Iubitorului de Hristos cler, preacuviosului cin monahal, şi prea iubiţilor fii Duhovniceşti din Sfânta şi de Dumnezeu păzită Mitropolie a Basarabiei, Har, milă şi pace de la Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat, iar de la Noi arhiereşti binecuvântări! 

„Veniţi de primiţi lumină!" (Din Slujba Învierii) 

Iubiţii mei fii sufleteşti, HRISTOS A ÎNVIAT! 

Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să parcurgem cu evlavie perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti. Şapte săptămâni de-a rândul ne-am nevoit întru omorârea poftelor noastre cele trupeşti, prin înfrânare de bună voie. Am făcut aceasta fiind încredinţaţi că numai scuturând cătuşele ucigătoarelor patimi ale trupului putem purcede pe cărarea neprihănită a vieţuirii întru slobozia lui Hristos. Căci patimile robesc spre moarte, iar înfrânarea -  slobozirea spre viaţă.

La chemarea dulce a Bisericii, Maica spirituală a poporului român, am alergat cu toţii să petrecem cu zdrobire de inimi pe Fiul lui Dumnezeu pe drumul negrăitelor Sale Patimi, ca să ne facem astfel vrednici şi de izbăvitoarele roade ale Învierii Lui.

L-am văzut intrând pentru cea din urmă oară în Ierusalimul ucigător de prooroci, şi un fior de evlavie sfântă ne-a străbătut sufletul, când am auzit răsunând din pieptul mulţimilor obşteasca strigare de slavă: „Osana, Fiul lui David! Bine este cuvântul cel ce vine întru numele Domnului!" (Matei 21,9).

L-am văzut apoi în Betania, în casa lui Simion leprosul, unde o femeie  evlavioasă, i-a uns trupul cu mir de mult preţ, spre îngropare, şi inima ni s-a umplut de duioşie.

L-am văzut la Cina cea de Taină, înconjurat de ucenicii Săi, vestindu-şi sărbătoreşte răscumpărarea Patimii şi aşezând taina preacuratei Împărtăşanii întru care se vor izbăvi creştinii până la sfârşitul veacurilor, şi inimile noastre s-au strâns de înfricoşatele vestiri ce s-au desprins de pe buzele Mielului.

L-am văzut pradă uneltirilor mişeleşti ale căpeteniilor jidoveşti, şi sufletul nostru s-a umplut de mânie sfântă împotriva judecătorilor mincinoşi.

L-am văzut îngenuncheat pe stânca din grădina Ghetsimani, rugându-se cu sudori de sânge în faţa paharului jertfei pe care avea să-l bea în curând până la fund cu o dumnezeiască seninătate, şi ne-am îngrozit de întunecata privelişte.

Văzutu-L-am făcut de ocară, scuipat şi bătut de netrebnica obşte întărâtată, şi dreapta noastră tulburare nu mai avea margini.

L-am văzut suind, sub povara crucii, sub a lacrimilor Maicii Sale şi ale iubitului său ucenic Ioan, dealul Golgotei, şi lacrimile noastre au curs şiroaie. Iar când L-am văzut răstignit pe cruce între doi tâlhari, apoi murind şi îngropându-se cu zvon de cântare lină, a secat până şi izvorul lacrimilor noastre; nu mai puteam decât să murmurăm printre suspinuri rugăciunea: Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase; arată-ne nouă şi slăvită Învierea Ta.

Dragii mei fii duhovniceşti,

Iată că jalea noastră cumplită întru negrăită bucurie s-a întors, căci a treia zi Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. Vălul cernit al durerii s-a ridicat de pe ochii noştri înroşiţi de lacrimi şi duhul nostru se scaldă astăzi în baia de cerească Lumină a Învierii Domnului. Aşadar, vestea Învierii a ajuns până la noi şi va fi propovăduită în vecii vecilor. Pentru că este veste de bucurie, cheie de destin, uşă de eternitate, răspuns la marile întrebări despre Lume şi despre noi înşine, răspuns bun la marea noastră sete de viaţă, de existenţa veşnică. De aceea Biserica ne cheamă ca în ziua aceasta „unul pe altul să ne îmbrăţişăm". Să uităm tot ceea ce ne desparte şi să redevenim fraţi, căci suntem fiii aceluiaşi Tată ceresc. Să iertăm tot ce am greşit unii altora  şi să refacem comuniunea dintre noi.

Să ne ferim de intriganţi şi să judecăm bine înainte de a ne lăsa folosiţi în duşmăniile provocate de ei. Să facem să domnească între noi armonia, înţelegerea, generozitatea. Sărbătoarea Învierii să ne încălzească inimile, să ne lumineze minţile, să ne binecuvânteze viaţa cu darurile ei cele bogate, reînnoindu-ne credinţa în Cel care „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire a pătimit şi s-a îngropat şi a înviat a treia şi, după Scripturi".

Pe toţi iubitorii de Hristos, vestea învierii Lui îi umple de bucurie, doar pe vrăjmaşii Lui îi cuprinde durerea şi spaima, frica şi mustrarea de conştiinţă.

Iubiţi fii şi iubite fiice duhovniceşti,

Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii (I Ioan, I,1 ), constituie  siguranţa Învierii Domnului pentru primul om, Apostolul Ioan, care  a intrat în mormântul gol şi s-a convins şi cu ochii trupeşti şi cu mâinile sale că într-adevăr s-a produs minunea Învierii lui Hristos (Ioan XX,8), cel mai copleşitor fapt pentru noi.  Desigur, mintea noastră nu pricepe, nu-şi explică asemenea lucruri dacă nu este ajutată de credinţă. Nimeni nu poate crede în Învierea lui Hristos, dacă nu este convins de existenţa nemuririi sufletului prin viaţa Lui sfântă de aici de pe pământ. Adevărul credinţei nu poate fi în afara urmării lui Hristos, ci în această nevoinţă permanentă pentru desăvârşire.

Pe faptul Învierii stă şi rezistă în faţa tuturor furtunilor sfânta noastră Biserică, întocmită ca acea casă din parabola lui Iisus, asupra căreia s-au abătut vânturile şi apele, dar nimic n-a fost în stare s-o dărâme. Toată evlavia creştină îşi are izvor viu şi îndestulat în minunea de la poalele Golgotei. De aici îşi au obârşia formele de închinare, prăznuirea sfintei Duminici, puterea rugăciunilor, frumuseţea curăţiei şi a virtuţilor de trăire sfântă în sufletele milioanelor de creştini.

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare; ascultarea izvorăşte din iubire; iubirea izvorăşte din credinţă.

Credincios a fost Hristos Tatălui care L-a trimis în lume s-o izbăvească din păcat. Cu iubire dumnezeiască şi-a iubit Părintele, ascultător făcându-se până la jertfă prin moartea cea de pe cruce, „pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat-prin Înviere - şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi a celor de dedesubt" (Filipeni 2, 9-10).

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Toate cele ce vi le-am spus până acum în sărbătorescul nostru cuvânt şi altele asemenea lor - sunt lucruri duhovniceşti. De aceea le putem percepe mai mult cu inima decât cu mintea. Şi anume, nu cu inima cea întinată de păcat, ci cu inima curăţată prin spovedania sinceră săvârşită sub epitrahirul preotului şi sfinţită prin împărtăşirea cu Preacuratul Trup şi scumpul Sânge al Celui ce „S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, S-a îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi". Nici lucrurile Domnului nu le putem pricepe şi nici pe Domnul nu-L putem vedea decât cu inima curată. Numai ea înţelege şi ceea ce mintea nu poate înţelege, şi vede cu ochii ei duhovniceşti - şi ceea ce ochii noştri cei trupeşti nu pot să vadă. De aceea adevărat este cuvântul Evangheliei: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5,8). Şi tot pe bună dreptate ne îndemnăm unii pe alţii cu versul din canonul Sfintelor Paşti: "Să ne curăţim simţirile şi să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată Lumină a Învierii".

Iubiţilor,

Bat clopotele Învierii mai sărbătoreşte şi mai stăruitor decât oricând. Dangătul lor se revarsă năvalnic în largul firii trezite la noua viaţă prin puterea Celui ce toate le înnoieşte. Am avut parte de o iarnă sănătoasă care, parcă nu se dădea să plece, şi iată că Învierea Domnului Hristos, anul acesta o sărbătorim la cea mai apropiată dată de echinocţiul de primăvară, parcă pentru a o determina să se călătorească şi să-i ia locul „primăvara dulce". Primăvara, ca şi Învierea Domnului ne cheamă la viaţă nouă. Primăvara îmbracă totul în lumină şi căldură. Ea dă viaţă şi făpturilor moarte. Din bobul de grâu semănat şi putrezit, răsare fir nou împodobit cu spic aducător de roadă. Aşa e praznicul Învierii Domnului. Ne luminează şi ne încălzeşte pe toţi. Ne apropie pe unii de alţii, aducându-ne aminte că suntem fraţi şi că se cade să ne iubim unii pe alţii, să ne mângâiem, să ne ajutăm, să ne întărim. Căci suntem unii altora mădulare şi cu toţi alcătuim Biserica lui Hristos, al cărei Cap El este. Frăţia noastră însă să nu se stingă odată cu trecerea zilelor de Paşti, ci ea să ţină toată viaţa.

Vă mulţumesc şi vă preţuiesc pentru răspunsul vostru la îndemnul Nostru părintesc, de a colecta fonduri financiare şi bunuri materiale pentru ajutorarea bătrânilor solitari din parohie, sub numele de „Masa Bucuriei". Cu podoaba acestei virtuţi de frăţietate, să ne înfăţişăm şi în ziua cea de apoi înaintea Celui ce „Cu moartea pe moarte călcând" „a înviat a treia zi" „şi iarăşi va să vină să judece viii şi morţii, a Căruia împărăţie nu va avea sfârşit".

Încolo „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă" (Filipeni 4, 8), acestea să le faceţi în toate zilele vieţii voastre şi Dumnezeul păcii şi milostivirii, va fi cu voi.

Împărtăşindu-vă cu părintească dragoste, aceste învăţături şi creştineşti îndemnuri, rog pe Cel Atotputernic să vă învrednicească a petrece Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului în pace, cu sănătate, în îndestulată bucurie duhovnicească şi a le ajunge să le trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!

Hristos a Înviat!

Al vostru al tuturor, de tot binele doritor

Şi către Domnul fierbinte rugător,

† P E T R U

Arhiepiscop al Chişinăului,

Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor