Premii de zeci de mii de euro pentru performanţele lotului naţional la Jocurile Olimpice de tineret din 2010
adăugat 18 august 2010, 07:21, la Sport
Pentru performanţele obţinute la ediţia a I-a a Jocurilor Olimpice de tineret din anul 2010, Moldova va acorda premii de 20 mii euro pentru locul 1 (medalia de aur), 15 mii euro pentru locul 2 (medalia de argint) şi 10 mii euro pentru locul 3 (medalia de bronz), s-a decis astăzi, 17 august 2010, în cadrul şedinţei Executivului.
Premiile vor fi acordate atât sportivilor, cât şi antrenorilor acestora, în dependenţă de performanţele obţinute de sportivii lotului naţional.
Pentru antrenori, valoarea premiului va fi egală cu valoarea premiului sportivului, dar nu va depăşi suma acordată sportivului în cazul asistării de către mai mulţi antrenori.
Amintim că Jocurilor Olimpice de tineret din anul 2010 au loc în oraşul Singapore, în perioada 14-26 august curent.
Menţionăm că în anii precedenţi, mărimea premiilor stabilite pentru ediţiile Jocurilor Olimpice de Vară era mult mai mare. Astfel, în 2008, pentru locul 1 au fost acordaţi 70 mii euro, locul 2 - 50 mii euro şi locul 3 - 30 mii euro. La ediţiile din 2004 şi 2000, premiul pentru medalia de aur se ridica la 50 mii euro, pentru medalia de argint - 30 mii euro şi pentru medialia de bronz - 20 mii euro.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲