La această oră, Republica Moldova este ţinta unei agresiuni informaţionale mişeleşti dinspre Est. Rusia a lansat împotriva noastră un atac ucigător care nu întotdeauna se vede cu ochiul liber.

De ce Moscova a pus tunurile pe Chişinău?

Campania pentru alegerile din 28 noiembrie se derulează, de fapt, sub focul încrucişat al artileriei propagandistice a Moscovei. Ruşii au pus tunurile pe noi, chit că nu toată lumea remarcă acest lucru.

Dezlănţuit prin canalele oficiale ale Kremlinului, prin presa afiliată comuniştilor, dar şi printr-o serie de impostori obscuri, plasaţi cu abilitate în cursa electorală, presingul ruşilor culpabilizează cu dibăcie orice discuţie pe tema NATO sau a integrării europene. Se induce ideea că doar o revenire la matca imperială de altădată ar putea fi salvatoare pentru Republica Moldova.

Războiul psihologic este ca radiaţia. Invizibilă, aceasta calcă totul în picioare şi trece prin orice. Declanşează focul, dezmembrează solidul, dezintegrează lichidul, disipă aerul. Împletind aparenţele cu realitatea, amestecând adevărul cu ficţiunea, operaţiunea rusească de manipulare prin cuvânt are o putere de persuasiune devastatoare, stabilind adesea agenda publică a dezbaterilor electorale de la noi.

Astfel, partidele prooccidentale sunt silite să se apere, să se cantoneze în defensivă, ceea ce le pune în situaţia deloc favorabilă de a se justifica. De a demonstra că ele n-au nici coarne şi nici coadă.

Ascultaţi-i, de exemplu, pe ministrul de Externe rus, Sergei Lavrov, pe ambasadorul Valeri Kuzmin sau pe deputatul Dumei de Stat Alexei Ostrovski. Citiţi articolele unor autori cunoscuţi din prestigioasele publicaţii moscovite de genul ziarelor „Izvestia", „Kommersant" sau „Rossiiskaia gazeta". Toţi împroaşcă în noi cu invective şi insinuări. Când vorbesc de liberali, democraţi sau români, cuvintele-cheie utilizate de ei sunt „fascist", „nazist", „extremist", „rusofob". Ghimpu e comparat cu Hitler, Filat, în viziunea lor, ar fi un „naţionalist mascat", iar Lupu - un „proocidental camuflat".

Hărţuiri postelectorale

La mijloc e o amplă campanie de dezinformare a populaţiei, de intoxicare a presei şi clasei politice. Oricât ar părea de paradoxal, obiectivul ei este nu atât scrutinul propriu-zis din 28 noiembrie, cât perioada postelectorală. Se pregăteşte, de fapt, terenul pentru ingerinţele diplomatice de după alegeri. Pentru hărţuirile politice ulterioare.

După votarea de la 28 noiembrie 2010, indiferent de rezultatul final al alegerilor parlamentare anticipate, ruşii vor pune presiune pe Chişinău. Vor interveni în culise, dar cu tupeul şi brutalitatea care-i caracterizează, pentru a impune cu de-a sila Republicii Moldova o coaliţie de centru-stânga.

Cum nu au posibilitatea să aducă la guvernare o marionetă ordinară, ei vor forţa o combinaţie de partide de dreapta şi de stânga. O atare soluţie le convine chiar mai mult decât un regim comunist monocolor, deoarece o coaliţie eterogenă şi amorfă va genera o guvernare slabă, sfâşiată de interminabile lupte intestine. Este clar că o putere pestriţă, încropită de forţe cu interese şi concepte diametral opuse, va fi lesne manipulată de Kremlin.

În consecinţă, menţinând aparenţele unei guvernări decente şi neextremiste, Moscova speră să anihileze aspiraţiile proeuropene ale populaţiei Republicii Moldova. Să descurajeze simpatiile proocidentale ale majorităţii partidelor democratice de la Chişinău.

Cu alte cuvinte, întrucât nu are cum să ne forţeze să jucăm împotriva Occidentului, Kremlinul ar vrea să nu jucăm deloc. Pentru asta trebuie să ne aducă într-o situaţie care pe tabla de şah se numeşte „pat", când jucătorul, deşi are la îndemână mai multe opţiuni, n-are voie să facă nicio mutare legală. Scopul ruşilor este, deci, să ne scoată din jocul internaţional şi să ne ţină suspendaţi între interesele divergente ale Estului şi Vestului.

Războiul geopolitic nu va înceta

Parcă-i văd pe unii naivi cum îmi reproşează că vremurile se schimbă. Că Rusia se deschide spre Occident. Că obiectivele lor în curând vor fi armonizate. Că începe o epocă de aur în care cu toţii vom trăi ca fraţii sub „acoperişul comun de la Vancouver la Vladivostok", după cum s-a exprimat recent Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO. Iluzii.

În ciuda înţelegerilor de la suprafaţă şi a problemelor ascunse sub covor, rivalitatea dintre Est şi Vest nu va dispărea. Resetarea relaţiilor cu Rusia nu a condus la democratizarea acesteia. Şi nu a făcut-o să renunţe la orgoliul ei de veacuri de a se constitui în cea de-a Treia Romă. Dimpotrivă.

Războiul geopolitic nu va înceta. Atâta doar că va continua cu alte mijloace. De aceea, Chişinăul, dacă nu vrea să fie strivit între ciocan şi nicovală, trebuie să se grăbească. Să reuşească să se pună la adăpostul occidental.

În aceste condiţii, la 28 noiembrie nu avem dreptul la eroare. Nu de alta, dar s-ar putea să nu mai avem timp s-o îndreptăm.