Arătam în editorialul anterior că Bucureştiul contează în jocurile franco-germano-ruse, întrucât România este sinonimul Moldovei. Şi viceversa. Însă preşedintele Rusiei a recunoscut semnificaţia ei nu într-un exces de sinceritate. Şi nu doar în urma unei resemnări forţate. Se pare că Dmitri Medvedev, pentru a tăia nodul gordian al conflictului transnistrean, chiar are astăzi mare nevoie de România.

Rusia vrea includerea României în formatul de negocieri

După ce ani buni s-au împiedicat de factorul românesc în Republica Moldova, alegându-se cu o sumedenie de cucuie şi vânătăi politice, şi Vestul, şi Estul, în sfârşit, s-au dumerit. Şi, în consecinţă, au hotărât să nu mai calce pe greblă. Cu alte cuvinte, să nu mai neglijeze România în procesul de reglementare transnistreană. Pentru că, orice s-ar spune, factorul românesc nu înseamnă doar Bucureşti, Iaşi sau Cluj, ci şi Chişinău. El face parte din fibra naţională a Republicii Moldova.

Totuşi liderul de la Kremlin a vorbit, în Deauville, nu doar în sens negativ, sugerându-i Bucureştiului să ia o anumită distanţă faţă de Chişinău, după cum afirmă unii experţi. Altceva vrea acum Rusia de la România. Ceva ce încă ieri nici nu speram să vedem vreodată.

Cunoscutul analist rus Dmitri Trenin, citat de „The National Interest”, consideră că, de fapt, Medvedev s-a pronunţat pentru includerea directă a României în formatul de negocieri. Şi noi suntem de acord cu el. Altminteri zicând, ruşii vor să discute problema transnistreană cu românii. Dar de ce? Care-i poanta aici?

Întâlnirea antipozilor

Ce interes ar avea Moscova să se afle faţă-n faţă cu antipodul său, Bucureştiul, în procesul de reglementare transnistreană? Confruntată cu frontul comun al Franţei şi Germaniei, Rusia se cramponează acum de România tocmai pentru că aceasta din urmă, văzându-şi de interesul ei naţional, are o viziune uşor diferită de cea a aliaţilor săi occidentali în ceea ce priveşte Republica Moldova.

Se ştie că extremele se ating. În matematică, de exemplu, unde „minus infinit”şi „plus infinit”se întâlnesc. Sau în psihologie, atunci când se afirma ca „de la genialitate la nebunie e un singur pas”. Şi, conform teoriei negocierii, părţile, aflate pe poziţii diametral opuse, uneori ajung mai uşor la un numitor comun decât cele care au puncte de vedere relativ apropiate. În cazul în care identifică un singur obiectiv comun, extremele bat palma, renunţând la celelalte interese aferente.

Priviţi din acest unghi, antipozii România şi Rusia se dovedesc a fi acum parteneri ideali de negocieri. Cea dintâi este mai mult interesată de Basarabia, de teritoriul dintre Prut şi Nistru, şi mai puţin de malul stâng. Rusia, din contra, se concentrează preponderent pe regiunea rebelă din est, punând un preţ mai mic pe malul drept. Anume aceste interese opuse leagă cele două ţări. Unii analişti consideră că, astfel stând lucrurile, Rusia şi România s-ar putea înţelege în cazul în care ar conveni să abandoneze obiectivele minore pentru a le atinge pe cele prioritate.

Reîntregire sau partajare?

La drept vorbind, poziţiile Rusiei şi României sunt la ora actuală mult mai negociabile decât cele ale Germaniei şi Franţei. Cele două state vest-europene dau senzaţia că vor să cuprindă necuprinsul: să se debaraseze de prezenţa militară rusă, să determine Moscova să cedeze controlul asupra Transnistriei în favoarea Uniunii Europene şi să asigure reîntregirea Republicii Moldova din perspectiva integrării ei în UE? Cam mult, nu-i aşa? Dar cu ce se va alege Kremlinul? Doar cu promisiunea ridicării vizelor şi a asistenţei occidentale? Cam puţin pentru ambiţiile Rusiei. Apetitul Parisului şi Berlinului este mult prea mare ca să poată fi satisfăcut de Moscova.

Se creează impresia că Dmitri Medvedev, pentru a avea argumente în discuţiile cu Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, şi-ar dori o tranzacţie, Basarabia contra Transnistria, care, în ultimă instanţă, să fie tranşată de Moscova şi Bucureşti cu binecuvântarea Parisului şi Berlinului. Acest mod de abordare a problemei transnistrene le-ar consolida ruşilor poziţiile în negocieri.

Sunt semne că Rusia, pentru a evita cedarea regiunii separatiste sub mandatul Uniunii Europene, înclină să renunţe la malul stâng în favoarea Ucrainei. Medvedev speră că Băsescu, pentru a obţine întâlnirea mult râvnită a celor două state româneşti în UE, nu va ţine cu dinţii de Transnistria. În cazul în care problema se va pune în aceşti termeni, se va negocia nu atât reîntregirea, cât partajarea efectivă a celor două maluri ale Nistrului.

Totuşi, deocamdată, relaţia dintre România şi Rusia e mai curând una de conflict decât de cooperare, chit că apropierea dintre cele două ţări în domeniul energetic e mai semnificativă astăzi ca oricând. În aceste împrejurări, este greu de spus dacă vor reuşi să găsească un limbaj comun. Cred că şansele sunt 50 la 50%.