Polonia crede că accidentul de la Smolensk ar fi fost intenţionat
adăugat 30 aprilie 2010, 07:59, la Externe
Polonia nu exclude faptul că accidentul aviatic de la Smolensk ar fi fost provocat în mod intenţionat. Procuratura generală de la Varşovia examinează 4 versiuni ale tragediei în care preşedintele, soţia sa şi alţi 94 de oficiali şi-au pierdut viata.
,,Probleme tehnice ale avionului'', ,,factorul uman'', „organizarea necorespunzătoare a zborului” sau ,,implicarea unei persoane terţe '' - una dintre aceste cauze ar fi dus la prăbuşirea aeronavei, se spune într-un comunicat plasat pe site-ul Procuraturii din Polonia.
Cauzele accidentului sunt cercetate în paralel, atât de autorităţile ruse, cât şi de cele poloneze.
Federaţia Rusă a efectuat două expertize, care demonstrează ca la bordul avionului nu au fost depistate obiecte explozive. Totodată, armele din dotarea pazei prezidenţiale, găsite la locul accidentului, nu au fost utilizate.
Până în prezent, autorităţile poloneze au audiat 70 de martori în acest caz.
Cu câteva zile în urmă, premierul polonez Donald Tusk a declarat ca sunt motive sa creadă ca avionul s-a prăbuşit cu 15 minute mai devreme decât ora care a fost făcută publică.
În accidentul aviatic, care a avut loc la 10 aprilie, şi-au pierdut viata 96 de persoane, printre care 88 de pasageri şi 8 membri ai echipajului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲