Moscova schimbă placa în relaţiile sale cu fostele republici sovietice. Judecând, de exemplu, după conduita ei în campania pentru alegerile parlamentare din Letonia, care au avut loc duminică, ne putem face o idee clară despre modul în care se va comporta aceasta în cursa pentru Legislativul de la Chişinău.

Modelul leton

În republica baltică, spre deosebire de scrutinele anterioare, Kremlinul, de data aceasta, nu a mai mers doar pe mâna coloanei sale a cincea, reprezentată de partidul radical „Pentru drepturile omului în Letonia Unită". Dimpotrivă. Fără a-i da cu piciorul vechiului său aliat, a pariat mai întâi de toate pe „Centrul Concordiei" în frunte cu tânărul primar al Rigăi, Nil Uşakov. Deşi este condusă de un rus, secundat de alte figuri proeminente ale minorităţilor naţionale, această formaţiune nu se identifică drept rusească şi pretinde să reprezinte toate grupurile etnice şi straturile sociale din ţară.

„Centrul Concordiei" a reuşit să încorporeze în staff-ul său şi etnici letoni, mai cu seamă persoane cu vederi de stânga. Partidul lui Nil Uşacov domină la ora actuală municipalitatea capitalei şi se declară drept o forţă politică proeuropeană care pledează, în acelaşi timp, pentru relaţii privilegiate cu Rusia.

Cu toate că nu a reuşit să învingă, „Centrul Concordiei" a întrunit 26 la sută din totalul sufragiilor şi se va constitui în principala fracţiune parlamentară de opoziţie. În acelaşi timp, vechea gardă filorusă, intransigentă şi extremistă, reprezentată de elementele naţionaliste şi antioccidentale, aceasta nu a izbutit să treacă pragul electoral de 5 % şi nu a intrat în Parlament.

Aşa fiind, calculul Moscovei s-a dovedit a fi corect. Deşi a sprijinit un partid care joacă la două capete, ea are de a face acum, totuşi, în Parlamentul Letoniei cu o forţă politică mai mult sau mai puţin loială. În cazul în care ar fi recurs la tactica „totul sau nimic", aplicată anterior, şi se baza doar pe ruşii fundamentalişti, nu se alegea astăzi cu nimic.

Miza pe actorii cu mai multe feţe

Preferinţele Kremlinului în Letonia spun totul şi despre mutările pe care le va face acesta pe tabla de şah politic al Republicii Moldova. Şi la Chişinău există o formaţiune de genul celui conduse de Nil Uşakov. La noi în fruntea ei se află Marian Lupu care de asemenea caută să facă un joc dublu. Şi cu ruşii, şi cu occidentalii.

Altfel spus, dacă anterior ruşii mizau pe un singur partid şi, în cazul în care acesta pierdea, rămâneau cu buzele umflate, acum ei îşi leagă speranţele de mai multe forţe politice. Caută să se pricopsească în toate situaţiile cu anumite dividende politice, indiferent încotro se înclină balanţa: în stânga sau în dreapta.

Victoria lui Voronin ar fi o variantă excelentă, desigur, pentru Moscova. Dar şi un eventual succes al lui Marian Lupu nu-i de neglijat. Crearea unei noi majorităţi parlamentare de centru-dreapta după alegeri, din care ar face parte şi Partidul Democrat, deşi nu ar fi o soluţie ideală pentru Kremlin, îi va da acestuia, totuşi, anumite pârghii de influenţă asupra puterii de la Chişinău. Cu Marian Lupu la guvernare, de exemplu, viitoarea coaliţie nu va putea înlocui termenul „limbă moldovenească" cu cel de „limbă română", nu va legitima „ziua ocupaţiei sovietice", nu va pune problema aderării la NATO, nu va opta pentru unirea cu România etc.

Ursul vrea să fie pisică

Cu alte cuvinte, ursul vrea să cadă mereu, ca pisica, numai în picioare. Strategia rămâne aceeaşi, s-a schimbat doar tactica. Acest lucru s-a întâmplat în urma înfrângerilor usturătoare din Georgia şi Ucraina acum şase ani. Ulterior, evenimentele din Kârghâzstan i-au convins o dată în plus pe ruşi să-şi nuanţeze poziţia. În Asia Centrală, precum se ştie, ei au provocat tulburări sociale pentru a-l destitui pe preşedintele Bakiev. Numai că revolta populară a degenerat în ciocniri sângeroase şi Kremlinul s-a pomenit, spre surprinderea sa, în situaţia ucenicului vrăjitor care a pornit farmecele ca să constate ulterior că nu le mai poate controla.

Astfel, Rusia, pentru moment, renunţă la celebra tactică a pompierului care aprinde focuri pentru a-şi justifica importanţa, iar când este chemat să stingă incendiul, îl lasă mocnind ameninţător, astfel încât să rămână indispensabil. Acest tip de comportament este deja discreditat în toate republicile ex-sovietice.

Unde mai pui că în Kârgâzstan „pompierii" ruşi chiar s-au făcut de râs. Speriaţi de focul pe care tot ei l-au aprins, aceştia au refuzat să-l mai stingă.

În consecinţă, Kremlinul se vede silit să se retragă deocamdată din postura de pompier în favoarea celei de cămătar. Asta înseamnă că, în viitorul apropiat, nu ne vor da foc, dar în schimb vor încerca să ne cumpere.