Acum două decenii, Perestroika lui Mihail Gorbaciov s-a dezumflat şi, într-un an de zile, a dat chix. Tentativa sa de a salva URSS prin infuzie de democraţie s-a soldat cu un fiasco lamentabil. Şi nu întâmplător. Orice s-ar spune, comunismul nu poate avea chip uman, ci doar dinţi stricaţi.
De la „Glasnost” la modernizare

Moldovenii, ca şi balticii, ucrainenii sau georgienii, au profitat de zvârcolirile disperate ale „imperiului răului” şi s-au desprins de el. Acum la orizont se întrezăreşte o altă şansă. Dar nu pentru ruşi, ci pentru chibiţii din fostele republici sovietice care urmăresc de pe tuşă cu sufletul la gură jocurile marilor puteri.

Moscova se vede astăzi silită să forţeze o nouă „perestroika”. Cea pe care a lansat-o Mihail Gorbaciov era supranumită „glasnost” şi îşi propunea să descătuşeze iniţiativa populară care ar fi condus la dezmorţirea economiei naţionale. Cea pe care a anunţat-o recent Dmitri Medvedev se numeşte în ruseşte „modernizaţia” şi urmăreşte atragerea de tehnologii şi investiţii occidentale care trebuie să renoveze şi să eficientizeze sfera de producţie pentru a o scoate din comă şi a o face funcţională.

Ca şi ultimul preşedinte al URSS, actualul lider de la Kremlin iniţiază reforme nu în dorul lelii, nu dintr-un interes sportiv, ci constrâns de starea precară a ţării. Economia reală a Rusiei la ora actuală nu este lucrativă şi, ca o moară stricată, macină vânt. Cu excepţia armelor, aceasta nu produce în prezent nicio marfă mai de Doamne ajută pe care să o comercializeze cu succes pe marile pieţe internaţionale. Ca o drogată, ea devine pe zi ce trece tot mai dependentă de exporturile de gaze şi petrol.

Cum un necaz nu vine niciodată singur, la toate acestea se adaugă catastrofa demografică. Potrivit ultimului raport al organizaţiei americane de investigaţii Population Reference Bureau, populaţia Rusiei continuă să scadă. Şi nu sunt semne că acest trend negativ ar putea fi stăvilit. Din contra. În 2025, bunăoară, din cele 142 milioane de ruşi care populează astăzi ţara vor rămâne doar 133.

Şi-a pierdut puşca şi cureaua lată

În aceste împrejurări, Kremlinul se vede forţat să schimbe macazul. O lasă mai moale cu retorica belicoasă la adresa Occidentului şi caută să se pună bine pe lângă SUA, Germania, Franţa, alte puteri pentru a obţine credite avantajoase şi a importa programe, aparataje şi sisteme de operare IT fără de care Rusia riscă să rămână o Nigerie înzăpezită.

Slăbiciunile inerente şi nevoia stringentă de modernizare obligă Moscova să-şi restructureze şi politica sa faţă de fostele republici sovietice. E la mintea oricui că pe ruşi nu-i mai ţine cureaua să declanşeze un nou război de genul celui purtat acum un an împotriva Georgiei.

În plus, miza pe mişcările separatiste din noile state independente, amestecul brutal în afacerile lor interne nu-şi atinge scopul scontat. Dimpotrivă, multiplică suspiciunile şi neîncrederea faţă de Rusia. Deloc întâmplător, nicio ţară din CSI n-a recunoscut oficial independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud. Într-un târziu, Putin, Medvedev, Lavrov şi compania au constatat că, în spaţiul postsovietic, de ei se tem, dar nu-i iubeşte şi nu-i respectă nimeni.

După cum scria deunăzi Anders Aslund în paginile publicaţiei „The Moscow Times”, Comunitatea Statelor Independente a ajuns un obiect de batjocură. Culmea ridicolului, spune el, a fost atinsă la Chişinău, când summitul CSI a durat doar 30 de minute, dar şi în acest scurt segment de timp cei şase preşedinţi sosiţi în capitala Republicii Moldova nu aveau nimic de spus unul altuia. Moscova, vorba poetului, şi-a pierdut puşca şi cureaua lată.

Şi „Perestroika-2” pică la examenul de istorie?

În consecinţă. Rusia se vede nevoită să îşi extindă „Perestroika-2” şi asupra aşa-zisei străinătăţi imediate. Eşecul vechii politici de intimidare şi şantaj o obligă, consideră Aslund, susţinut de alţi experţi occidentali, să renunţe la provocările ostentative de odinioară şi la forţa brută în favoarea unei treptate expansiuni economice. Acest fapt permite Republicii Moldova să ia o gură de aer pentru a-şi consolida independenţa şi a-şi urma cursul european.

Mai mult decât atât. Situaţia Chişinăului este mai norocoasă decât a altor teritorii ex-sovietice. Nu are hotar comun cu Rusia, este la o distanţă naturală apreciabilă de aceasta şi, totodată, se află în vecinătatea NATO şi Uniunii Europene. Având în vedere interesul Washingtonului, Berlinului şi al aliaţilor acestora de a se debarasa de prezenţa militară rusă la Nistru şi de a proteja frontiera de est a comunităţii euroatlantice, valoarea geostrategică a Republicii Moldova în Occident creşte.

Astfel, noua politică a Rusiei, dictată de nevoia presantă de modernizare, se poate constitui pentru Chişinău într-o şansă extraordinară de a se emancipa, de a se elibera definitiv de influenţa abuzivă a Kremlinului, de a intra efectiv pe orbita politică şi economică europeană. Asta cu atât mai mult cu cât cea de-a doua perestroikă rusă riscă să pice la examenul istoriei la fel de jalnic ca şi cea dintâi.