O "masâ rotundă" în problemele Transnistriei va avea loc în Duma de Stat
adăugat 17 octombrie 2012, 10:01, la Eveniment • Articol publicat de Octavian Balan
Partidul Liberal Democrat din Rusia (PLDR) organizează, joi, în Duma de Stat o „masă rotundă” cu tema «Problemele actuale şi perspectivele de dezvoltare a Transnistriei în contextul opţiunii strategice a Rusiei».
Agenţia «INFOTAG» transmite cu referire la un comunicat al fracţiunii parlamentare a partidului că la eveniment va participa liderul acestuia, Vladimir Jirinovski, deputaţi din Duma de Stat, reprezentanţi «organelor puterii de stat ale Republicii Moldoveneşti Nistrene, care vor fi conduşi de Preşedintele Evgheni Şevciuc, reprezentanţi ai ministerelor, departamentelor şi organizaţiilor obşteşti, experţi independenţi şi jurnalişti».
Subiectele care vor fi puse în discuţie se referă la «elaborarea noului concept de politică externă al Transnistriei, integrarea euro-asiatică a regiunii, particularităţile statutului politico-juridic al conaţionalilor şi cetăţenilor Rusiei din Transnistria, perspectivele relaţiilor social-economice ruso-transnistrene».
Iniţiatorul întrevederii este deputatul PLDR, Roman Hudeakov, care până nu demult a locuit la Tiraspol şi a condus acolo partidul liberal democrat din Transnistria.
„INFOTAG” precizează: Moscova oficială pledează constant pentru o Moldovă unitară şi indivizibilă şi pentru rezolvarea paşnică a problemei transnistrene, acordarea unui statut special regiunii în componenţa Republicii Moldova. Totodată, Moscova sprijină Transnistria pe toate căile, oferind Tiraspolului asistenţă financiară şi neglijând neachitarea plăţilor pentru consumul de gaze ruseşti. Datoria regiunii pentru gaze depăşeşte $3,5 mlrd., iar autorităţile tiraspolene folosesc banii încasaţi de la consumatori pentru completarea bugetului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
cu cele mai mari similitudini din viata reala..
politica, economie, militarie, ziaristica...
Moldova este si ea in joc
.
Incerca-l acum, nu vei regreta !!
.
http://tinyurl.com/bqvjrn4
.