Parchetul General a început urmărirea penală împotriva lui Csibi Barna
adăugat 23 martie 2011, 16:48, la Eveniment • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, începerea urmăririi penale împotriva lui Csibi Barna pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi instigare la discriminare.
Csibi Barna s-a prezentat miercuri la Parchetul General, pentru a fi audiat de procurori.La intrarea în sediul Parchetului, el a răspuns întrebărilor ziariştilor doar în limba maghiară.Parchetul General a preluat acest dosar la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.
Pe 14 martie, Csibi Barna, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Harghita, a spânzurat simbolic o păpuşă cu chipul lui Avram Iancu. Gestul acestuia, prilejuit de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, a avut loc într-o piaţă publică din Miercurea Ciuc, la eveniment asistând şi copii. Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Csibi Barna este cercetat de Comisia de Disciplină ca urmare a dispoziţiilor preşedintelui instituţiei, Sorin Blejnar. De altfel, Blejnar a dispus şi detaşarea lui Csibi Barna pentru şase luni la AFP Abrud, judeţul Alba.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲