Scriam, în numărul trecut, despre un grup anonim de pretinşi „experţi în domeniul istoriei, religiei, culturii, politologiei, afacerilor, economiei şi finanţelor”, care și-au unit eforturile pentru “a contribui la îmbunătăţirea vieţii moldovenilor” prin elaborarea unui proiect de promovare a „istoriei adevărate” a Moldovei. Faptul că nu-și dezvăluie numele ar putea însemna că nu sunt mândri de ceea ce fac. Şi nu fără motiv. Ideea lor de bază e că moldovenii o duc prost fiindcă nu-și cunosc și nu-și afirmă moldovenismul, iar „pericolul major pentru statul și națiunea moldovenească” sunt intelectualii și pedagogii care consideră că moldovenii sunt români. Autorii proiectului „Moldovenii” își propun să-i lumineze și pe ei, pentru a-i aduce pe drumul cel bun. Dacă nu sunt niște naivi incurabili, victime ale deficienţei de iod, care nu au ce face cu banii, iniţiatorii proiectului pot fi consideraţi nişte diversionişti.

Același scop

Unul dintre ei, identificat de JURNAL de Chișinău, refuză să spună cine este finanțatorul. Dar nu e greu de ghicit. Acțiunea se înscrie perfect în eforturile Rusiei de a ne menține ca satelit al ei, și e cunoscut faptul că, în ultima vreme, Moscova finanțează masiv orice formă de antiromânism și antioccidentalism. Proiectul respectiv nu urmărește crearea unui stat cetățenesc, după cum ar fi de înțeles în cazul când ții să consolidezi statul RM și să integrezi minoritățile etnice. Autorii portalului în cauză nu recunosc titulatura de moldoveni pentru celelalte etnii. Dimpotrivă, ei accentuează necesitatea construirii unui stat etnic, bazat pe „moldovenii etnici”, care să-și conștientizeze specificitatea deosebită de cea românească. Cu alte cuvinte, deși pornește puțin de mai departe, decât proiectul sovietic, proiectul „Moldovenii” urmărește același scop: să creeze o națiune moldovenească deosebită de cea română.

Cronicarii ignorați

Ca și „patrioții” sovietici, „patrioții” noștri de azi și-au ales drept primă țintă românismul, mai bine zis ideea unității daco-românilor din spațiul carpato-dunărean. Evident, actul unirii din 1859 dintre Moldova și Muntenia nu ai cum să-l ignori, de aceea îl declară ca fiind o unire a două popoare „înrudite”, nu a unor părți ale aceluiași popor, după cum au făcut înaintea românilor rușii (împărțiți în mai multe cnezate), nemții, italienii etc. Astfel sunt nesocotite nu numai datele istorice, dar și afirmațiile cronicarilor și cărturarilor moldoveni care consemnau de-a lungul timpului unitatea etnolingvistică a populației din Moldova, Muntenia și Ardeal. („Rumânii, cîţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureşu, de la un loc sîntu cu moldovenii şi toţi de la Rîm se trag", scria Grigore Ureche. Pentru Dimitrie Cantemir unitatea romano-moldo-vlahilor în spațiul „unde acmu Moldova, Țara Românească și Ardealul stau” era indiscutabilă.) În mod cu totul primitiv, cu un tupeu nemaivăzut, autorii proiectului vor să acrediteze ideea că marile personalități ale Moldovei care au pledat și au realizat unirea Moldovei cu Muntenia în 1859 au „greșit” și trebuie considerate moldoveni, în pofida faptului că se numeau români. Ca și cenzorii sovietici, „experții” anonimi îi cenzurează pe scriitorii clasici români din Moldova, omițând lucrările în care aceștia își afirmau românitatea. (De exemplu, din poeziile lui Eminescu, prezentate pe site, lipsește „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”.)

Lecții de istorie făuritorilor Unirii

Ei au tupeul să se pună în situația de a da la modul serios lecții de istorie celor care au făptuit nemijlocit istoria, „ideologilor” unirii, lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri ș.a. Faptul că, spre deosebire de ruși, italieni, nemți ș.a., care au fost uniți „prin fier și sânge” (Bismark), românii s-au unit benevol este o dovadă incontestabilă a faptului că, în pofida specificităților regionale, toată lumea era conștientă de unitatea moldo-valahă. De altfel, proiecte de unire a Moldovei și Valahiei s-au făcut și la curtea imperială de la Sankt-Petersburg. Afirmația că moldovenii au avut de pierdut din punct de vedere cultural, că limba lor a fost „alterată simțitor cu cuvinte străine” amintește anii proletcultismului și antiromânismului primitiv „șantist” de după război, când se interzicea folosirea cuvintelor din „saloanele burgheze bucureștene”. Să vină azi niște „patrioți” care să ne îndemne să facem același lucru e cel puțin anacronic. Limbajul Moldovei feudale o fi fiind duios pentru unii, totuși inadecvat pentru era informațională.

Cu toate „asperitățile”, formarea României a avut pentru moldoveni aceeași însemnătate ca pentru ruși „strângerea pământurilor ruse” de către Moscovia, ca formarea Germaniei pentru nemți etc. Limba română ne-a unit și, prin unire, s-a îmbogățit și s-a modernizat, a pășit în pas cu vremea, s-a sincronizat cu dezvoltarea economiei, culturii etc. Fără unirea din 1859, ca și fără cea din 1918, și noi, basarabenii, am fi fost cu siguranță alții. Cât de credibili din punct de vedere intelectual pot fi niște „experți” care își fac planuri ca nu numai românii din RM, dar și cei din România „să conştientizeze „adevărata origine şi apartenenţa la un popor mai vechi decît Roma” și care cred că aceasta ne va scoate din criza în care ne aflăm? Fie că este conștientizată, fie că nu, diversiunea în cauză depășește limita prostiei.

Suntem în esență aceiaşi

Ceea ce nu par să înțeleagă „experții” anonimi e că, până la urmă, oricum ne-am numi, moldoveni sau români, suntem în esență aceiaşi. Asta, bineînțeles dacă privim istoria, nu pe segmentele care ne convin, ci pe toată lungimea ei, de la formarea poporului daco-român, care, de altfel, a avut bisericile sale până la contactul cu slavii. (Dacă în perioada sovietică, istoria RSSM începea cu „eliberarea” din 1812, pentru autorii proiectului, istoria începe de la 1359, când s-a format principatul moldav.) Chiar dacă, în urma unor date recente, vom ajunge la concluzia că rolul factorului roman a fost exagerat, după cum susțin unii istorici, lucrul acesta nu contează din punctul de vedere al unității etnolingvistice a daco-românilor, inclusiv moldovenii. Se schimbă conținutul manualelor și atât. Limba, fundamentul spiritual, „Ţesătura” culturii naționale rămân aceleași, pe ambele părți ale Prutului. Oricare ar fi contextul politic și geopolitic, un patriot „adevărat” trebuie să tindă spre reintegrarea moldovenilor basarabeni, nu spre izolarea lor de arealul cultural și lingvistic căruia îi aparțin. Orice izolare de acest fel este o sinucidere din punct de vedere etnocultural și lingvistic. Reunirea, reintegrarea este logică, vitală și dreaptă. Ea trebuie doar redefinită în actualele condiții politice și geopolitice. Nu ne putem permite, decât doar dacă suntem niște smintiți, să ne lipsim de un Arghezi, Brâncuși, Blaga, Cioran sau Ionescu pe motiv că nu erau moldoveni. Gloria mondială a Nadiei Comăneci se răsfrânge și asupra noastră în măsura în care un sportiv reprezintă poporul din care face parte. Da, putem să recunoaștem și să ne conformăm unor condiții politice de moment, dar trebuie să fim cu totul orbi sau iresponsabili ca să ne izolăm în provincialism, între două râuri, în dosul câtorva dealuri și județe, mai ales acum, când valurile globalizării ne pot înghiți în câteva clipe cu tot cu „limba de stat moldovenească”, oricât de moldoveni „băţoşi” am fi.