OSB in audienta la Preşedinţia României în vedera măririi numărului de locuri pentru studii universitare
adăugat 01 septembrie 2009, 20:05, la Eveniment
O delegaţie a Organizaţiei Studenţilor Basarabeni din Bucureşti au fost astazi la Palatul Cotroceni, unde au avut o întrevedere cu Alexandru Gheorghe Gussi, consilier prezidenţial la Departamentul de Educaţie şi Cercetare, transmite Basarabeni.ro.Această intâlnire face parte din seria de audienţe pe care OSB le are programate la instituţii ale statului român, cum ar fi Guvernul României, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Administraţia Prezidenţială dar si la deputaţi şi senatori din Parlamentul României. Aceste întâlniri au ca scop prezentarea argumentelor în vederea acordării de către statul român a celor 1000 de locuri suplimentare, la studii universitare, pentru tinerii absolvenţi ai liceelor din Republica Moldova.
Liderii OSB Bucureşti au declarat că Alexandru Gussi i-a asigurat de faptul că Administraţia Prezidenţială va face toate demersurile necesare în vedera acordării acestor 1000 de locuri pentru studii universitare, insă decizia o va lua Ministerul Educatiei, Cercetării şi Inovării. ”Un răspuns final în acest sens este de aşteptat abia peste aproximativ 10 zile”, a menţionat consilierul prezidenţial, iar “locurile pot fi la cu bursa, dar si la fara bursa/fara taxa”.
Anterior, liderii OSB Bucureşti au avut o intrevedere cu Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ecaterina Andronescu, care le-a spus tinerilor basarabeni că ministerul va solicita universităţilor din ţară să comunice numărul de locuri suplimentare ce pot fi oferite pentru tinerii din Republica Moldova.
Solicitat de Basarabeni.ro să comenteze răspunsul autorităţilor, Sergiu Răcilă, vicepreşedinte OSB Bucureşti, a declarat că sunt semnale favorabile ca statul român sa ofere aceste 1000 de locuri. ”Reprezentanţii statului român ne asigură că fac tot posibilul ca sa fie acordat acest numar de burse pentru basarabeni. Pe de alta parte, a mai rămas foarte puţin timp până la începerea noului an şcolar. OSB Bucureşti alături de OSB Timişoara, ATB Iaşi şi CSBB din Galaţi vor insista în continuare în acest sens” a conchis Sergiu Răcilă.
Amintim că pe 17 august Organizaţiile Studenţilor Basarabeni au adresat preşedintelui statului român, Traian Băsescu, o scrisoare, prin care au cerut suplimentarea numărului de burse pentru tinerii din Republica Moldova. Aceştia şi-au motivat cererea prin faptul că anul acesta au fost depuse mai multe dosare pentru concursul de admitere. „În acest sens, Organizaţiile Studenţilor Basarabeni din România vin cu rugămintea către Statul Român să-şi asume un program naţional de apropiere a tinerilor basarabeni de România şi de valorile culturale şi educaţionale româneşti. Credem cu tărie că datoria României este de a-i asigura cu locuri de studii cu bursă în România pe tinerii etnici români din Basarabia”, se precizează în apel.
Basarabeni.ro vă informeaza ca OSB Bucureşti şi OSB Timişoara va oferă consultanţă online tinerilor basarabeni pe adresa: osb_buc@yahoo.com, osb_tm@yahoo.com si la rubrica Intreaba > Raspundem de pe www.basarabeni.ro
La sectiunia dedicata bobocilor va punem la dispozitie adresele si datele de contact, din toata Tara, ale persoanelor care s-au inregistrat ca voluntari.
POATE NE PROPUN ALTCEVA?
Cum vom fi informati dupa data de 10? Cum vor fi repartizate bursele???
Cine stie? Multumesc anticipat!
Cine ar putea sa ma informeze
parca ar fi ceva mai cinstita treaba....
Daca in Romania invatamantul pentru copii romani ar fi FARA TAXA, atunci poate at fi acceptabila si primirea cubventionata a celor din mica romanie,adica RM.
Asa.....
ar fi cam nedrept fata de copii romani din romania si fata de parintii lor care platesc "cotizatii" la stat. din astea se plateste si invatamantul....
da, si eu as fi de acord sa ne ofere sansa de a alege altceva decit medicina, daca s-a creat asa situatie, de examplu eu as dori la limbi aplicate. Eu cred ca vor fi oferite mai multe locuri la fara bursa. Sa SPERAM!
Un grand mersi celor de la OSB, caci nu sunt indiferenti fata de soarta basarabenilor. BRAVO!!!
trece timpul, oameni buni!!!
sesiunea de admitere a 2-a in ro incepe pe 7 septembrie.. sh idureaza doar cateva zile :((
multi de aici n-ar mai reushi sa-shi faca permis de shedere/viza, dak mai intarzie putin..
trebuie de facut ceva!!!!! :((((
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲