Primele concluzii ale anchetei incidentului aviatic de la Timişoara vor fi prezentate peste câteva zile
adăugat 01 martie 2009, 14:29, la Eveniment
Primele rezultate ale anchetei în cazul aeronavei care a aterizat forţat ieri pe aeroportul din Timişoara vor fi aflate la începutul săptămânii viitoare. Comisia de anchetă a Ministerului Transporturilor a verificat documentaţia avionului şi a efectuat o primă inspecţie a aeronavei.Potrivit directorului de investigaţii nu se cunosc încă motivele pentru care trenul de aterizare din botul avionului nu s-a deschis, iar ancheta ar putea dura câteva luni de zile. Se bănuieşte că este vorba de o defecţiune tehnică. Urmează ca anchetatorii să interpreteze înregistrările de la bord şi să verifice cu atenţie trenul de aterizare.
51 de oameni au trecut sâmbătă prin cele mai mari emoţii din viaţa lor când au aflat că avionul companiei Carpatair nu mai poate ateriza normal, pentru că trenul de aterizare este blocat. Avionul a survolat aeroportul peste o oră şi jumătate, timp în care a fost pierdut combustibilul pentru a elimina pericolul producerii unei explozii sau unui incendiu. Aeronava a aterizat forţat pe un covor de spumă ignifugă.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲