Întreaga ţară, după cum ar fi spus Ion Luca Caragiale, este viu emoţionată de o întâmplare senzaţională. Marian Lupu şi-a pus capăt zilelor! Nu cu arsenic. Nu cu un glonte tras în tâmplă. Şi nu sărind în gol de la etaj. El s-a sinucis cu Plahotniuc.

Dispariţia eroului de altădată

Marian Lupu există, desigur, în realitatea obiectivă. Şi noi îi dorim sănătate şi mulţi ani înainte. De acum încolo însă el va trăi, totuşi, în altă viaţă decât cea politică.

Nu-i exclus, ce-i drept, să se mai agite prin faţa marelui public. Să se plimbe vajnic pe scena politică. Să ne vorbească mult şi bine. Să participe la alegeri şi talk-show-uri televizate. Să ne cerşească aplauze şi voturi.

Nici nu-şi va da seama însă că timpul său a trecut. Că nu mai este ceea ce a fost cândva. Că nu-i eroul de odinioară al teatrului nostru politic. Că face doar o umilă figuraţie. Că a ajuns un fel de Braghiş cu Tarlev. Că sperie lumea aidoma unei fantome care se încăpăţânează să rămână, deşi în mod normal trebuia deja să dispară.

Dependent de Plahotniuc

Orice suicid, inclusiv cel politic, este, bineînţeles, o dramă. De cele mai multe ori una pasională. Unii actori, ca fostul preşedinte al Israelului Moshe Katzav, de exemplu, îşi dărâmă cariera în focul mistuitor al unui scandal sexual. După cum Silvio Berlusconi nu-şi închipuie bătrâneţile sale fără fete harnice, minunate şi neruşinate, Marian Lupu se pare că nu poate trăi fără Vlad Plahatniuc. Ca Boris Elţîn fără pahar. Ca regele Carol al II-lea fără Lupeasca. Ca Mircea Geoană fără SOV.

Mulţi se întreabă acum ce îl leagă pe liderul PD de controversatul om de afaceri. De ce se înverşunează să-şi pună în cârcă o povară compromiţătoare. De ce permite să fie încălecat de un personaj cu un trecut obscur care îşi cumpără indulgenţe prin acte de binefacere? De ce doreşte să se identifice cu tot dinadinsul cu o figură odioasă în percepţia publică? De ce se comportă ca un agent adormit din filmele SF care este trezit la viaţă doar pentru a da foc casei în care stă ca să moară împreună cu toţi camarazii săi?

Unii afirmă că i s-a urcat teribil la cap succesul electoral din iulie 2009. Alţii insinuează că ar fi făcut o tranzacţie pentru a-l instala în jilţul de premier pe cel pe care acum un an îl acuza de implicarea în scheme mafiote. Toate acestea sunt însă pure speculaţii.

Indiferent ce ar fi la mijloc, un lucru este clar. Marian Lupu se pare că suferă astăzi ca un drogat. Ca un toxicoman. Numai că el este dependent nu de marijuana, ci de Plahotniuc. Promovându-l pe listele partidului, liderul PD îşi taie craca de sub picioare. Îşi subminează propria-i credibilitate. Îşi boţeşte iremediabil imaginea. Pierde adeziunea electoratului.

Suicidul colectiv

Un controversat om de afaceri poate să-ţi ofere pomene. El însă nu are cum să-ţi aducă voturi. Este în stare să pună în slujba ta ziare şi televiziuni. Ca oligarhul rus Gusinski. Ca mogulul român Dan Voiculescu. Sau ca Boris Brezovschi care, de altfel, a fost stăpânul canalului ORT, a cărui filială moldovenească o gestionează acum Plahotniuc. Şi la ce i-a folosit? A ajuns un paria şi acasă, şi în exil.

Marian Lupu, singur şi nesilit de nimeni, şi-a băgat zilele în sac. Lespedea care va coborî asupra gropii sale politice va însemna şi începutul sfârşitului pentru Partidul Democrat. Asemenea sectei davidiene, PD, în frunte cu liderul său, comite acum un suicid colectiv. Se aruncă după Lupu precum oile în prăpastie.

Dar în fine, vorba aceluiaşi Caragiale, îi bine că a scăpat bietul om de politică. Asta ar putea să-l facă mai cuminte. Mai la urmă, cine ştie ce noroc poate avea. În altă viaţă, fireşte, decât cea politică.