În căutarea Timpului pierdut

Cei care au urmărit scrierile de la Timpul de altă dată își amintesc despreseria de articole dedicate practicilor și politicilor statal/imperiale de construcție identitară, prin care arătam cum anumite grupuri etnice sunt fragmentate și făcute altceva decât pornirile lor inițiale. Cazul lui Homo Moldovanus, care cu regret mai este viu și acum printre noi, nu este prin urmare unul izolat, ci poate fi regăsit cu ușurință repliat și în alte părți ale lumii. 

Reproducerea acestui individ modelat de politicile identitare sovietice în contextul post-independență de asemenea este un fapt bine cunoscut, mai ales felul cum votează și își procrează liderii, de la primii președinți până spre cei de la urmă, care pun accent pe „moldovenism”, limbă și identitate „moldovenească”, „statalism” și relații preferențiale cu spațiul euroasiatic. Important este, totuși, că în ciuda acestor eforturi sovietice și post-sovietice, esența Basarabiei românești și europene n-a putut fi total deturnată, grosul populației și șimbolurile statului rămânând în esență ancorate în valorile civilizației occidentale.

Nu la fel de fericit stau însă lucrurile în cazul Găgăuziei, despre care am mai scris și despre care ar trebui să mai scriem, pentru că felul în care se pretează și acționează politic ne afectează și ne va afecta în continuu existența. Ne-am obișnuit cu ideea că găgăuzii sunt exponenți ai intereselor ruse încă din perioada țaristă, fapt pe care îl constatăm și în zilele noastre. Dar lucrurile n-au stat așa întotdeauna, iar pentru a demonstra acest lucru voi proceda la analiza unui moment important în modelarea sovietică a identității găgăuze, care în perioada interbelică a fost una dintre cele mai bine integrate comunităţi etnice din Basarabia. Fac acest lucru și din dorința de a arăta că, în pornirile noastre inițiale de după 1991, ne-am focusat asupra propriei noastră victimizări și martirologii, uitând că, de fapt, alături de nimicirea unei identități românești ai Basarabiei, autoritățile sovietice au procedat la deconstrucția și anihilarea unei Găgăuzii românești, despre care cunoaștem prea puține.

Ideea acestui material a apărut nu demult într-o discuție cu dnul Nicolae Zdravcov, nepotul fostului primar din Chirsovo, Nicolae Radov, care în anul 1941 va fi arestat și deportat în Kzâl-Orda, Kazahstan, unde va deceda un an mai târziu în circumstanțe necunoscute. Am aflat că a existat atunci o anihilare în masă a tuturor primarilor și foștilor primari din regiunea găgăuză, preluați în vizorul organelor de represii sovietice imediat după ocuparea Basarabiei în anul 1940, majoritatea dintre ei fiind deportați în noaptea de 12-13 iunie 1941 în lagărul „Ivdel” (Ivdellag) de lângă Sverdlovsk.

Ciadâr-Lunga

În anul 1930, în această localitate primar era Andrei Dan, despre ale cărui fapte bune s-a păstrat în arhive o scrisoare de mulțumire a locuitorilor târgului, adresată prefecturii județului Tighina, în care se arăta că acesta a construit un drum spre piață și rugau ca acest drum să-i poarte numele. În anul 1940 a fost arestat printre primii și condamnat de către NKVD la 5ani de GULAG. N-a mai revenit acasă, decedând în anii 1950 în Kazahstan.

Cel mai longeviv primar al orașului a fost Vasili Marinov, ales în anul 1933 de pe listele Partidului Național Liberal (PNL) și care a exercitat această funcție până în 1937. Pe timpul său vor fi construite maternitatea din localitate, baia, săpate fântâni arteziene și construit drumul până la calea ferată. Va fi arestat la 9 iunie 1941 și deportat în Ivdellag, unde va deceda la 8 noiembrie același an. Un an mai târziu acolo va deceda și fratele său mai mic, Constantin.

În anul 1938, primar al localității a fost Stepan Cara, care de asemenea va fi arestat la 9 iunie 1941 și dus în lagărul Ivdel, unde va deceda în același an.
Afanasie Culev a fost primar al localității între 1939-1940 și va fi arestat la 26 iulie 1940. Prin decizia NKVD va fi condamnat la opt ani de GULAG și dus în lagărul Usoli, lângă Permi. Mai departe soarta sa este necunoscută.

Baurci

Între anii 1926-1940, primar al localității a fost ales de nenumărate ori Ilia Curdoglo, membru al PNL. Va fi arestat la 20 iulie 1940 și condamnat de organele de represii sovietice la opt ani de privațiune de libertate. Va deceda în anul 1942 în lagărul Onega din regiunea Arhanghesk.

Beșghios

Constantin Gotișan a fost peste douăzeci de ani primar și gospodar în această localitate. La 13 iunie1941 va fi deportat, iar în drum spre lagărul Ivdel va deceda la 7 iulie. Fiul său Nicolae va fi deportat în aceeași zi și va deceda în anul 1942 în Ivdellag.

Cazaclia

Primarul localității Constantin Mandaji va fi arestat la 10 iunie 1941 și deportat în lagărul Ivdel, unde va deceda la 10 octombrie 1941.

Gaidar

Timp de optsprezece ani în această localitate a fost primar Dmitri Bacu, membru PNL. Atunci când autoritățile sovietice au încercat arestarea sa în 1940, oamenii din sat s-au răsculat, el fiind lăsat o perioadă la libertate. N-a putut însă evita mașinăria represivă sovietică, fiind deportat la 13 iunie 1941 în lagărul Ivdel, unde a murit la 10 februarie 1942

Un alt primar al localității între 1939-1940, Ivan Capsamun, va fi arestat la 21 iulie 1940 și condamnat la opt ani de deportare în regiunea Habarovsk, unde va muri la 25 martie 1942.

Copciac

Pentru circa șaisprezece ani, primarul acestei localități a fost în perioada interbelică Ivan Cazanji. La fel ca și alți primari, va fi arestat în timpul operațiunii din 21 iulie 1941, fiind condamnat tot la opt ani de exil în lagărul Onega, unde va și deceda la 25 martie 1942, la vârsta de doar 49 de ani.

Tomai

Dmitri Dimcioglo a fost primarul localității timp de opt ani de pe listele PNL. Arestat în iulie 1940 va fi deportat în lagărul Onega, unde va deceda la 20 februarie 1942. În același lagăr și tot în același an va deceda și fiul său, Petru Dimcioglo.

Congaz

La venirea sovieticilor în 1940, vor fi arestați primarii Ivan Câlcic și Vasili Mitișov, iar în anul 1941 - alți foști primari Ion Arnăut, Fiodor Doncev și Gheorghi Todorov, care vor muri la scurt timp în GULAG. Deosebit de tragică a fost soarta familie Mitișov. Fratele cel mai mare, Vasili, membru al PNL și fost primar al localității în anul 1935, va fi împușcat în anul 1941. Familia sa și familia fraților săi Nicolae și Macar vor fi deportate în Kazahstan. Fratele Nicolae va deceda în anul 1942 în lagărul Penza.

Dezghinja

În această localitate, în anul 1940 va fi arestat Panteleimon Gagauz, primar și membru al PNL, care va fi condamnat la execuție prin împușcare. Pedeapsa va fi comutată cu deportare în lagărul Ivdel, unde va muri un an mai târziu la vârsta de 76 de ani. În anul 1941, vor fi arestați foștii primari Dmitri Bairactar, Nicolae Sârbu și Dmitri Orman, ultimii doi găsindu-și sfârșitul în Ivdellag.

Avdarma

În anul 1941, va fi arestat fostul primar Gheorghe Casâm, membru al Partidului Național Țărănesc, care va fi internat în lagărul Ivdel, unde va deceda în anul 1942.
Tot atunci vor fi arestați foștii primari Feodosie Slavov, Dmitri Mutaf și Ignat Iazadji. În anul 1944, de asemenea, va fi arestat și primarul Arhip Chirovici, ales în capul localității în anul 1941, despre ale cărui soarta nu se mai știe nimic.

Cioc-Maidan

În anul 1941, va fi arestat primarul Ivan Tarlev, iar în anul 1949 primarul Dmitri Gorelco, despre a căror soartă nu se știe ulterior.

Vulcănești

Primarul localității Ion Doțu va fi arestat în anul 1941 și condamnat la cinci ani de GULAG.

Cișmichioi

Evgheni Todiev, primarul ales în anul 1942, va fi arestat în toamna anului 1944 și va deceda în închisoare de la Cahul la vârsta de 56 de ani. Un alt primar al localității, Afanasie Todiev, va fi arestat tot în anul 1944 și condamnat în primăvara anului 1945 la zece ani de privațiune de libertate, dar va muri în circumstanțe necunoscute în închisoare. Fiul său Ivan de asemena va fi arestat și va deceda în GULAG.

Etulia

În anul 1941, va fi arestat Fiodor Mitioglo, fost primar și membru al PNL, care va ipăși cinci ani de GULAG în lagărul de lângă Novosibirsk.

Potrivit mărturiilor timpului și documentelor din arhive, au reușit să evite arestările, execuțiile și deportările doar cei care s-au refuziat pe terioriul României, unii dintre primarii găgăuzi regăsindu-și refugiul în interiorul statului român. Deosebit de interesant este cazul lui Iosif Cernev, primarul localității Gioltai, care a plecat în anul 1940 cu familia în România, dar care în anul 1941 a revenit în sat odată cu armatele române, exercitând până în 1944 funcția de primar în continuare până la venirea armatelor sovietice, când se refuziază din nou împreună cu familia în România.

Din această lecție de istorie trebuie să distingem câteva concluzii importante. În primul rând, acești oameni au fost aleși în funcțiile lor de către oamenii locului, prin alegere libere și corecte, așa cum era în întreg statul român în perioada interbelică. În al doilea rând, majoritatea dintre ei au fost primari logevivi, cu performanțe și spirit gospodăresc, care le-a permis să fie realeși de mai multe ori de către consăteni lor. Toți acești primari, ca și localitățile pe care le reprezentau, erau încadrați plenar în statul român și se bucurau de o dezvoltare pe care o aveau și alte regiuni ale Basarabiei și României. Cu siguranță vorbeau limba română și pe parcursul acestei perioade au dat dovadă de loaialitate și fidelitate față de administrația românească, pe care o considerau firească în condițiile de după 1918. 

Din acest considerent, quasi-majoritatea acestor primari și familiile lor vor fi exterminate de autoritățile sovietice, care au dorit eradicarea nu doar a românității din acest spațiu, dar și oricăror forme de loailitate față de această idee printre minoritățile naționale. Față de acești oameni ar trebui să purtăm un mare respect și admirație, mai ales pentru cei care au știut cu siguranță că vor fi pedepsiți, dar au refuzat să se refuzieze pe teritoriul românesc sau să-și schimbe convingerile. 

Dar cea mai importantă concluzie întrebătoare, cu proiecție asupra contextului nostru post-sovietic, este de ce și cum autoritățile românești au reușit în 22 de ani de administrație să convingă o masă găgăuză, rusificată timp de circa un secol, că poate fi românească și europeană, iar statul R. Moldova, într-o perioadă similară, a făcut-o antiromâneacă și euroasitatică?