenilele tancurilor ruseşti. Cine l-a văzut făcând acest act de eroism, domnilor?
În acelaşi interviu din "Formula AS", Dabija mai face o afirmaţie care este, pur şi simplu, revoltătoare. El spune următoarele: "Ca organizaţie civică, avem dreptul să facem întâlniri cu elevii în şcoală. Mergem şi îi întrebăm: "Ce sunteţi voi, români sau moldoveni?". Ne răspund în cor: "Români!". "Ce limbă vorbiţi?" Răspunsul este: "Limba română!". Şi uneori insistăm: "Dar cine vorbeşte limba moldovenească?", gândind că vor spune: "Comuniştii". Copiii însă spun: "Proştii, pentru că doar proştii nu ştiu ce limbă vorbesc". Nu este prima dată când Dabija îşi permite să-i numească "proşti" pe conaţionalii noştri care, în virtutea educaţiei primite în trecutul sovietic, a nivelului de instruire scăzut, nu sunt conştienţi de identitatea lor românească sau, din simplă inerţie, continuă să se definească sub aspect etnic drept moldoveni. Acesta este un cântec mai vechi al bardului "naţionalist", deja de câteva decenii el trudeşte din răsputeri pentru a diviza şi învrăjbi populaţia băştinaşă şi majoritară din Republica Moldova în două tabere: moldoveni şi români. Vă imaginaţi ce fel de reacţii provoacă un asemenea mesaj în sânul maselor neinstruite dacă iată "românii" cu pretenţie de intelectuali ca N. Dabija îi numesc "proşti" pe cei care nu se identifică drept români, chiar dacă aceştia, de fapt, sunt români. Ceea ce face Dabija este o diversiune antiromânească care, din fericire, nu are prea mare impact. Grav mi se pare faptul că acum Dabija îşi continuă lucrul său murdar şi diversionist în calitate de candidat la funcţia de deputat în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Liberal.
Aici punem punct, rezervându-ne însă dreptul de a reveni la acest subiect. Suntem obligaţi să ne facem datoria, nu de alta dar cetăţenii români care domiciliază în Republica Moldova au dreptul să ştie pe cine aleg în Parlamentul României. Pe curând.
Redacţiei ziarului FLUX
Eu, Ion Negru, domiciliat şi locuitor al satului Ţaul, Donduşeni, n-am semnat pentru Forul Democrat al Românilor din Moldova, după cum este scris în ziarul "Literatura şi Arta", din 16 noiembrie 2006, pag.3. Eu sunt membru al Partidului Popular Creştin Democrat de la începuturi, de pe când în prezenţa mea la şedinţele consiliului li s-a propus unor persoane cu pondere mare în societate să accepte funcţia de preşedinte a Mişcării, ei refuzând categoric. Pentru ca mai apoi ziarul "Literatura şi Arta" să-i enumere ca persoane alungate din Mişcare de către Iurie Roşca. Eu sunt membru al Partidului Popular Creştin Democrat, partid care a dat cele mai grele şi istovitoare lupte pentru identitatea românilor din Basarabia, pentru ieşirea acestui pământ de sub ocupaţia rusească.
Eu nu mă schimb în partide ca fata cea mare în vestimentaţia de corp şi protestez contra minciunii scrise la acea pagină a ziarului.
Eu mă abonez la "Literatura şi Arta" pentru a citi ceva despre literatură şi artă, pentru că viaţa întreagă profesez în domeniul culturii. Rog ziarul să confirme ilegalitatea publicării numelui meu.
I. Negru, 17 noiembrie 2006
Sergiu PRAPORŞCIC
Ediţia de Vineri Nr.2008182 din 24 octombrie 2008
Recunosc că am rămas surprins când am citit în presa editată în dreapta Prutului că zgomotosul bard naţional din Basarabia, patriotul de paradă Nicolae Dabija, a fost nominalizat de Partidul Naţional Liberal din România drept candidat pentru colegiul electoral Europa de Est.
Am rămas surprins nu doar pentru faptul că liberalii, care guvernează astăzi România, au ales un candidat fără nicio şansă de victorie, cât pentru că au acceptat să fie reprezentaţi la Chişinău de acest individ care nu poate decât să le facă o imagine proastă în Republica Moldova. Proverbul zice: "Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti", astfel, prin extrapolare, publicul de la Chişinău ar putea să creadă că toţi liberalii din România sunt la fel ca şi plângăreţul nostru poet de duzină. Mi-am spus însă: treaba lor, adică a liberalilor, cu candidatul lor, adică cu Dabija, mai ales că această competiţie electorală de la Bucureşti nu este războiul meu şi al publicaţiei FLUX. Iată însă că acum două săptămâni, cam în aceeaşi perioadă în care poetaşul nostru a fost desemnat drept candidat PNL, revista bucureşteană "Formula AS" publică un lăbărţat interviu cu N. Dabija, care, într-un mod cu totul neruşinat, se erijează în postura de mare apărător al idealurilor naţionale ale românilor din stânga Prutului şi un luptător înverşunat cu ocupaţia sovietică şi ideologia comunistă şi, mai ales, îl acuză pe Iurie Roşca şi Partidul Popular Creştin Democrat că ar lucra împreună cu comuniştii împotriva cauzei româneşti. Poate pentru publicul neavizat din România asemenea afirmaţii ar putea fi luate de bune. Nu însă şi la Chişinău unde toată lumea cunoaşte trecutul comsomolist din perioada sovietică al lui Dabija şi apoi activitatea sa subversivă de dezbinare a mişcării de eliberare naţională din Basarabia până şi după 1991 şi de denigrare a liderilor ei.
Dabija, purtător al drapelului tineretului comunist
Dar să le luăm de la capăt. În primul rând, N. Dabija nu are dreptul moral să-i reproşeze cuiva că ar fi comunist sau că ar colabora cu comuniştii, pentru că el însuşi a fost unul dintre promotorii ideologiei comuniste. Într-un material publicat pe 13 octombrie în "Ziua", care are şi un titlu sugestiv "Basarabia la mezat", autorul, Mihai Isac, afirma că Dabija a deţinut timp de un deceniu funcţia de secretar al Uniunii Comsomoliştilor din RSSM. A urmat, în acelaşi ziar, replica lui Dabija, care se arăta revoltat şi nedumerit de faptul că este trecut drept un fost ştab comsomolist, calificând afirmaţiile din "Ziua" drept calomnioase. Noi îi dăm dreptate lui Dabija: el nu a fost niciodată secretar al Uniunii Comsomoliştilor din RSSM, colegii noştri de la "Ziua" au exagerat ... un pic. De fapt, aprigul luptător cu ideologia comunistă de astăzi, în timpul URSS a fost comsomolist şi comunist, adevărat nu chiar ... secretar CC al UCTM. Potrivit fişei personale de evidenţă a cadrelor (din cadrul unei instituţii ce nu este nominalizată în acest document, dar abrevierea căreia, compusă din trei litere, putem să o bănuim) a lui Dabija (Ciobanu) Nicolai Trofimovici şi dintr-o autobiografie a aceluiaşi Nicolai Trofimovici, semnată la 4 mai 1988 (ambele documente au devenit accesibile pe Internet în copie, dar de a căror autenticitate nu avem motive să ne îndoim, ele, mai mult ca probabil, fiind completate şi semnate cu mânuţa poetului care acum tot scrie versuri patriotice fără pic de odihnă), putem deduce clar următoarele: în noiembrie 1978, Dabija a fost primit în rândurile PCUS, din 1975 şi până în 1982 a fost secretar al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, la congresul XVIII al ULCT din Moldova a fost ales membru al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova, a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de lucru cu tineretul de creaţie a CC al Comsomolului şi a fost şi vicepreşedinte al comitetului moldovenesc de prietenie sovieto-vietnameză. Totodată, Dabija a participat la Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor de la Moscova şi a fost decorat cu Diploma de Onoare a CC al Comsomolului din Uniunea Sovietică şi a CC al Comsomolului din Moldova. După cum vedeţi, cu adevărat, Dabija nu a fost secretar al Comsomolului din RSSM, dar, judecând după cariera sa comunistă, totuşi impresionantă, ar fi putut să ajungă, dacă în 1991 nu se prăbuşea Uniunea Sovietică şi PCUS. Dar dacă s-a întâmplat ce s-a întâmplat, URSS şi PCUS s-au prăbuşit, a întors macazul şi Dabija: din lider comsomolist, acesta a ajuns aprig anticomunist şi mare patriot, mai ales că noua s-a activitate se pare că nu este mai puţin rentabilă decât cea din perioada sovietică. Nu ne vom reţine însă la chestiunea averilor lui Dabija, la ea poate vom reveni cu altă ocazie. Acum suntem curioşi să aflăm altceva: cei de la PNL nu au ştiut nimic despre trecutul sovietic şi comunist al lui Dabija sau au considerat că acesta totuşi este demn să-i reprezinte în faţa cetăţenilor români domiciliaţi în Republica Moldova chiar având un trecut atât de compromis?
"Marele patriot român" Dabija susţine că în anii 1941-1944 părinţii săi s-au aflat sub ocupaţia... română
Acum să trecem la alt aspect. În interviul din "Formula AS" acest jalnic produs al trecutului comunist se dă drept mare apărător al limbii, identităţii şi culturii româneşti. Se vede că şi această activitate a sa este foarte profitabilă, odată ce o face cu atâta râvnă, încât nici nu observă ce poziţie ridicolă a adoptat. Spre exemplu, Dabija face următoarea afirmaţie în "Formula AS": "Istoria integrată introdusă de comunişti vorbeşte despre, atenţie!, "Ocupaţia moldovenilor de către români la 1918". Lucru absurd, ca şi cum ai spune "Ocupaţia ruşilor de către ruşi". Noi nu facem politică. Mergem prin oraşe, prin şcoli şi le spunem oamenilor: am venit doar să vă spunem că suntem români, că vorbim limba română, că istoria noastră este istoria românilor...". Foarte frumos şi convingător spus, atât de convingător, încât cititorii din dreapta Prutului ar putea chiar să lăcrimeze de mare admiraţie pentru temerarul patriot Dabija. Dar nu şi cititorii din stânga Prutului, care cunosc ce poamă a fost şi este acesta. Să revenim la fişa completată de Dabija în 1988, când la Chişinău erau în plină desfăşurare manifestaţiile în sprijinul declarării LIMBII ROMÂNE drept limbă de stat şi pentru revenirea la ALFABETUL LATIN. Acolo, la întrebarea "Ce limbi străine şi limbi ale popoarelor URSS posedaţi?", N. Dabija trece în categoria limbilor străine şi ... limba română. Repet, în mai 1988.
În autobiografia sa, Dabija susţine că tatăl său, "Ciobanu Trofim Nicolaevici (anul naşterii 1925), din 1941 şi până în 1944 s-a aflat sub ocupaţie, a fost argat", precum şi mama sa, "Ciobanu-Dabija Cristina Ivanovna (anul naşterii 1929), din 1941 şi până în 1944 a trăit împreună cu părinţii ei sub ocupaţie - ea avea atunci 12-14 ani". Deci, Dabija afirmă că părinţii săi, respectiv şi întreaga Basarabie, în perioada 1941-1944, s-au aflat sub "ocupaţia" românească, aşa cum pretindea ideologia sovietică şi teoria moldovenistă impusă de aceasta. Iată că acum 20 de ani, atunci când mişcarea de renaştere naţională în Basarabia lua avânt, marele nostru patriot era unul dintre adepţii teoriei moldoveniste şi, din dorinţa de a urca noi şi noi trepte în ierarhia de partid, nu ezita să specifice acest lucru în autobiografia sa, fără a bănui sau, mai mult, având ferma convingere că aceasta nu va ajunge niciodată "un bun public", accesibil orişicui.
Tot acolo, patriotul de carton se laudă cu faptul că tatăl său a fost "unul dintre organizatorii colectivizării în satul de baştină" şi că "mulţi ani a condus organizaţia de partid din kolhoz". După cum vedeţi, poetul comunist din tată în fiu este numai bun să reprezinte în alegeri un partid de esenţă liberală.
Poate cuiva o să-i pară că am exagerat în constatările pe care le-am făcut mai sus cu privire la Dabija sau că ne bazăm afirmaţiile pe nişte documente care nu ar exista cu adevărat. Să admitem că noi, cei de la FLUX, am putea fi neobiectivi. Dar iată că asemenea constatări au mai făcut şi alţii. Este vorba de Ilie Bratu, care, în 2006, a constituit Comitetul întru susţinerea "Iniţiativei lui Băsescu de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană odată cu România la unu ianuarie 2007". Poate astăzi puţini îşi mai aduc aminte de acea aventură politică de la Chişinău. Dar nu asta contează, ci faptul că la 22 septembrie 2006, într-un interviu acordat ziarului "Jurnal de Chişinău", Ilie Bratu îi aduce un şir de acuzaţii lacrimogenului poet, făcând trimitere exact la aceeaşi autobiografie a lui Dabija la care ne-am referit şi noi. Şi să vedeţi, Dabija nu a mers să-i ceară socoteală lui Bratu şi "Jurnalului de Chişinău" în instanţa de judecată pentru calomnie, aşa cum am înţeles că îi ameninţă pe colegii noştri de la "Ziua". De ce oare? Oare nu pentru că autobiografia respectivă este un document autentic şi Dabija ştia că nu are nicio şansă de câştig, ba mai mult - că ar putea să se compromită şi mai mult şi să se deconspire definitiv?
Ilie Bratu: Dabija trebuie să-şi mărturisească public trădările
Dar să vedem ce susţinea Ilie Bratu în septembrie 2006. Solicitat de jurnalista Ana Gheorghiţă de la "Jurnal de Chişinău" să se refere la divergenţele dintre Dabija şi Bratu, ultimul face următoarea declaraţie cu privire la poetul-comsomolist: "Nu pot crede o persoană care, în plin proces de redeşteptare naţională, în 1988, scria în autobiografia sa că părinţii lui au fost sub ocupaţie (românească) între anii 1941-1944 şi se mândreşte că tatăl său a participat la organizarea colhozului din sat şi că a fost mulţi ani secretar de partid, că vorbeşte mai multe limbi străine, printre care şi româna, o persoană care a propus - prima! - în Parlamentul de la Chişinău înlocuirea imnului "Deşteaptă-te, române!", care n-a asistat nici la şedinţa Parlamentului care a votat Independenţa, care, alături de alţi colegi de-ai săi, a conspirat, decimând FPCD (Frontul Popular Creştin Democrat - nota noastră) de altădată, exact când în fruntea lui se afla Mircea Druc, iar în programul acestuia era stipulat cu majuscule "FPCD rămâne o mişcare naţională, unionistă, al cărei obiectiv major este Reintegrarea Statului Unitar Român", care a refuzat să publice în "LA" ("Literatura şi Arta", ziarul pe care Dabija l-a condus din perioada sovietică până în prezent - n.n.) articolul venerabilului Valentin Mândâcanu "Veşmântul fiinţei noastre", care n-a semnat, în 1988, alături de colegii săi scriitori, scrisoarea acestora către CC, în care se cerea dreptul la limbă şi alfabet ... Până când acesta nu-şi va turna cenuşă pe cap şi nu-şi va mărturisi public păcatele (şi trădările) pe care le-a săvârşit în toţi aceşti ani, nu-l putem crede". Aveţi dreptate, domnule Bratu. Nu poate nimeni să vă contrazică în aceste afirmaţii ale dumneavoastră, iar domnii Valentin Mândâcanu şi Mircea Druc pot numai să confirme că aveţi dreptate.
Urechean, Pavlicenco şi Filat sunt prietenii Moscovei şi aliaţii lui Dabija
Ar mai fi încă multe de spus despre tumultoasa "autobiografie" a lui Dabija, dar deja am ocupat un spaţiu mult prea mare cu un personaj atât de mărunt. Nu pot însă să pun punct fără a mai face câteva precizări. După ce aduce Partidului Popular Creştin Democrat cele mai absurde acuzaţii (cum ar fi că PPCD ar avea vreo implicare în reorganizările efectuate de comunişti la Institutul de Istorie şi la cel de Literatură de la Chişinău), "luminătorul", cum e dezmierdat Dabija de jurnaliştii de la "Formula AS", este întrebat cine este cu adevărat în opoziţie în Republica Moldova. Dabija dă următorul răspuns: "Partidul Alianţa Moldova Noastră - condus de Serafim Urechean, Partidul Naţional Liberal - al Vitaliei Pavlicenco, şi Partidul Liberal-Democrat al lui Vladimir Filat. Mulţi dintre membrii acestor partide, ca şi ai PPCD, fac parte din Forul Democrat al Românilor şi sunt ataşaţi de valorile româneşti. Forul i-a adunat la un loc, tocmai pentru că este o organizaţie neguvernamentală, fără participare politică şi are ca prioritate apărarea valorilor naţionale". Deci, în opinia lui Dabija, adevărata opoziţie la Chişinău o constituie fostul membru al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSSM, Serafim Urechean. Şi Vitalia Pavlicenco, despre care ziarul "Ziua" aminteşte în acelaşi articol "Basarabia la mezat" că "între 1974-1976, într-una din perioadele cele mai dure ale Războiului Rece, actuala deputată a locuit în Cuba, unde soţul ei lucra ca traducător militar pentru impresionantul dispozitiv de trupe desfăşurat de URSS în insula situată la mai puţin de 200 de km de ţărmul SUA".
Dabija s-a ReProFilat
Şi, desigur, Vladimir Filat, al cărui adjunct pe linie de partid este Alexandru Tănase, avocatul lui Valeriu Pasat, care este urmărit penal de către autorităţile moldovene inclusiv sub acuzaţia că în 2005 a fost implicat în tentativa de lovitură de stat organizată de serviciile speciale ruse. Oare nu este evident cine sunt prietenii lui Dabija şi căror comandamente se supun ei toţi?
N. Dabija minte cu neruşinare atunci când afirmă că membrii PPCD ar face parte din Forul Democrat al Românilor din Moldova. În ultimii ani, la redacţia FLUX ne-au venit mai multe scrisori în care cititorii noştri ne anunţau că s-au regăsit pe listele publicate în "Literatura şi Arta" ca membri ai forului lui Dabija, deşi ei nu au aderat la acest ONG de doi bani. În interviul său, Dabija susţine că FDRM are peste 150 de organizaţii locale cu peste 200000 de membri. Probabil că, fluturând cu aceste cifre supte din deget, liderul FDRM i-a aburit pe fruntaşii naţional-liberali de la Bucureşti de aceştia l-au desemnat drept candidat pentru Colegiul electoral Europa de Est.
Cel mai proaspăt banc politic din Republica Moldova: N. Dabija s-a culcat sub şenilele tancurilor ruseşti
În alt alineat, jurnaliştii de la "Formula AS" îl întreabă pe Dabija dacă nu îi este frică: "Având în vedere implicarea dvs. în lupta naţională, nu vă este teamă că veţi fi lichidat, cum se întâmplă adesea într-un regim comunist?" întreabă, în mod făţarnic, cei de la "Formula AS". La care Dabija dă un răspuns la fel de ipocrit:
"Mi-e frică. Sunt şi eu om, şi dacă aş zice că nu-mi este frică aş trişa. Dar cel mai mult mi-e frică de frică. A mea şi a celorlalţi. La 7 noiembrie 1989, noi, un grup de intelectuali, am îndemnat mulţimile să se culce sub tancuri, dar primii care s-au aşezat sub şenile am fost noi. Şi tancurile s-au oprit. Deşi ştiam că în luna aprilie din acel an tancurile trecuseră deja peste mulţimile care tot astfel se culcaseră în piaţa centrală din Tbilisi, iar apoi, carele de luptă sovietice au trecut şi peste protestatarii din Vilnius, acele evenimente soldându-se cu sute de morţi şi răniţi". Curat murdar, domnilor. După război - mulţi eroi. Nicolae Dabija, care nu a avut curajul nici măcar să voteze Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, care nu a avut măcar un pic de caracter ca să se prezinte la şedinţa din 3 iunie 1988 (la mai puţin de o lună din data semnării faimoasei sale autobiografii) de constituire a Mişcării de Susţinere a Restructurării şi Democraţiei, pretinde că el s-a culcat sub şenilele tancurilor ruseşti. Cine l-a văzut făcând acest act de eroism, domnilor?
În acelaşi interviu din "Formula AS", Dabija mai face o afirmaţie care este, pur şi simplu, revoltătoare. El spune următoarele: "Ca organizaţie civică, avem dreptul să facem întâlniri cu elevii în şcoală. Mergem şi îi întrebăm: "Ce sunteţi voi, români sau moldoveni?". Ne răspund în cor: "Români!". "Ce limbă vorbiţi?" Răspunsul este: "Limba română!". Şi uneori insistăm: "Dar cine vorbeşte limba moldovenească?", gândind că vor spune: "Comuniştii". Copiii însă spun: "Proştii, pentru că doar proştii nu ştiu ce limbă vorbesc". Nu este prima dată când Dabija îşi permite să-i numească "proşti" pe conaţionalii noştri care, în virtutea educaţiei primite în trecutul sovietic, a nivelului de instruire scăzut, nu sunt conştienţi de identitatea lor românească sau, din simplă inerţie, continuă să se definească sub aspect etnic drept moldoveni. Acesta este un cântec mai vechi al bardului "naţionalist", deja de câteva decenii el trudeşte din răsputeri pentru a diviza şi învrăjbi populaţia băştinaşă şi majoritară din Republica Moldova în două tabere: moldoveni şi români. Vă imaginaţi ce fel de reacţii provoacă un asemenea mesaj în sânul maselor neinstruite dacă iată "românii" cu pretenţie de intelectuali ca N. Dabija îi numesc "proşti" pe cei care nu se identifică drept români, chiar dacă aceştia, de fapt, sunt români. Ceea ce face Dabija este o diversiune antiromânească care, din fericire, nu are prea mare impact. Grav mi se pare faptul că acum Dabija îşi continuă lucrul său murdar şi diversionist în calitate de candidat la funcţia de deputat în Parlamentul României din partea Partidului Naţional Liberal.
Aici punem punct, rezervându-ne însă dreptul de a reveni la acest subiect. Suntem obligaţi să ne facem datoria, nu de alta dar cetăţenii români care domiciliază în Republica Moldova au dreptul să ştie pe cine aleg în Parlamentul României. Pe curând.
Redacţiei ziarului FLUX
Eu, Ion Negru, domiciliat şi locuitor al satului Ţaul, Donduşeni, n-am semnat pentru Forul Democrat al Românilor din Moldova, după cum este scris în ziarul "Literatura şi Arta", din 16 noiembrie 2006, pag.3. Eu sunt membru al Partidului Popular Creştin Democrat de la începuturi, de pe când în prezenţa mea la şedinţele consiliului li s-a propus unor persoane cu pondere mare în societate să accepte funcţia de preşedinte a Mişcării, ei refuzând categoric. Pentru ca mai apoi ziarul "Literatura şi Arta" să-i enumere ca persoane alungate din Mişcare de către Iurie Roşca. Eu sunt membru al Partidului Popular Creştin Democrat, partid care a dat cele mai grele şi istovitoare lupte pentru identitatea românilor din Basarabia, pentru ieşirea acestui pământ de sub ocupaţia rusească.
Eu nu mă schimb în partide ca fata cea mare în vestimentaţia de corp şi protestez contra minciunii scrise la acea pagină a ziarului.
Eu mă abonez la "Literatura şi Arta" pentru a citi ceva despre literatură şi artă, pentru că viaţa întreagă profesez în domeniul culturii. Rog ziarul să confirme ilegalitatea publicării numelui meu.
I. Negru, 17 noiembrie 2006
Sergiu PRAPORŞCIC
Agentul KGB de la Chişinău "ION", potenţial membru al Parlamentului României
Ediţia de Vineri Nr.2008183 din 31 octombrie 2008
După ce vinerea trecută am publicat materialul "Liberalii de la Bucureşti reciclează comsomoliştii de la Chişinău", în care relatam despre trecutul comsomolist şi comunist al poetului plângăreţ şi patriotului de paradă N. Dabija, care mai doreşte să devină şi deputat în Parlamentul României, la redacţia FLUX ne-a venit un plic ce conţine o scrisoare a unui autor anonim şi "trei documente care argumentează faptul că N. Dabija a fost agentul securităţii în perioada sovietică".
Comsomolistul şi comunistul Dabija a fost şi KGB-ist?
Primul dintre aceste documente este o copie xerox după un articol publicat în ziarul de expresie rusă "Molodioj Moldovî" din 9 aprilie 1993, cu titlul "Iudele" şi este plasat la rubrica "Din viaţa turnătorilor". Jurnaliştii de la "Molodioj Moldovî" afirmă că o persoană de la Tiraspol, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea, dar care are acces la arhivele KGB al RSSM, evacuate la Tiraspol înainte de războiul de independenţă din 1992, le-a adus o caracterizare făcută încă în perioada sovietică de preşedintele KGB din RSSM, general-locotenentul G. M. Volkov, caracterizare adresată şefului KGB din URSS, general-colonelului U. D. Bobkob, privind activitatea unui agent KGB de la Chişinău care purta numele conspirativ "Ion". Jurnaliştii de la "Molodioj Moldovî" au omis intenţionat alineatul care dezvăluia identitatea agentului "Ion", menţionând însă că acesta este un cunoscut poet şi politician, care a fost deputat al poporului din URSS şi RSSM, iar apoi parlamentar în Legislativul Republicii Moldova.
Trebuie să spunem că în raportul general-locotenentului Volkov se menţionează că agentul "Ion" avea legate multe relaţii în cercul oamenilor de cultură din Moldova şi din România pe care i-a turnat la securitatea sovietică, între care Grigore Vieru şi Leonida Lari şi că nu o singură dată a fost trimis peste hotare în misiuni de contraspionaj. Totodată, generalul-locotenent mai afirmă în raportul său că agentul "Ion" a mai turnat şi un grup de studenţi moldoveni de la Institutul de Literatură Gorki de la Moscova (vedeţi alăturat traducerea caracterizării date de general-locotenentul Volkov agentului "Ion").
Nicolae Dabija, alias agentul KGB "Ion"?
Persoana care ne-a trimis scrisoarea la redacţie susţine că agentul KGB "Ion" este chiar fostul lider comsomolist de la Uniunea Scriitorilor, patriotul de carton Nicolae Dabija, care acum doreşte să ajungă în Parlamentul României şi să-i reprezinte pe cetăţenii români domiciliaţi în Republica Moldova, fiind desemnat drept candidat pentru Colegiul "Europa de Est" de către Partidul Naţional Liberal al premierului Tăriceanu. Drept probă, cititorul nostru ne prezintă o copie după un alt articol, publicat la o distanţă de doar câteva zile în ziarul "Moldova Suverană" (14 aprilie 1993) de chiar Nicolae Dabija, care încearcă să se dezvinovăţească, să demonstreze că nu el este agentul KGB "Ion". Materialul lui Dabija e semnat cu data de 9 aprilie 1993. De ce Dabija a reacţionat în acest mod la articolul din "Molodioj Moldovî", dacă el cu adevărat nu a turnat la securitate? - aceasta este întrebarea cititorului nostru, care este pe cât de legitimă, pe atât de logică. Francezii spun: "Qui sexcuse saccuse", adică cine se dezvinovăţeşte, acela se acuză. Mai ales că, după cum menţionează şi "corespondentul" nostru anonim, scriind această dezvinovăţire chiar în ziua în care a apărut materialul ce-l încriminează din "Molodioj Moldovî", Dabija recunoaşte, probabil, din grabă, că a fost şantajat de securitatea sovietică, după ce în 1967 a fost exclus de la Universitate "pentru naţionalism românesc". Iată ce spune poetul comunist din tată-n fiu: "În vara lui 1968, în timpul invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, mă aflam în Codreni, satul de baştină, unde m-au găsit doi băieţi "cu ochi albaştri" de la Comitetul securităţii de stat şi care m-au preîntâmpinat să nu părăsesc localitatea. În toamna anului următor, tot ei m-au vizitat la căminul Universităţii, zicându-mi să fiu "deştept", făcându-mi aluzie la moartea tainică a poetului bucovinean Ilie Motrescu, ucis la 29 iulie 1969 de către organele de securitate şi aruncat în apa Prutului.
Puteam fi strivit în orice clipă. Şi nimeni n-ar fi ştiut. Eram neapărat. Ca şi majoritatea colegilor mei de generaţie, de altfel".
Deci, marele nostru bard naţional recunoaşte că a fost şantajat. El însă pretinde că nu a cedat, că s-a ţinut dârz în faţa KGB-ului. Noi avem însă motive să punem la îndoială curajul lui Dabija. Iată de ce. În fişa personală şi în autobiografia sa semnată la 4 mai 1988 (reproduse şi în ediţia de vinerea trecută a FLUX-ului şi a căror autenticitate Dabija nici măcar nu a contestat-o) aflăm că în noiembrie 1978, marele anticomunist de astăzi a fost primit în rândurile Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Deci, vă imaginaţi că, în plină dictatură sovietică, o persoană ameninţată cu moartea de către KGB, la o distanţă de 10 ani, este admisă în rândurile Partidului Comunist. Păi, ce vrea să ne sugereze Dabija, că în Uniunea Sovietică, KGB şi PCUS erau instituţii care concurau între ele, că cei care erau şantajaţi de KGB îşi găseau refugiu în PCUS? Mai precizăm o dată, potrivit afirmaţiilor sale din 14 aprilie 1993, din "Moldova Suverană", în toamna anului 1969, el a fost ameninţat cu moartea de către KGB. Dar iată că la o distanţă de doar 6 ani, el este ales, citim iarăşi din autobiografia sa, "secretar al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar la congresul XVIII al ULTC din Moldova a fost ales membru al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova". Ehe-he, pasărea pre limba ei piere, tovarăşe Dabija! Deci, după ce a fost alungat din Universitate şi ameninţat cu moartea de KGB pentru "naţionalism românesc", poetul nostru este promovat în funcţia de secretar al organizaţiei Comsomoliste a Uniunii Scriitorilor şi apoi de membru al Comitetului Central al Comsomolului? Să-l creadă proştii. Eu nu-l cred. Bunelul meu a fost deportat în Siberia. Revenit acasă, nu i s-a încredinţat nicio funcţie în colhozul din satul său natal şi a lucrat toată viaţa hamal şi prăşitor. Nici chiar un nepot de pe frate, ajuns preşedinte de colhoz după câteva zeci de ani de la deportările din 1949, nu a putut să-i ofere moşului său, deja bătrân şi bolnav, un loc mai călduţ în colhoz. Cei de la "cadre" i-au spus că un fost duşman al poporului, care a fost şi deportat în Siberia, nu poate ocupa funcţia de "şef de zvenou", adică şef de echipă, sau de socotitor. Cu mare greu a reuşit să-l "avanseze" de la "funcţia" de hamal la cea de paznic. Iată însă că cei de la "cadre" au fost mult mai indulgenţi cu N. Dabija, acesta de la "naţionalist român" ajungând doar în câţiva ani membru al Comitetului Central al Comsomolului. Iată că N. Dabija nu a fost strivit de băieţii cu "ochi albaştri", ci avansat. De ce oare, pentru care servicii, tovarăşe Dabija?
Trebuie să mai menţionăm că în "fişa personală de evidenţă a cadrelor" la care am făcut referire în ediţia din vinerea trecută (24 octombrie 2008) este clar indicat că timp de 9 ani (1978-1987) a tot călătorit peste hotare pe banii statului şi ai partidului: în Turcia, Grecia, Egipt, Malta, Cipru, Siria, Republica Democrată Germană, India, Polonia, România. În fişa în cauză este menţionat că în una dintre acele călătorii, Dabija a mers în calitate de "lector al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova în grupul turistic", în limbaj decodificat asta însemnând "informator al KGB-ului în grupul turistic". Vedeţi că informaţiile din caracteristica dată agentului "Ion" de preşedintele KGB din RSSM, general-locotenentul G. M. Volkov, şi cele din fişa personală semnată de chiar Dabija coincid atât de mult. Corespondentul nostru anonim se pare că are dreptate şi dacă este aşa, atunci, pe 30 noiembrie 2008, agentul KGB "Ion" ar putea să ajungă membru al Parlamentului României.
"Din biografia lui Dabija rezultă puternice suspiciuni privind colaborarea sa cu KGB-ul"
Trebuie să menţionăm că deja două organizaţii neguvernamentale de la Bucureşti au protestat împotriva înregistrării lui Nicolae Dabija în calitate de concurent electoral. Vicepreşedintele Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate", Viorel Ene, a depus, pe 24 octombrie 2008, o Contestaţie "împotriva admiterii candidaturii lui Dabija pe listele de candidaţi la Deputaţi ale Circumscripţiei nr. 43 pentru românii cu domiciliul sau reşedinţă în afara ţării". În sesizarea Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate" se arată că "... Nicolae Dabija are o biografie, de fapt, o autobiografie, semnată chiar de dânsul, din care rezultă puternice suspiciuni privind colaborarea sa cu fostele organe de securitate ale Uniunii Sovietice, respectiv cu KGB-ul". Viorel Ene aminteşte că toate persoanele care aspiră la o funcţie eligibilă în România sunt obligate să depună o declaraţie pe proprie răspundere în care să indice că a fost/nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, legea românească însă nu face referinţă şi la angajaţii sau colaboratorii altor servicii speciale: "Contestăm candidatura dlui Nicolae Dabija şi pentru că introduce discriminări inacceptabile cu privire la sancţionarea apartenenţei la poliţia politică. Astfel, se ştie că faţă de Securitate, KGB a avut funcţie patronală, iar o bună parte din activul Securităţii a fost instruit şi pregătit de cadre ale KGB. Chiar istoria Securităţii arată ascendenţa sa din structuri ale poliţiei politice create după ocuparea României de către Uniunea Sovietică.
De asemenea, credem că dispoziţia care include semnarea Declaraţiei tip pe propria răspundere este neconstituţională şi din perspectiva faptului că face discriminare între candidaţi care au avut apartenenţă la securitate ca poliţie politică comparativ cu cei care au colaborat (au avut apartenenţă) cu alte servicii secrete (KGB etc.). A limita interdicţia din art. 29 alin. (13) doar la colaboratorii securităţii înseamnă a-i discrimina în raport cu colaboratorii KGB-ului, infinit mai periculoşi decât cei ai securităţii.
Ni se pare incompatibilă aspiraţia de reprezentant al României, parlamentar şi legiuitor în raport cu un eventual colaborator al KGB-ului. Un om care a lucrat pentru URSS nu ar trebui să poată beneficia de şansa de a deveni legiuitor într-o ţară care a avut atât de mult de suferit de pe urma URSS. Ca atare vă rugăm, stimaţi magistraţi, să decideţi, în condiţiile legii, şi să invalidaţi candidatura dlui Nicolae Dabija", se mai arată în Contestaţia Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate", semnată de Viorel Ene.
Alături de Nicolae Dabija, şi Ilie Ilaşcu este suspectat chiar în România că a colaborat cu securitatea
Un recurs în acelaşi sens, dar care îl vizează nu doar pe N. Dabija, ci şi pe senatorul PRM, Ilie Ilaşcu, a depus la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel pe 25 noiembrie 2008 şi preşedintele fondator al Asociaţiei "Civic Media", Victor Roncea. Iată câteva fragmente din contestaţia semnată de Victor Roncea:
"În fapt, ceea ce reclamăm ţine de drepturile inalienabile ale cetăţeanului român, în temeiul Articolului 16 şi al Articolului 57 din Constituţia României, încălcate prin procedura înscrierii candidaturilor prin completarea aşa-numitei Declaraţii pe Propria Răspundere doar în ceea ce priveşte colaborarea candidaţilor cu Securitatea.
În contextul în care avem înscrişi la actualele alegeri mai mulţi candidaţi din ţări ale fostului Pact de la Varşovia, în special din fosta URSS, Declaraţia care limitează accesul unor cetăţeni români din România în Parlament pe considerentul că au lucrat sau colaborat cu Securitatea, suprimând sau îngrădind drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, permite în schimb accederea altor cetăţeni români sau cu dublă cetăţenie, care este însă posibil să fi colaborat cu serviciile secrete comuniste din statele din care provin, respectiv KGB, GRU, AVO, STASI etc.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât este un fapt cunoscut că serviciul cel mai represiv şi considerat responsabil de milioane de crime în fostul lagăr socialist este chiar cel sovietic, KGB, în contextul în care avem chiar mai mulţi candidaţi din fosta Republică Socialistă Sovietică Moldovenească. Aşadar, în ceea ce-i priveşte pe aceştia, completarea formularului că nu au colaborat cu Securitatea RSR este cel mult o glumă.
În speţă, candidatul Partidului România Mare pentru Colegiul 1, Ilie Ilaşcu, cetăţean al României şi al Republicii Moldova, a declarat în mai multe rânduri că a colaborat cu organele de securitate de peste Prut, îndeplinind misiuni speciale. La fel, candidatul Partidului Naţional Liberal pentru Colegiul 2, Nicolae Dabija, cetăţean al României şi al Republicii Moldova, poate fi bănuit că a colaborat cu organele speciale ale fostei URSS, ţinând cont de funcţiile sale din perioada comunistă. Acestea sunt doar două exemple care demonstrează ridiculitatea unei declaraţii pe Propria Răspundere care priveşte doar Securitatea, respectiv Departamentul Securităţii Statului, formularea corectă care nici măcar nu se regăseşte în respectivul act. [...]
Practic, prin faptul că această realitate periculoasă pentru instituţiile statului român - posibila colaborare a unor candidaţi cu servicii represive comuniste din fostul Pact de la Varşovia - nu este exprimată în scris, nu este interzisă, practic se poate spune că este permisă. Or, din câte ştim, în această ţară trebuie să prevaleze în mod indubitabil obligaţia fidelităţii faţă de Statul Român a fiecărui ales sau funcţionar public. Nemenţionându-se delimitarea candidaţilor de legăturile cu servicii secrete antidemocratice şi, de multe ori, antiromâneşti, este erodată însăşi ideea fidelităţii acestora faţă de România şi forul suprem al democraţiei româneşti, Parlamentul ţării. [...]
Amintim faptul că Preşedintele României a condamnat oficial regimul comunist instaurat în perioada 1944-1989 şi a arătat în Declaraţia sa oficială din Parlamentul României că acest regim criminal a fost impus prin forţa armelor de către fosta URSS, exact acel teritoriu de unde provin unii candidaţi foşti cetăţeni ai Uniunii Sovietice, exact acel regim care prin structurile sale represive, cât şi prin agenţii săi făcuţi în România, a afectat grav esenţa poporului român timp de 50 de ani. Nu în ultimul rând amintim importanta comunitate maghiară din România, care a fost vizată de serviciul secret al Republicii Populare Ungare, AVO, sau cea germană, aflată în atenţia directă a poliţiei politice a Republicii Democrate Germane, STASI.
În consecinţă, solicităm rectificarea Declaraţiei pe Propria Răspundere cu menţiunea "că am fost/nu am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia sau al altor servicii secrete străine în perioada 1944-1989" sau introducerea unei a doua Declaraţii cu privire explicită la colaborarea cu serviciile secrete ale altor state pe parcursul existenţei Pactului de la Varşovia, pentru ca scopul Legii să fie pe deplin realizat în sensul înlăturării colaboratorilor aparatelor de poliţie politică şi represiune din viitorul Parlament al României, primul parlament român al noii Uniuni Europene". Aşa îşi încheie Victor Roncea recursul său depus la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel. Nu putem şti dacă instanţa va da curs acestui demers, trebuie să ţinem cont de faptul că PNL este astăzi la guvernare în România şi este puţin probabil că va admite ca N. Dabija, candidatul acestui partid pentru Colegiul "Europa de Est", să fie scos din cursă pe motiv că în perioada sovietică a fost agent KGB. Interesul poartă fesul!
În ediţia din vinerea trecută am promis cititorilor noştri că o să revenim la subiectul N. Dabija, ceea ce am şi făcut acum. Dar trebuie să vă spun că nici pe departe nu am epuizat tot materialul privind biografia celui căruia îi place atât de mult să se victimizeze, spunând că a fost persecutat de către sovietici pentru faptul că a fost "naţionalist român", dar care, de fapt, în perioada sovietică a fost comsomolist, comunist şi iată, după cum afirmă mai multe voci atât de la Chişinău, cât şi de la Bucureşti, şi agent KGB. Pentru că este în plină desfăşurare campania pentru Parlamentul României, şi lupta se poartă şi pe malul drept al Prutului, promitem din nou să revenim la subiect. Poate este cazul să ne referim şi la alţi aspiranţi la fotoliul de membru al Parlamentului de la Bucureşti, cum ar fi, spre exemplu, un alt patriot de duzină - Ilie Ilaşcu. Deci, ne luăm o pauză ... doar pentru o săptămână.
Şefului Direcţiei KGB al URSS, general-colonelului Bobkob U.D., cu privire la agentul "Ion"
În scopul utilizării în acţiuni de contraspionaj pe linia US (Uniunii Scriitorilor - nota celor de la "Molodioj Moldovî") a URSS, precum şi a obiectivului "24", pentru a lua cunoştinţă şi eventual pentru a fi contactat, vă expediem dosarul personal al agentului "Ion", nr. 10632.
(Urmează numele, prenumele şi patronimicul, anul şi locul naşterii, identitatea naţională, studiile, calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din URSS - nota jurnaliştilor de la "Molodioj Moldovî", care în felul acesta au evitat să divulge cine este agentul "Ion").
Vă comunicăm că "Ion" este un agent de influenţă care dispune de un cerc larg de relaţii în mediul literaţilor din RSSM, precum şi în rândurile oamenilor de creaţie din România. El a fost verificat în mai multe rânduri de către noi - este sigur. A fost utilizat în elaborarea obiectivului DOR, G. G. Mazilu (căruia i-a fost făcută o avertizare oficială privind activitatea sa naţionalistă), în cazul DOP "Vatra" (un grup de studenţi moldoveni care îşi fac studiile la Institutul de Literatură "A. M. Gorkii"), în studierea proceselor care au loc în cercurile de creaţie din RSSM, precum şi în identificarea persoanelor care au legături cu serviciile speciale ale obiectivului "24" (serviciile speciale ale României - nota noastră), persoane care vin în URSS pe diferite canale (V. Crăciun, E. Barbu, A. Donos, toţi fiind cunoscuţi Direcţiei Principale pentru relaţii Externe a KGB-ului din URSS). Nu o singură dată a fost trimis peste hotare cu însărcinări de conraspionaj. Din proprie iniţiativă a oferit informaţii operative de valoare privind contactele lui G. Vieru, A. Brodschi, L. Lari şi a altor literaţi moldoveni cu serviciile speciale ale obiectivului "24", privind faptul că aceste persoane au primit recompense băneşti, precum şi privind exploatarea unor calităţi amorale ale acestor persoane în interesul serviciilor speciale ale României.
Pe parcursul colaborării cu organele KGB nu au fost depistate cazuri de decodificare şi scurgeri de informaţii, precum şi de colaborare a agentului "Ion" cu alte servicii speciale.
Preşedintele KGB RSSM, general-locotenentul G. M. Volkov
Sergiu PRAPORŞCIC
Ediţia de Vineri Nr.2008183 din 31 octombrie 2008
După ce vinerea trecută am publicat materialul "Liberalii de la Bucureşti reciclează comsomoliştii de la Chişinău", în care relatam despre trecutul comsomolist şi comunist al poetului plângăreţ şi patriotului de paradă N. Dabija, care mai doreşte să devină şi deputat în Parlamentul României, la redacţia FLUX ne-a venit un plic ce conţine o scrisoare a unui autor anonim şi "trei documente care argumentează faptul că N. Dabija a fost agentul securităţii în perioada sovietică".
Comsomolistul şi comunistul Dabija a fost şi KGB-ist?
Primul dintre aceste documente este o copie xerox după un articol publicat în ziarul de expresie rusă "Molodioj Moldovî" din 9 aprilie 1993, cu titlul "Iudele" şi este plasat la rubrica "Din viaţa turnătorilor". Jurnaliştii de la "Molodioj Moldovî" afirmă că o persoană de la Tiraspol, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea, dar care are acces la arhivele KGB al RSSM, evacuate la Tiraspol înainte de războiul de independenţă din 1992, le-a adus o caracterizare făcută încă în perioada sovietică de preşedintele KGB din RSSM, general-locotenentul G. M. Volkov, caracterizare adresată şefului KGB din URSS, general-colonelului U. D. Bobkob, privind activitatea unui agent KGB de la Chişinău care purta numele conspirativ "Ion". Jurnaliştii de la "Molodioj Moldovî" au omis intenţionat alineatul care dezvăluia identitatea agentului "Ion", menţionând însă că acesta este un cunoscut poet şi politician, care a fost deputat al poporului din URSS şi RSSM, iar apoi parlamentar în Legislativul Republicii Moldova.
Trebuie să spunem că în raportul general-locotenentului Volkov se menţionează că agentul "Ion" avea legate multe relaţii în cercul oamenilor de cultură din Moldova şi din România pe care i-a turnat la securitatea sovietică, între care Grigore Vieru şi Leonida Lari şi că nu o singură dată a fost trimis peste hotare în misiuni de contraspionaj. Totodată, generalul-locotenent mai afirmă în raportul său că agentul "Ion" a mai turnat şi un grup de studenţi moldoveni de la Institutul de Literatură Gorki de la Moscova (vedeţi alăturat traducerea caracterizării date de general-locotenentul Volkov agentului "Ion").
Nicolae Dabija, alias agentul KGB "Ion"?
Persoana care ne-a trimis scrisoarea la redacţie susţine că agentul KGB "Ion" este chiar fostul lider comsomolist de la Uniunea Scriitorilor, patriotul de carton Nicolae Dabija, care acum doreşte să ajungă în Parlamentul României şi să-i reprezinte pe cetăţenii români domiciliaţi în Republica Moldova, fiind desemnat drept candidat pentru Colegiul "Europa de Est" de către Partidul Naţional Liberal al premierului Tăriceanu. Drept probă, cititorul nostru ne prezintă o copie după un alt articol, publicat la o distanţă de doar câteva zile în ziarul "Moldova Suverană" (14 aprilie 1993) de chiar Nicolae Dabija, care încearcă să se dezvinovăţească, să demonstreze că nu el este agentul KGB "Ion". Materialul lui Dabija e semnat cu data de 9 aprilie 1993. De ce Dabija a reacţionat în acest mod la articolul din "Molodioj Moldovî", dacă el cu adevărat nu a turnat la securitate? - aceasta este întrebarea cititorului nostru, care este pe cât de legitimă, pe atât de logică. Francezii spun: "Qui sexcuse saccuse", adică cine se dezvinovăţeşte, acela se acuză. Mai ales că, după cum menţionează şi "corespondentul" nostru anonim, scriind această dezvinovăţire chiar în ziua în care a apărut materialul ce-l încriminează din "Molodioj Moldovî", Dabija recunoaşte, probabil, din grabă, că a fost şantajat de securitatea sovietică, după ce în 1967 a fost exclus de la Universitate "pentru naţionalism românesc". Iată ce spune poetul comunist din tată-n fiu: "În vara lui 1968, în timpul invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, mă aflam în Codreni, satul de baştină, unde m-au găsit doi băieţi "cu ochi albaştri" de la Comitetul securităţii de stat şi care m-au preîntâmpinat să nu părăsesc localitatea. În toamna anului următor, tot ei m-au vizitat la căminul Universităţii, zicându-mi să fiu "deştept", făcându-mi aluzie la moartea tainică a poetului bucovinean Ilie Motrescu, ucis la 29 iulie 1969 de către organele de securitate şi aruncat în apa Prutului.
Puteam fi strivit în orice clipă. Şi nimeni n-ar fi ştiut. Eram neapărat. Ca şi majoritatea colegilor mei de generaţie, de altfel".
Deci, marele nostru bard naţional recunoaşte că a fost şantajat. El însă pretinde că nu a cedat, că s-a ţinut dârz în faţa KGB-ului. Noi avem însă motive să punem la îndoială curajul lui Dabija. Iată de ce. În fişa personală şi în autobiografia sa semnată la 4 mai 1988 (reproduse şi în ediţia de vinerea trecută a FLUX-ului şi a căror autenticitate Dabija nici măcar nu a contestat-o) aflăm că în noiembrie 1978, marele anticomunist de astăzi a fost primit în rândurile Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Deci, vă imaginaţi că, în plină dictatură sovietică, o persoană ameninţată cu moartea de către KGB, la o distanţă de 10 ani, este admisă în rândurile Partidului Comunist. Păi, ce vrea să ne sugereze Dabija, că în Uniunea Sovietică, KGB şi PCUS erau instituţii care concurau între ele, că cei care erau şantajaţi de KGB îşi găseau refugiu în PCUS? Mai precizăm o dată, potrivit afirmaţiilor sale din 14 aprilie 1993, din "Moldova Suverană", în toamna anului 1969, el a fost ameninţat cu moartea de către KGB. Dar iată că la o distanţă de doar 6 ani, el este ales, citim iarăşi din autobiografia sa, "secretar al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, iar la congresul XVIII al ULTC din Moldova a fost ales membru al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova". Ehe-he, pasărea pre limba ei piere, tovarăşe Dabija! Deci, după ce a fost alungat din Universitate şi ameninţat cu moartea de KGB pentru "naţionalism românesc", poetul nostru este promovat în funcţia de secretar al organizaţiei Comsomoliste a Uniunii Scriitorilor şi apoi de membru al Comitetului Central al Comsomolului? Să-l creadă proştii. Eu nu-l cred. Bunelul meu a fost deportat în Siberia. Revenit acasă, nu i s-a încredinţat nicio funcţie în colhozul din satul său natal şi a lucrat toată viaţa hamal şi prăşitor. Nici chiar un nepot de pe frate, ajuns preşedinte de colhoz după câteva zeci de ani de la deportările din 1949, nu a putut să-i ofere moşului său, deja bătrân şi bolnav, un loc mai călduţ în colhoz. Cei de la "cadre" i-au spus că un fost duşman al poporului, care a fost şi deportat în Siberia, nu poate ocupa funcţia de "şef de zvenou", adică şef de echipă, sau de socotitor. Cu mare greu a reuşit să-l "avanseze" de la "funcţia" de hamal la cea de paznic. Iată însă că cei de la "cadre" au fost mult mai indulgenţi cu N. Dabija, acesta de la "naţionalist român" ajungând doar în câţiva ani membru al Comitetului Central al Comsomolului. Iată că N. Dabija nu a fost strivit de băieţii cu "ochi albaştri", ci avansat. De ce oare, pentru care servicii, tovarăşe Dabija?
Trebuie să mai menţionăm că în "fişa personală de evidenţă a cadrelor" la care am făcut referire în ediţia din vinerea trecută (24 octombrie 2008) este clar indicat că timp de 9 ani (1978-1987) a tot călătorit peste hotare pe banii statului şi ai partidului: în Turcia, Grecia, Egipt, Malta, Cipru, Siria, Republica Democrată Germană, India, Polonia, România. În fişa în cauză este menţionat că în una dintre acele călătorii, Dabija a mers în calitate de "lector al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova în grupul turistic", în limbaj decodificat asta însemnând "informator al KGB-ului în grupul turistic". Vedeţi că informaţiile din caracteristica dată agentului "Ion" de preşedintele KGB din RSSM, general-locotenentul G. M. Volkov, şi cele din fişa personală semnată de chiar Dabija coincid atât de mult. Corespondentul nostru anonim se pare că are dreptate şi dacă este aşa, atunci, pe 30 noiembrie 2008, agentul KGB "Ion" ar putea să ajungă membru al Parlamentului României.
"Din biografia lui Dabija rezultă puternice suspiciuni privind colaborarea sa cu KGB-ul"
Trebuie să menţionăm că deja două organizaţii neguvernamentale de la Bucureşti au protestat împotriva înregistrării lui Nicolae Dabija în calitate de concurent electoral. Vicepreşedintele Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate", Viorel Ene, a depus, pe 24 octombrie 2008, o Contestaţie "împotriva admiterii candidaturii lui Dabija pe listele de candidaţi la Deputaţi ale Circumscripţiei nr. 43 pentru românii cu domiciliul sau reşedinţă în afara ţării". În sesizarea Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate" se arată că "... Nicolae Dabija are o biografie, de fapt, o autobiografie, semnată chiar de dânsul, din care rezultă puternice suspiciuni privind colaborarea sa cu fostele organe de securitate ale Uniunii Sovietice, respectiv cu KGB-ul". Viorel Ene aminteşte că toate persoanele care aspiră la o funcţie eligibilă în România sunt obligate să depună o declaraţie pe proprie răspundere în care să indice că a fost/nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, legea românească însă nu face referinţă şi la angajaţii sau colaboratorii altor servicii speciale: "Contestăm candidatura dlui Nicolae Dabija şi pentru că introduce discriminări inacceptabile cu privire la sancţionarea apartenenţei la poliţia politică. Astfel, se ştie că faţă de Securitate, KGB a avut funcţie patronală, iar o bună parte din activul Securităţii a fost instruit şi pregătit de cadre ale KGB. Chiar istoria Securităţii arată ascendenţa sa din structuri ale poliţiei politice create după ocuparea României de către Uniunea Sovietică.
De asemenea, credem că dispoziţia care include semnarea Declaraţiei tip pe propria răspundere este neconstituţională şi din perspectiva faptului că face discriminare între candidaţi care au avut apartenenţă la securitate ca poliţie politică comparativ cu cei care au colaborat (au avut apartenenţă) cu alte servicii secrete (KGB etc.). A limita interdicţia din art. 29 alin. (13) doar la colaboratorii securităţii înseamnă a-i discrimina în raport cu colaboratorii KGB-ului, infinit mai periculoşi decât cei ai securităţii.
Ni se pare incompatibilă aspiraţia de reprezentant al României, parlamentar şi legiuitor în raport cu un eventual colaborator al KGB-ului. Un om care a lucrat pentru URSS nu ar trebui să poată beneficia de şansa de a deveni legiuitor într-o ţară care a avut atât de mult de suferit de pe urma URSS. Ca atare vă rugăm, stimaţi magistraţi, să decideţi, în condiţiile legii, şi să invalidaţi candidatura dlui Nicolae Dabija", se mai arată în Contestaţia Asociaţiei "Adevăr şi Dreptate", semnată de Viorel Ene.
Alături de Nicolae Dabija, şi Ilie Ilaşcu este suspectat chiar în România că a colaborat cu securitatea
Un recurs în acelaşi sens, dar care îl vizează nu doar pe N. Dabija, ci şi pe senatorul PRM, Ilie Ilaşcu, a depus la Tribunalul Bucureşti şi la Curtea de Apel pe 25 noiembrie 2008 şi preşedintele fondator al Asociaţiei "Civic Media", Victor Roncea. Iată câteva fragmente din contestaţia semnată de Victor Roncea:
"În fapt, ceea ce reclamăm ţine de drepturile inalienabile ale cetăţeanului român, în temeiul Articolului 16 şi al Articolului 57 din Constituţia României, încălcate prin procedura înscrierii candidaturilor prin completarea aşa-numitei Declaraţii pe Propria Răspundere doar în ceea ce priveşte colaborarea candidaţilor cu Securitatea.
În contextul în care avem înscrişi la actualele alegeri mai mulţi candidaţi din ţări ale fostului Pact de la Varşovia, în special din fosta URSS, Declaraţia care limitează accesul unor cetăţeni români din România în Parlament pe considerentul că au lucrat sau colaborat cu Securitatea, suprimând sau îngrădind drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, permite în schimb accederea altor cetăţeni români sau cu dublă cetăţenie, care este însă posibil să fi colaborat cu serviciile secrete comuniste din statele din care provin, respectiv KGB, GRU, AVO, STASI etc.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât este un fapt cunoscut că serviciul cel mai represiv şi considerat responsabil de milioane de crime în fostul lagăr socialist este chiar cel sovietic, KGB, în contextul în care avem chiar mai mulţi candidaţi din fosta Republică Socialistă Sovietică Moldovenească. Aşadar, în ceea ce-i priveşte pe aceştia, completarea formularului că nu au colaborat cu Securitatea RSR este cel mult o glumă.
În speţă, candidatul Partidului România Mare pentru Colegiul 1, Ilie Ilaşcu, cetăţean al României şi al Republicii Moldova, a declarat în mai multe rânduri că a colaborat cu organele de securitate de peste Prut, îndeplinind misiuni speciale. La fel, candidatul Partidului Naţional Liberal pentru Colegiul 2, Nicolae Dabija, cetăţean al României şi al Republicii Moldova, poate fi bănuit că a colaborat cu organele speciale ale fostei URSS, ţinând cont de funcţiile sale din perioada comunistă. Acestea sunt doar două exemple care demonstrează ridiculitatea unei declaraţii pe Propria Răspundere care priveşte doar Securitatea, respectiv Departamentul Securităţii Statului, formularea corectă care nici măcar nu se regăseşte în respectivul act. [...]
Practic, prin faptul că această realitate periculoasă pentru instituţiile statului român - posibila colaborare a unor candidaţi cu servicii represive comuniste din fostul Pact de la Varşovia - nu este exprimată în scris, nu este interzisă, practic se poate spune că este permisă. Or, din câte ştim, în această ţară trebuie să prevaleze în mod indubitabil obligaţia fidelităţii faţă de Statul Român a fiecărui ales sau funcţionar public. Nemenţionându-se delimitarea candidaţilor de legăturile cu servicii secrete antidemocratice şi, de multe ori, antiromâneşti, este erodată însăşi ideea fidelităţii acestora faţă de România şi forul suprem al democraţiei româneşti, Parlamentul ţării. [...]
Amintim faptul că Preşedintele României a condamnat oficial regimul comunist instaurat în perioada 1944-1989 şi a arătat în Declaraţia sa oficială din Parlamentul României că acest regim criminal a fost impus prin forţa armelor de către fosta URSS, exact acel teritoriu de unde provin unii candidaţi foşti cetăţeni ai Uniunii Sovietice, exact acel regim care prin structurile sale represive, cât şi prin agenţii săi făcuţi în România, a afectat grav esenţa poporului român timp de 50 de ani. Nu în ultimul rând amintim importanta comunitate maghiară din România, care a fost vizată de serviciul secret al Republicii Populare Ungare, AVO, sau cea germană, aflată în atenţia directă a poliţiei politice a Republicii Democrate Germane, STASI.
În consecinţă, solicităm rectificarea Declaraţiei pe Propria Răspundere cu menţiunea "că am fost/nu am fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia sau al altor servicii secrete străine în perioada 1944-1989" sau introducerea unei a doua Declaraţii cu privire explicită la colaborarea cu serviciile secrete ale altor state pe parcursul existenţei Pactului de la Varşovia, pentru ca scopul Legii să fie pe deplin realizat în sensul înlăturării colaboratorilor aparatelor de poliţie politică şi represiune din viitorul Parlament al României, primul parlament român al noii Uniuni Europene". Aşa îşi încheie Victor Roncea recursul său depus la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel. Nu putem şti dacă instanţa va da curs acestui demers, trebuie să ţinem cont de faptul că PNL este astăzi la guvernare în România şi este puţin probabil că va admite ca N. Dabija, candidatul acestui partid pentru Colegiul "Europa de Est", să fie scos din cursă pe motiv că în perioada sovietică a fost agent KGB. Interesul poartă fesul!
În ediţia din vinerea trecută am promis cititorilor noştri că o să revenim la subiectul N. Dabija, ceea ce am şi făcut acum. Dar trebuie să vă spun că nici pe departe nu am epuizat tot materialul privind biografia celui căruia îi place atât de mult să se victimizeze, spunând că a fost persecutat de către sovietici pentru faptul că a fost "naţionalist român", dar care, de fapt, în perioada sovietică a fost comsomolist, comunist şi iată, după cum afirmă mai multe voci atât de la Chişinău, cât şi de la Bucureşti, şi agent KGB. Pentru că este în plină desfăşurare campania pentru Parlamentul României, şi lupta se poartă şi pe malul drept al Prutului, promitem din nou să revenim la subiect. Poate este cazul să ne referim şi la alţi aspiranţi la fotoliul de membru al Parlamentului de la Bucureşti, cum ar fi, spre exemplu, un alt patriot de duzină - Ilie Ilaşcu. Deci, ne luăm o pauză ... doar pentru o săptămână.
Şefului Direcţiei KGB al URSS, general-colonelului Bobkob U.D., cu privire la agentul "Ion"
În scopul utilizării în acţiuni de contraspionaj pe linia US (Uniunii Scriitorilor - nota celor de la "Molodioj Moldovî") a URSS, precum şi a obiectivului "24", pentru a lua cunoştinţă şi eventual pentru a fi contactat, vă expediem dosarul personal al agentului "Ion", nr. 10632.
(Urmează numele, prenumele şi patronimicul, anul şi locul naşterii, identitatea naţională, studiile, calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din URSS - nota jurnaliştilor de la "Molodioj Moldovî", care în felul acesta au evitat să divulge cine este agentul "Ion").
Vă comunicăm că "Ion" este un agent de influenţă care dispune de un cerc larg de relaţii în mediul literaţilor din RSSM, precum şi în rândurile oamenilor de creaţie din România. El a fost verificat în mai multe rânduri de către noi - este sigur. A fost utilizat în elaborarea obiectivului DOR, G. G. Mazilu (căruia i-a fost făcută o avertizare oficială privind activitatea sa naţionalistă), în cazul DOP "Vatra" (un grup de studenţi moldoveni care îşi fac studiile la Institutul de Literatură "A. M. Gorkii"), în studierea proceselor care au loc în cercurile de creaţie din RSSM, precum şi în identificarea persoanelor care au legături cu serviciile speciale ale obiectivului "24" (serviciile speciale ale României - nota noastră), persoane care vin în URSS pe diferite canale (V. Crăciun, E. Barbu, A. Donos, toţi fiind cunoscuţi Direcţiei Principale pentru relaţii Externe a KGB-ului din URSS). Nu o singură dată a fost trimis peste hotare cu însărcinări de conraspionaj. Din proprie iniţiativă a oferit informaţii operative de valoare privind contactele lui G. Vieru, A. Brodschi, L. Lari şi a altor literaţi moldoveni cu serviciile speciale ale obiectivului "24", privind faptul că aceste persoane au primit recompense băneşti, precum şi privind exploatarea unor calităţi amorale ale acestor persoane în interesul serviciilor speciale ale României.
Pe parcursul colaborării cu organele KGB nu au fost depistate cazuri de decodificare şi scurgeri de informaţii, precum şi de colaborare a agentului "Ion" cu alte servicii speciale.
Preşedintele KGB RSSM, general-locotenentul G. M. Volkov
Sergiu PRAPORŞCIC
Sunt tari comentariile despre Dabija... Banuiam eu ca e ceva necurat la mijloc, dar nici chiar asa... Si acuma cum ramane, va candida Dabija mai departe, dupa astfel de dezvaluiri? Sau le va contrazice, cu argumente? Asteptam...
Despre comentariile lui Dabija referitor la Rosca & Co nici nu ma mai mir, lucrurile sunt clare demult, de prin 04.04.2005, desi unele detalii sunt interesante, nu toti le cunosteau pana odinioara, cand Rosca umbla cu megafonul prin copaci, injurandu-i pe Voronin "brutarul" si pe thaca Jenea Ostapciuc cu "pirojoacele", dar cu care acum este coleg de guvernare comunista si antiromaneasca, adevarat barbat laudat de Voronin ca "ne viliaiet", adica nu-i cere nimic in schimb pentru faptul ca l-a votat... Vai de capul nostru, vorba lui Dabija, cu asa opozitie mai avem de stat sub regimul comunist mult si bine... Face-ti loc in politica tinerilor nepatati cu fostul regim KGB-ist!!!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}