Presa rusă: Marian Lupu la conducerea R. Moldova ar fi o variantă de compromis pentru Moscova
adăugat 04 august 2009, 08:34, la Eveniment
Venirea la conducere in Republica Moldova a Partidului Democrat, condus de Marian Lupu, care se pronunţă impotriva aderării la NATO şi susţine statutul de neutralitate, ar reprezenta o variantă de compromis pentru Moscova, scrie Kommersant, citat de NewsIn. Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova au impărţit ţara in două tabere, scrie Kommersant. Rezultatul scrutinului in urma căruia comuniştii au obţinut 44,7 la sută din sufragii, iar opoziţia restul de voturi nu a făcut decat să confirme faptul că există două Moldove : una pro-occidentală, iar alta, după cate se pare, pro-rusă. De altfel, numărul adepţilor celei din urmă scade treptat, consideră publicaţia rusă.La alegerile din 29 iulie Partidul Comuniştilor a obţinut 48 de mandate, PLDM - 18 mandate, PL - 15 mandate, PD - 13 mandate şi AMN - 7 mandate de deputat.
In această situaţie, varianta de compromis pentru Moscova ar putea fi - bineinţeles, in cazul in care Partidul Comuniştilor nu va reuşi printr-o minune să-şi invingă oponenţii interni - venirea la putere a Partidului Democrat condus de Marian Lupu, care a imprumutat de la comunişti refuzul categoric de aderare a Republicii Moldova la NATO. "Necesitatea relaţiilor strategice cu Rusia şi prezenţa Republicii Moldova in CSI sunt lucruri atat de evidente, incat nu mai avem ce discuta in acest sens", a declarat Lupu pentru revista Ogoniok, citată de Kommersant. "In ceea ce priveşte NATO, sunt convins că Republica Moldova ar trebui să-şi păstreze statutul de neutralitate", a adăugat el.
Voronin nu vrea sa auda de liberali
După anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare de miercuri, partidele dispun de timp suficient pentru discuta despre alcătuirea unei coaliţii ce ar putea forma nu doar guvernul, dar şi să aleagă preşedintele ţării, consideră publicaţia rusă Gazeta in articolul intitulat "Opoziţia caută democraţi printre comunişti". Faptul că recent formata coaliţie nu se va destrăma a devenit limpede după ce liderii Partidului Democrat, pe susţinerea cărora au mizat comuniştii, au declarat deschis că nu poate fi vorba de formarea unei alianţe cu PCRM, a spus pentru Gazeta un reprezentat al Partidului Liberal Democrat. "Impreună cu liberalii şi Alianţa Moldova Noastră am respirat uşuraţi după ce Marian Lupu (preşedintele Partidului Democrat) a declarat public că se aliază cu noi. In acest fel, vom forma cel puţin guvernul şi vom alege preşedintele Parlamentului, care va indeplini funcţia de interimar in locul lui Vladimir Voronin", a spus el. "Va fi timp să găsim printre deputaţii PCRM pe cei care vor susţine candidatura coaliţiei unite", a adăugat el.
La randul său, preşedintele Partidului Comuniştilor Vladimir Voronin a declarat că in cazul in care in coaliţie va intra Partidul Liberal, comuniştii vor pleca in opoziţie, ceea ce fără indoială va prelungi criza politică din ţară, spune Gazeta. Publicaţia rusă reaminteşte că liberalii sunt acuzaţi de extremism de către autorităţi. "Repet, noi suntem gata pentru diverse compromisuri cu toate partidele, cu excepţia liberalilor. Avem 48 de locuri in Parlament ceea ce inseamnă că oricum in momentul in care va fi ales preşedintele va trebui să se ţină cont şi de părerea noastră. Şi in zadar incearcă opoziţia să găsească in PCRM pe cei care vor trăda interesele partidului. Comuniştii merg ca o singură forţă şi nu vor fi dezertori", a mai spus pentru Gazeta un aliat apropiat al lui Voronin, Mark Traciuk.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲