Parada de la Moscova îl lasă pe Marian Lupu fără voturi
adăugat 03 mai 2010, 09:16, la Eveniment
Fostul prezidenţiabil moldovean Marian Lupu, lider al Partidului Democrat, şi-a admonestat colegii liberali din coaliţia de guvernare pentru disputele create în jurul participării militarilor moldoveni la parada de Ziua Victoriei de la Moscova, care i-au aruncat pe democraţi într-un con de umbră.
“Nu este prima situaţie de acest gen, însă cum s-a ajuns prea departe, iar Alianţa a intrat într-o fază serioasă, când s-a ajuns la acuzaţii publice reciproce”, a spus Lupu, citat de “Jurnal de Chişinău”. “Eu pledez pentru consolidare şi pe aceea că alianţa de la guvernare trebuie să fie funcţională. Dacă nu se va ţine cont de aceasta, atunci va trebui să constat că a început campania electorală şi fiecare are acţiuni îndreptate spre alegătorii săi”, a declarat Marian Lupu.
Liderul PD a criticat astfel disputa în care premierul Vlad Filat a susţinut participarea la parada de la Moscova, dând satisfacţie zonei proruse a electoratului, în timp ce preşedintele interimar Ghimpu a încercat să seducă electoratul cu viziuni antiruse.
Filat a declarat chiar că nu este de acord “cu unele decizii pe care trebuie să le luăm, dar nu pot să fac asa cum vreau personal, ci în beneficiul Republicii Moldova”. Democraţii lui Lupu, care nu deţin conducerea unor ministere relevante în cazul de faţă, au pierdut din vizibilitate. Mai mult, ultimul barometru de opinie publică arată o scădere a PD, considerat deseori un cal troian al comuniştilor în cadrul actualei coaliţii. La presiunile Comisiei de la Veneţia, autorităţile pot fi nevoite să organizeze alegeri anticipate în toamna acestui an.
Potrivit barometrului, comuniştii ar obţine 30,3% dintre voturi la viitoarele alegeri, urmat de Partidul Liberal Democrat al premierului Filat, cu 14% dintre voturi, Partidul Democrat condus de Marian Lupu, cu 10,8%, şi Partidul Liberal al preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, cu 7,4%. În noiembrie 2009, sondajul arăta că PCRM ar fi obţinut în cadrul unor alegeri 26% dintre voturi, PDM 14,1%, PLDM 12,9% şi PL 8,2%.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲