Competiţia electorală, care stă să înceapă în plină caniculă, înfierbântă minţile. Temperaturile înalte ale polemicilor publice sunt pe punctul de a incendia scena politică. Cuprinşi de o mare agitaţie, unii actori sau comentatori se întrec în a face fel de fel de afirmaţii prăpăstioase. Nu e zi sub soare ca vreun cadru de conducere din AIE sau vreun atent observator al vieţii politice să nu vorbească sau de trădare în sânul Alianţei, sau chiar de moartea ei subită.

AIE încă trăieşte

Cred că la mijloc sunt nişte exagerări ale copilăriei politice. Experienţa democratică la noi este minimă. Termenii de comparaţie între situaţia din Republica Moldova şi cea din Occident sunt în mare parte inaccesibili opiniei publice. Nu e de mirare că, în aceste împrejurări, nişte simple umbre de pe pereţii teatrului politic de la Chişinău sunt luate drept năluci înspăimântătoare sau draci împeliţaţi. Dacă însă judecăm lucrurile fără superstiţii, putem identifica o explicaţie naturală a senzaţiilor generate de supraîncălzirea politică.

În primul rând, trebuie spus că, în ciuda tachinărilor şi ghionturilor reciproce dintre liderii AIE, Alianţa deocamdată nu şi-a dat obştescul sfârşit. Ea va exista încă un timp pentru a gestiona desfăşurarea referendumului, a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale. Guvernul va avea sprijinul majorităţii parlamentare şi îşi va duce mandatul până la capăt.

Mai mult chiar. În ciuda unei cotonogeli inevitabile între formaţiunile care formează actuala coaliţie de guvernământ, AIE ar putea fi reeditată după alegeri. Dar cu trei condiţii.

Prima. Voronin să rămână în fruntea PCRM. Cu fostul preşedinte nimeni dintre actualii lideri ai AIE nu-şi va permite să coalizeze.

A doua. Comuniştii să aibă un număr mult mai mare de mandate decât PD. Lupu nu va accepta să fie partenerul mai mic al fostului său partid.

Şi a treia. Se existe premise pentru o guvernare de coaliţie de centru-dreapta. Cu alte cuvinte, nici un partid din AIE să nu obţină un număr de mandate care i-ar asigura o majoritate simplă şi, deci, posibilitatea de a guverna singur.

Alianţa, în formula în care există astăzi, va fi o necesitate postelectorală sau nu va fi deloc. Dacă nu se întrunesc cele trei condiţii de mai sus, este posibilă sau o guvernare a unui singur partid sau a unei coaliţii noi care ar îngloba alte combinaţii politice decât cele actuale.

Nu trădare, ci competiţie democratică

Până una, alta însă, mărul discordiei în AIE pare să-l constituie dorinţa anunţată a premierului Vlad Filat de a intra în cursa pentru preşedinţie. AMN este contra şi optează pentru un candidat unic. PL nu pare nici el încântat. PD este cumplit dezamăgit, iar Marian Lupu califică gestul liderului PLDM ca fiind o trădare a principiilor de funcţionare a AIE.

Înţeleg supărarea lui Lupu şi a celor care îl sprijină, dar nu au dreptate. Ar fi ideal, desigur, un candidat comun, neutru şi înţelept care ar satisface din oficiu şi partidele, şi electoratul. Cum însă acesta nu se întrezăreşte la orizont, se impune exerciţiul democratic.

Cel mai bun aspirant la fotoliul prezidenţial urmează să fie desemnat de alegători. Asta e practica electorală americană şi europeană. Până şi în cadrul unui singur partid, de exemplu, în SUA sau Marea Britanie, au loc alegeri preliminare pentru a identifica un candidat redutabil. Darămite într-o coaliţie!

Privite din acest unghi, ambiţiile prezidenţiale ale lui Vlad Filat vădesc o gândire democratică şi un calcul electoral rezonabil. Lupta dintre el şi Lupu va lămuri lucrurile şi va propulsa în cel de-al doilea tur de scrutin pe cel mai bun candidat al AIE. Nu trebuie exclus de asemenea faptul ca ambii să se întâlnească în turul de balotaj pentru a disputa mandatul de şef al statului.

Reeditarea modelului Iordan

Astfel, Vlad Filat şi Marian Lupu vor fi favoriţii campaniei pentru alegerile prezidenţiale. Ei însă vor trebui să intre pe o pistă electorală extrem de aglomerată.

PCRM, care nu are nici un candidat mai de Doamne ajută, va încerca să dilueze electoratul democratic şi anticomunist, strecurând în competiţie o sumedenie de figuranţi. Unul dintre aceştia va fi, probabil, Andrei Stratan, care va reprezenta mai multe partide extraparlamentare mici. Altul ar putea fi Valeriu Pasat, care va ciupi voturi şi de pe stânga, şi de pe dreapta.

În ceea ce îl priveşte pe Mihai Ghimpu, notorietatea sa a crescut simţitor în ultimul timp. Aceasta însă se converteşte anevoie în voturi. De aceea, preşedintelui interimar, cu toate că s-a afirmat drept un lider robust pe care mulţi l-au subestimat, îi va fi foarte greu să se impună în alegerile prezidenţiale de unul singur. O soluţie ar fi un parteneriat strategic al Partidului Liberal cu PLDM, ceea ce deocamdată este foarte greu de realizat.

Nu trebuie neglijat nici candidatul PCRM, oricine ar fi el. Indiferent cum se va numi acesta, aspirantul comuniştilor la jilţul prezidenţial va beneficia de suportul unei formaţiuni politice încă puternice. Comuniştii, practic, se văd nevoiţi să reia modelul Iordan din alegerile locale din 2007 în Chişinău. Altfel spus, ei vor avea un candidat cvasi anonim şi neputincios care va fi dus pe spatele unui partid încă vânjos.

Totuşi, lipsa unui lider afirmat şi arhicunoscut în alegerile prezidenţiale se va constitui într-un factor demoralizant pentru comunişti. Iată de ce ei vor porni în alegerile prezidenţiale cu şansa a doua. Rămâne de văzut dacă vor izbuti să speculeze handicapul PCRM candidaţii emanaţi de AIE.

Oricum, disputa dintre Filat şi Lupu nu se rezumă doar la punctele politice pe care le vor aduna în viitorul scrutin. Antrenarea lor în alegerile prezidenţiale are o semnificaţie mai complexă. Prin prezenţa celor doi politicieni în cursa pentru preşedinţie, ei vor contribui la coagularea electoratului în număr mare în jurul dreptei şi, respectiv, stângii democratice.