Presa rusă: Numai datorită apărătorilor transnistreni, capitala RM este Chișinăul și nu Bucureștiul
adăugat 18 ianuarie 2012, 10:37, la Eveniment • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Medalia jubiliară Crucea comemorativă cu care vor fi decorați participanţii la acţiunile de luptă în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova este o distincție pentru agresiune împotriva Transnistriei. De această părere este moderatorului emisiunii „Accente”, Mihail Șeikman, de la postul de radio „Golos Rossii”.
„Medalia va fi înmânată cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la atacul armat împotriva malului stâng. Nu există motive de mândrie. În primul rând, atunci Chişinăul a provocat confruntări armate contra Tiraspolului rebel doar pentru ca împreună cu acesta să se unească cu România. În al doilea rând, Chişinăul a pierdut”, declară jurnalistul rus.
„Noua guvernare a Republicii Moldova încearcă să reia această cale. Fără folos, dar persistent. Iar înmânarea crucilor, devine cruciada lor în rezolvarea problemei transnistrene. De fapt, într-o situaţie în care oficial au fost reluate negocierile în formatul 5+2, atunci când vorbim despre posibilitatea recuperării măsurilor de consolidare, să încurajăm astfel de acțiuni pare lipsit de decență”, afirmă autorul comentariului.
„Evident că în pierderea Transnistriei sunt de vină liderii Republicii Moldova. Acei care au dat ordine şi acei care tacit le-au susţinut. Această cruce va fi purtată de 28 de mii de oameni. Deşi este clar că se poate pune cruce pe toată guvernarea moldovenească. Şi nu contează cât de greu ar fi să recunoști, dar se pare că distincțiile alianţei sunt doar „cruci în zerouri”, adaugă acesta.
Autorul menționează că la Chișinău crește influența „partidului războiului”, iar „vulturii” și-au desfăcut aripile după incidentul de la postul de pacificatori.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲