Despre lucrarea lui Simon Sebag Montefiore „Stalin. Curtea Ţarului Roşu", care a apărut la Londra în anul 2003 şi care a făcut senzaţie în Occident, la noi se cunoaşte prea puţin sau chiar nimic. Şi e păcat, fiindcă conţine foarte multă informaţie inedită despre satrapul roşu, familia şi anturajul său, modul acestuia de a înţelege lumea şi de a face politică.

Un interes deosebit prezintă pentru noi, basarabenii, o scenă descrisă de un martor ocular şi care se referă la Moldova. „Povestea se desfăşoară imediat după război, când Stalin se afla în concediu la una dintre vilele din Caucaz, în timpul unei cine la care participă Molotov, generalul Poskrebîşev, şeful de cabinet al lui Stalin, şi câţiva lideri caucazieni. „Stalin cere o hartă a imperiului sovietic şi, cu pipa din mână drept indicator, începe să explice: «Să vedem ce-am dobândit: în nord totul este în regulă. Finlanda a greşit rău faţă de noi, aşa că am mutat graniţa mai departe de Leningrad. Statele Baltice, care au fost teritoriu rus din vremuri îndepărtate sunt ale noastre din nou, toţi bieloruşii sunt ai noştri acum, ucrainenii la fel, şi moldovenii sunt din nou la noi. Deci în vest totul este în regulă».

Interesantă mărturisire. Maniacul din Kremlin avea simţul limbii şi a găsit cuvântul potrivit: am dobândit! Nu am ocupat, nu am anexat, ci am dobândit. Aşa e mai bine, e mai eufemistic. Să reţinem un detaliu foarte important: dacă chiar despre Statele Baltice Stalin a spus că „sunt teritorii ruseşti din vremuri îndepărtate", nu a spus acelaşi lucru despre Moldova.

Dacă, potrivit lui Stalin „în Vest totul e în regulă", la fel ca şi în Est, dictatorul bolşevic era nemulţumit de situaţia din Sud. Continui citatul întrerupt mai sus: „Dar apoi el se întoarce spre est. «Ce avem aici? Insulele Kurile sunt ale noastre şi tot Sahalinul... China, Mongolia, toate aşa cum ar trebui să fie». Pipa Dunhill a început să alunece încet spre sud. «Acum, această graniţă nu-mi place deloc. Dardanelele... Avem pretenţii asupra teritoriului turcesc şi asupra Libiei». Observăm că visele de mărire ale lui Stalin se întind până în... Libia, care poate fi oricând declarată de Kremlin „pământ rusesc din vremuri îndepărtate". Dardanelele sunt o veche boală a ruşilor. Stalin nu spune, dar el ştie foarte bine că de câte ori pe ruşi îi apucă dorul de Dardanele şi Turcia, drumul a trecut întotdeauna prin cele două ţări româneşti, Moldova şi Muntenia... În contextul dat, autorul cărţii mai aduce o mărturisire extraordinar de importantă pentru înţelegerea naturii expansioniste a URSS. Iată ce a declarat V. Molotov: „Sarcina mea ca ministru de Externe a fost să extind frontierele patriei". Molotov a înţeles că nu există nicio contradicţie între bolşevism şi construcţia imperiului: «E bine că ţarii ruşi au luat atâta pământ în războaie. Asta face mai uşoară lupta noastră contra capitalismului»". Deducem astfel, ce ştie o lume întreagă, dar numai „patrioţii" de la Chişinău nu ştiu: în cel de-al Doilea Război Mondial URSS nu a luptat, precum pretind ruşii astăzi, pentru „apărarea patriei", ci pentru „extinderea frontierelor patriei". Din păcate, le-a reuşit. Comuniştii sovietici, precum recunoaşte Molotov, au continuat politica sângeroasă de cucerire a ţarilor ruşi. La această politică nu a renunţat nici actuala Rusie. Deşi Putin nu fumează, el trece peste harta lumii cu aceeaşi pipă a lui Stalin.