![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (0)
Tipăreşte
Sus
Procuratura Generală trebuie să fie independentă faţă de Legislativ şi Executiv
adăugat 28 februarie 2008, 08:21, la Interviu / Reportaj
La ora actuală, sunt înregistrate mai multe abateri de la Planul de Acţiuni UE-RM, care prevede şi o reformare a justiţiei şi a Procuraturii în Republica Moldova. Astfel, recent, Consiliul Europei a avizat negativ iniţiativa legislativă care prevede ca doar procurorul general să poată iniţia o procedură penală împotriva judecătorilor. În acest sens, am discutat cu avocatul Vlad Gribincea, membru al Organizaţiei "Juriştii pentru Drepturile Omului".
- Parlamentul a votat, joia trecută, în prima lectură, o iniţiativă legislativă, potrivit căreia doar procurorul general ar putea să beneficieze de dreptul de a iniţia procedura de urmărire penală a judecătorilor, fără acordul Curţii Constituţionale şi Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Cum comentaţi acest aspect?
- În prezent, se doreşte ca imunitatea judecătorilor să fie înlăturată, ca mai apoi procurorul, la propria iniţiativă, să înceapă urmărirea penală fără acordul formal al CSM. Ca motiv pentru aprobarea acestei legi s-a invocat faptul că este îngreunată activitatea organului de urmărire penală în examinarea cazurilor de corupţie. Eu aş vrea să menţionez că din anul 2002 până în anul 2007, procurorul general a depus la CSM 18 sesizări de ridicare a imunităţii judecătorilor, dintre care doar unul a fost refuzat, iar celelalte au fost acceptate. Astfel, putem concluziona că, de facto, în marea majoritate a cazurilor, sesizările procurorului general au fost acceptate de către CSM. Adică nu există un motiv serios de adoptare a acestei legi.
Acest proiect de lege, totodată, a fost avizat negativ de către Consiliul Europei. Motivul pentru care CE a dat un astfel de aviz este că în Republica Moldova, Procuratura nu este o structură suficient de independentă şi tot în statul nostru există riscul ca procedurile judiciare să fie folosite ca mijloc de presiune împotriva judecătorilor. Această procedură, care urmează a fi instituită prin proiectul de lege vizat, va avea menirea de a-i proteja mai departe pe cei care execută ordine, fie judecători sau procurori, şi sancţionarea acelor persoane care nu ascultă ordinele. Îmi pare suspect şi faptul că aceste modificări se doresc a fi adoptate, deşi corpul judecătoresc este împotrivă. De ce mai trebuie adoptat acest proiect de lege dacă din statistică putem observa că şi până acum, procurorul general putea să sesizeze ridicarea imunităţii unui judecător, fără mari probleme?
- În unele state europene se practică o astfel de procedură, privind ridicarea imunităţii judecătorilor?
- Da, sunt astfel de state precum Andorra, Cipru, Belgia, Republica Cehă, Estonia. Adică există garanţii similare. Evident, aceste garanţii lipsesc în Marea Britanie, Franţa şi Germania, deoarece acolo nu este posibil din punct de vedere practic ca procurorul să folosească, în mod abuziv, împuternicirile pe care le are. Dintr-o statistică pe care noi am efectuat-o, am observat că procurorul, deseori, nu era activ în sesizare şi, în marea majoritate a cazurilor, procurorilor li s-a refuzat din 2002 încoace doar într-o singură cauză. Practic, nu există un motiv pentru care se doreşte adoptarea acestei legi, însă motivul evident trebuie să fie altul. Aş mai menţiona că o democraţie normală presupune o contrabalansare. Faptul că procurorul trebuie să investigheze urmărirea penală nu înseamnă că el trebuie să aibă toate pârghiile la dispoziţia lui. Competenţele procurorului ar trebui să fie limitate.
- Care sunt defectele Procuraturii din Republica Moldova, privind respectarea şi apărarea drepturilor omului?
- În primul rând, Procuratura trebuie să fie independentă faţă de Legislativ şi Executiv. Independenţa unui organ se determină după metoda de numire în funcţie a conducerii unei instituţii de stat. În prezent, procurorul general este numit la libera discreţie de către Parlament, la propunerea spicherului Legislativului, fără consultarea membrilor Procuraturii. Acest lucru nu este normal şi a fost criticat dur de către Consiliul Europei. Probabil, asta se şi doreşte, deoarece dacă Procuratura ar fi independentă, practic, se exclude orice presiune de ordin judiciar, atunci când şi-o doresc Legislativul şi Executivul.
În majoritatea ţărilor europene, practica este foarte simplă, procurorul nu este ales de către Parlament, ci este numit de către colegii de breaslă, adică de către Procuratură. De exemplu, în România procurorul general este numit de către colegiul procuraturii. În prezent, organul de conducere al Procuraturii Generale a Republicii Moldova este procurorul general. El decide şi numirea procurorilor, şi promovarea lor, şi destituirea lor din funcţie. În momentul în care această figură este sensibilă faţă de realităţile politice, şi procurorii, în mod inevitabil, se vor conforma dispoziţiilor procurorului general. În alte ţări, procurorii se promovează după anumite criterii bine stabilite, în baza unor examene de calificare, organizate de către un organ independent şi, în niciun caz, de către procurorul general. În aceste state, numirea procurorului general se face în baza unor criterii foarte clare, cu consultarea autorităţilor, însă funcţia Legislativului sau Executivului este una simbolică, de parafare, de contrasemnare, şi nu de stabilirea directă a persoanei în această funcţie. În principiu, eu nu pot înţelege care este rolul Parlamentului de a examina cât de bun este candidatul la funcţia de procuror general. Într-un stat normal, atât Legislativul, cât şi Executivul nu ar trebui să se implice direct în treburile interne ale Procuraturii Generale.
- În opinia dvs., cine se face vinovat de cazurile pierdute la CEDO de către Republica Moldova?
- Ar trebui să răspundă cei vinovaţi. În mare parte, abaterile pot fi comise atât de judecători, cât şi de procurori. Aceste cazuri sunt pestriţe, adică, în dependenţă de caz, persoana vinovată este diferită. În cazul în care este vorba de neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti de către Ministerul Finanţelor, e clar că vinovatul este o persoană responsabilă din cadrul acestui minister. Atunci când este vorba de maltratarea unei persoane de către un poliţist, atunci evident că vinovatul este poliţistul, iar în cazul în care este vorba de casarea, în mod abuziv, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, atunci e clar că vinovat este judecătorul.
Nu contează dacă răspunderea trebuie să fie penală sau civilă. Adică, dacă există un abuz, atunci nu contează care este răspunderea, important este ca persoana vinovată să fie pedepsită. În cazul în care această răspundere nu există, atunci acest lucru este echivalentul unei imunităţi virtuale a judecătorului sau procurorului, pentru a face orice, ceea ce este inadmisibil într-o societate democratică. Eu nu cunosc cazuri când un judecător sau procuror a fost tras la răspundere pentru abuz, deşi ele au existat.
- În prezent, întâlnim tot mai multe persoane care-şi pierd încrederea în instituţiile de stat, privind respectarea drepturilor lor, şi tot mai des apelează la unele ONG-uri. Cum comentaţi această situaţie?
- O persoană vine la un ONG după ce deja s-a adresat în toate instanţele posibile. Răspunsul, după părerea mea, este unul foarte simplu: soluţia dorită nu se obţine acolo unde trebuie, în cazul Republicii Moldova. Faptul că autorităţile publice lucrează prost, cred că nu este un secret.
- În final, aţi putea să ne spuneţi când va avea şi Republica Moldova o justiţie independentă şi din ce cauză ea nu există?
- În mare parte, pentru a asigura independenţa justiţiei este nevoie de trei piloni de garanţie. Primul ar fi ca judecătorul să nu fie tentat să comită unele abuzuri şi acest lucru se poate de întreprins prin mărirea salariilor judecătorilor, deoarece, în prezent, un judecător de primă instanţă primeşte 250 de euro. Al doilea pilon ar fi instituirea unor garanţii pentru ca Executivul şi Legislativul să nu exercite presiuni asupra judecătorilor. De exemplu, acest lucru ar putea fi evitat prin numirea judecătorilor de către CSM.
De asemenea, ar fi necesar ca promovarea judecătorilor să fie efectuată fără implicarea autorităţilor centrale. Şi al treilea set de proceduri ar rezida în îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, prin sporirea cerinţelor faţă de judecătorii care fac restricţii, în prezent, în Republica Moldova. Calitatea acestor acte este foarte proastă, iar pentru îmbunătăţirea lor este nevoie de transparenţă, deoarece, la moment, alte persoane decât cele implicate direct în proces nu au acces la hotărârile judecătoreşti. În şedinţa de judecată, publicul nu poate avea acces. O altă soluţie decisivă ar fi ca şi Curtea Supremă de Justiţie să sancţioneze orice caz când actul judecătoresc nu este bine motivat.
- Vă mulţumesc!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}