Preşedintele Băsescu: Sistemul antirachetă va fi amplasat la baza aeriană Deveselu
adăugat 03 mai 2011, 13:49, la Externe • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Sistemul antirachetă american va fi amplasat la baza aeriană Deveselu, din judeţul Olt, a anunţat, marţi, preşedintele Traian Băsescu, după ce luni a fost convocată o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
"Am aprobat ca locul de amplasare al sistemului antirachetă să fie în fosta baza aeriană de la Deveselu din judeţul Olt. Baza aeriană rămâne sub comandă românească, iar parte din suprafaţa bazei va fi utilizată de sistemul antirachetă american", a spus preşedintele Băsescu.
Şeful statuluil a menţionat că din luna februarie a anului trecut, când România a răspuns pozitiv invitaţiei SUA de a fi parte a respectivului program de securitate, s-au desfăşurat analize cu privire la locaţia optimă. Potrivit preşedintelui, au fost analizate mai multe locaţii, fiind necesar să se ţină cont în alegere de circa 120 de parametrii care trebuiau îndepliniţi pentru o astfel de locaţie, pentru ca sistemul să fie în siguranţă. "Din punct de vedere al informării, vă pot spune că ieri, după ce am adoptat decizia de amplasare la Deveselu a acestei baze, am invitat reprezentanţii administraţiei locale din judeţul Olt. I-am informat şi am obţinut acordul lor pentru această amplasare. De asemenea, în momentul de faţă, în drum către Slatina se află o delegaţie româno-americană care va prezenta în detaliu condiţiile de funcţionare a bazei. Sigur, în detaliu, în sensul condiţiilor care trebuie respectate, nu detalii funcţionale ale bazei, ci ce trebuie să se întâmple sau să nu se întâmple în jurul bazei aeriene. De altfel, cu privire la acest lucru, i-am informat şi eu ieri seară şi pe domnul prefect şi pe preşedintele Consiliului Judeţean şi pe primarii din zonă", a mai declarat Băsescu.
Şeful statului a mai subliniat faptul că sistemul antirachetă american este unul defensiv, de apărare a teritoriului României şi al SUA, menţionând că de eficacitatea sistemului beneficiază şi alte ţări. Traian Băsescu a mai punctat că realizarea sistemului de apărare antirachetă reprezintă o înţelegere bilaterală americano-română şi a reiterat faptul că elementele de scut antirachetă nu sunt îndreptate împotriva Federaţiei Ruse.
Baza militară de la Deveselu, judeţul Olt, la graniţa cu Bulgaria, nu mai este operaţională şi deţine o structură militară redusă şi a fost desfiinţată în anul 2002. Aeroportul militar se întinde pe o suprafaţă de 500 de hectare şi se află într-o stare bună.
Subsecretarul de stat al SUA pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, Ellen Tauscher, a declarat într-un interviu pentru Associated Press, înaintea întâlnirii cu preşedintele Traian Băsescu că Statele Unite şi România au căzut de acord asupra locului în care vor fi instalate rachetele de interceptare din cadrul scutului american de apărare antirachetă din Europa, acestea urmând să fie operaţionale până în 2015, aşa cum fusese prevăzut.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲