Proiectul Pasat-Cantarean din Republica Moldova produce victime colaterale
adăugat 09 iulie 2010, 13:27, la Opinii / Editoriale
Trebuie să recunoaştem că fostul şef al aramatei şi securităţii moldoveneşti, consilier al preşedintelui Reţelelor Electrice Ruse, Valeriu Pasat a devenit cel mai mediatizat personaj în societatea basarabeană. Chiar şi din perspectiva creării unei imagini negative.În contextul în care Pasat a revenit în politica moldovenească, braţ la braţ, cu Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia Vladimir Cantarean. Iniţiativa s-a concretizat în preluarea Partidului Umanist din republica Moldova şi promovarea impunerii în învăţământ a obiectului de studiu „Bazele Ortodoxiei”. Şi este de înţeles pentru cei avizaţi că proiectul Pasat-Biserica Ortodoxă Rusă nu s-a născut din senin, că este o creaţie hidoasă şi perversă, care are un obiectiv precis în spaţiul public moldovenesc, dictat de metropola ruseească. În Chişinău dacă vrei să denigreuzi o persoană care nu îţi convine, îi porţi pică o asociezi astăzi cu proiectul Pasat-Cantarean, îi stabileşti o etichetă şi o supui oprobiului public. Că proiectul Pasat-Cantarean este de factură ruso-moldovenească toţi şi-au dat seama, după cum se ştie că această creatură va submina electoratul „filomoldovenesc” al comuniştilor şi va încerca să-l divizeze şi să şi-l însuşească. Este de înţeles că acest proiect are un sprijin discret a anumitor forţe strecurate la guvernare, dar şi ale unora care nu au acces deocamdată în parlamentul de la Chişinău. Faptul că proiectul Pasat-Cantarean a intrat în vria detractării este de înţeles, că doar şi o mediatizare proastă poate avea şi efecte benefice?!
Nu înzădar, scribii afiliaţi diverselor grupări mediatico-politice au răbufnit să aplicare asocieri la proiectul în cauză unor persoane, care nu au nimic în comun cu această creaţie.
În nr. 100 din 08.07.10 al cotidianului pro-comunist „Moldova Suverană”, apare un material semnat de controversatul jurnalist Mihai Conţiu, convertit la „moldovenism”, care poartă titlul „Filat si Pasat sînt „enoriaşii aceleiasi Biserici”, în care autorul, la finalul acestui articol, spune că proiectul Pasat- Cantarean este făcut în complicitate cu premierul moldovean Filat şi susţine că, Guvernul de la Chişinău „vrea să-i cumpere/mituiască pe unii preoţi şi creştini ortodocşi moldoveni”. Aşa că autorul de la „M.S.” îşi informează cititorii că, preotul Mitropoliei Moldovei Alexei Mironaş ar pleca în Canada, în regiunea Quebec, Montreal, Canada, într-o misiune preotească de un an şi jumătate. Preotul Mironaş a spus că plecarea lui pe tărâmurile canadiene se datorează solicitării comunităţii moldovenilor din Canada şi este sprijinită financiar de premierul moldovean Vlad Filat. În context, Conţiu ne spune că „preşedinte al comunităţii moldovenilor din Canada e Ala Mîndîcanu, o doamnă fostă profesoară de jurnalistică de la Chişinău, care nu ne-a lăsat decît absolvenţi cu diplomă”( pe semne că autorul a făcut o investigaţie complexă asupra traiectoriei postuniversitare a absolvenţilor ULIM) şi că preotul va face „agitaţie electorală lui Filat în tandem cu Ala Mîndîcanu”.
Mai întâi de toate ar trebui să precizăm că numele preşedintelui comunităţii moldovenilor este scris greşti, mai apoi, dacă este să facem o incursiune în memorie, doamna în cauză nu este doar o simplă doamnă profesoară de jurnalismşi că totuşi în a avut un impact asupra spaţiului public din Republica Moldova. Pentru că actuala şefă a comunităţii moldovenilor din Quebec este de formaţie lingvist, jurnalist, economist şi ani la rând a fost deputat în parlamentul de la Chişinău( din partea formaţiunilor de orientare democrată). De asemenea doamna Ala Mîndîcanu a fost preşedinte al Ligii Democrat Creştine a Femeilor(organizaţie care a mai fost condusă de fosta deptată din parlamentul româniei Leonida Lari sau de scriitoarea Lidia Istrati), a fost preşedinte a Consiliului Naţional al Femeilor din Republica Moldova şi este adevărat a fost decan la facultatea de jurnalism de la ULIM(Universitatea Liberă Internaţională din Moldova).
În urma apariţiei acestui material doamna Mîndîcanu mi-a relatat, după ce i-am semnalat că este vizată ca subiect controversat în privinţa inflexiunilor moldoveneşti în comunitatea de care se îngrijeşte, că, în privinţa solicitării invocate de M.S. în privinţa preotului Mironaş poate să-mi spună că pe adresa Comunităţii moldoveneşti din Quebec a sosit o solicitare din partea unei organizaţii neguvernamentală care dorea „să ajut un nou venit, ca mulţi alţii, un imigrant. Acum, din cauza unei prostii spuse pe negândite de cineva care a vrut să se dea mare şi tare, se pune la îndoială tot ce am făcut în 2 ani de zile. Cu premierul Vlad Filat nu am vorbit niciodată în ultimii 5 ani. Cu atât mai mult nu aş avea legătură cu Mitropolia Moldovei, eu ţinând de Motropolia Basarabiei. Berlinschi(directorul publicaţiei „Moldova Suverană”-n.a.) mi-a fost coleg de grupă, a avut mereu ciudă pe familia Mîndîcanu. Se răzbună din plăcere, chiar dacă l-am ajutat când i-a fost greu”.
Preşedintele comunităţii moldovenilor din Quebec, Canada Ala Mîndîcanu se arată îngrijorată de supoziţiile şi informaţiile eronate pe care cei de la „Moldova Suverană”, în dulcele stil propagandistic când încearcă să discrediteze persoanele inconvenabile anumitor grupări tenebre politice procomuniste şi antidemocratice, evacuate de la guvernare.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲