Mitropolia Basarabiei constată cu amărăciune că bucuria clerului şi a creştinilor noştri de Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost umbrită de unele declaraţii deplasate şi jignitoare ale Mitropolitului Vladimir îndreptate împotriva întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru, în emisiunea „Pietrele vorbesc”, din 09 ianuarie 2011, de la postul Jurnal TV.

În legătură cu aşa-numita „oprire” a Episcopului Petru, Mitropolia Basarabiei precizează punctual următoarele:

1. În anul 1992, Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi, a fost silit să părăsească Patriarhia Rusă,  după ce a fost umilit fără temei şi   alungat în stradă de către arhiepiscopul Vladimir de atunci şi anturajul său politizat, amoral, românofob şi corupt, având conexiuni în fostele servicii secrete sovietice.
2. Izgonirea Preasfinţitului episcop Petru din reşedinţa sa din Bălţi s-a făcut într-un mod violent, ca urmare a unor atacuri succesive din august-septembrie 1992, de către un comandou de preoţi agresivi în frunte cu arhiepiscopul Vladimir, comandou care a primit „întărituri” din partea poliţiei, a armatei naţionale, precum şi a trupelor căzăceşti din regiunea secesionistă Transnistria, fapt nu doar documentat minuţios, dar şi adus în timp util la cunoştinţa Patriarhiei Moscovei şi a Preafericitului Patriarh Alexei al II-lea.
3. Preasfinţitul episcop Petru a cerut oficial şi repetat implicarea personală şi apărarea din partea Patriarhului Alexei al II-lea şi a Sinodului rus împotriva valului nesăbuit de prigoană dezlănţuit de arhiepiscopul Vladimir şi acoliţii săi din cler, din structurile statului şi din trupele paramilitare ale separatiştilor. Numai după ce Patriarhia Moscovei a lăsat fără nici un răspuns cererile oficiale ale Preasfinţitului episcop Petru, după ce a fost scos cu forţa din reşedinţa sa, după ce i-au fost distruse demonstrativ actele de identitate, fiind lăsat pe drumuri şi alungat în Patriarhia Română, Preasfinţitul Petru s-a văzut nevoit să ceară ajutorul şi protecţia Patriarhiei Române.
4. Dată fiind „cooperarea” arhiepiscopului Vladimir cu trupele de poliţie, ale armatei şi ale forţelor separatiste în luarea cu asalt a reşedinţei episcopale din Bălţi, Preasfinţitul episcop Petru a sesizat, prin scrisori oficiale, autorităţile statului, în speţă pe Preşedintele Republicii Mircea Snegur, pe primul ministru Andrei Sangheli şi pe ministrul Culturii şi Cultelor Ion Ungureanu, scrisori care au rămas fără examinare şi fără răspuns. Acest fapt a confirmat ulterior complicitatea dintre autorităţile statului şi arhiepiscopul Vladimir în persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru.
5. Preasfinţitul episcop Petru a sesizat şi Patriarhia Română asupra persecuţiilor nedrepte la care era supus de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său. Patriarhia Română l-a informat de fiecare dată pe Patriarhul Moscovei asupra situaţiei, cerându-i să se implice şi să-l determine pe arhiepiscopul Vladimir să înceteze atacurile violente şi prigoana împotriva Preasfinţitului Petru. Patriarhia Moscovei nu a dat curs demersurilor Patriarhiei Române şi a încurajat persecutarea nedreaptă a Preasfinţitului episcop Petru de către arhiepiscopul Vladimir şi anturajul său politizat, violent şi corupt.
6. Prin scrisoarea din 20  decembrie 1992, a Preafericitului  Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată Patriarhului Alexei al II-lea, Patriarhia Română aducea la cunoştinţa Patriarhiei Ruse că vechea Mitropolie a Basarabiei a fost reactivată la 14 septembrie 1992, fiind primită sub oblăduirea canonică a Bisericii mame – Biserica Ortodoxă Română, iar Preasfinţitul Episcop Petru de Bălţi a devenit membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Mitropoliei Basarabiei (La 14 septembrie 1992 a avut loc Adunarea Eparhială de reactivare a Mitropoliei Basarabiei la care Preasfinţitul episcop Petru de Bălţi a fost ales Locţiitor de Mitropolit al Basarabiei).
7. Patriarhia Moscovei  nu a avut niciodată vreun temei canonic real şi demn de luat în seamă pentru o aşa-numită „oprire” a Preasfinţitului episcop Petru de Bălţi. Totodată, Patriarhia Moscovei nu a adus niciodată la cunoştinţa Înaltpreasfinţitului Petru vreun document valabil, adoptat cu respectarea prescripţiilor canonice, privind aşa-numita „oprire”. Chiar dacă acum, la distanţă de aproape două decenii, un asemenea document ar putea fi alcătuit post-factum, el ar fi nul şi neavenit din punctul de vedere al canoanelor ortodoxe şi al bunului-simţ.
8. De asemenea,  „oprirea” nu este pomenită în corespondenţa din 06 octombrie 1992 şi 24 decembrie 1992 expediată de Patriarhul Alexei al II-lea Preafericitului Părinte Teoctist, Patriarhul  Bisericii Ortodoxe Române.
9. După reactivarea canonică şi binecuvântarea sinodală a Mitropoliei istorice a Basarabiei,  Înaltpreasfinţitul Petru a cerut, în corespondenţa sa cu Patriarhul Alexei al II-lea, din anii 1992, 1993 şi 1994, în numele său propriu şi în numele clerului şi a credincioşilor de sub omoforul Mitropoliei Basarabiei să fie eliberaţi cu pace şi să nu mai fie consideraţi, împotriva voinţei lor, membri ai  Patriarhiei Moscovei.
10. După acceptarea de către Patriarhia Moscovei, în anul 1997, a dialogului cerut de Patriarhia Română încă din 1992, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a reînnoit cererile sale oficiale şi frăţeşti de a nu mai fi considerat, împotriva voinţei sale şi împotriva evidenţelor, membru al Sinodului rus. Astfel, prin scrisoarea sa din 10 septembrie 1997 Înaltpreasfinţitul Petru i-a cerut Patriarhului Alexei al II să i se „confirme eliberarea cu pace din Sfântul Sinod al Patriarhiei Ruse”.
11. Aceeaşi rugăminte a fost reiterată de către Înaltpreasfinţitul Petru în scrisoarea din 25 februarie 1999 adresată fostului Patriarh Alexei al II-lea, scrisoare în care a cerut ca „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse să aprobe trecerea mea canonică şi oficială în Sinodul Bisericii Ortodoxe Române”. Ambele scrisori au rămas fără răspuns.
12. Cu ocazia rundei de dialog dintre Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei din 15 ianuarie 1999, de la Chişinău, Înaltpreasfinţitul Petru, găsind deschidere şi înţelegere, a discutat personal, tête-à-tête, cu actualul Patriarh al Moscovei, Preafericitul Kirill, căruia i-a adus la cunoştinţă situaţia reală din 1992 şi responsabilitatea exclusivă a fostului arhiepiscop Vladimir pentru cele întâmplate, precum şi rolul său determinant în luarea deciziei de reactivare a Mitropoliei Basarabiei. Faptul că Mitropolitul Vladimir, cu o singură excepţie, nu i-a rehirotonit pe diaconii şi preoţii hirotoniţi de Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru după 1992 şi trecuţi, prin diverse constrângeri, în jurisdicţia structurii locale a Patriarhiei Moscovei confirmă o dată în plus că Mitropolitul Vladimir recunoaşte în realitate validitatea tainei hirotoniei săvârşită de Înaltpreasfinţitul Petru şi, implicit, faptul că Înaltpreasfinţia sa nu este supus de către nimeni niciunui fel de aşa-zise “opriri”.
13. În această situaţie, exprimăm modesta părere că ar fi binevenită, fie şi cu o foarte mare întârziere, cel puţin o reacţie de regret din partea Mitropolitului Vladimir pentru comportamentul abuziv, politizat, agresiv, violent, românofob şi plin de ură al său personal şi al anturajului său corupt, manifestat  la Sediul Episcopiei din Bălţi în vara şi toamna anului 1992 şi pentru tratamentul umilitor şi nedrept la care a fost supus vlădica Petru. Dacă o asemenea eventuală reacţie de regret va fi urmată şi de scuze frăţeşti, acestea vor fi acceptate cu bucurie şi iertare frăţească de către Înaltpreasfinţitul Petru.
14. Mitropolia Basarabiei consideră că Mitropolitul Vladimir va putea trece de la ură şi confruntare la înţelegere şi conlucrare cu Mitropolia Basarabiei şi cu întâistătătorul ei numai prin renunţarea la învinuiri gratuite, astfel încât pacea să se poată sălăşlui între fraţii ortodocşi ruşi şi români.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei