De aproape o lună stăm la răspântie, mai bine zis, atârnaţi undeva în timp şi în spaţiu. Ni ştim încotro o va lua Republica Moldova în următorul deceniu. Cu sufletul la gură cei de acasă, dar şi cei de peste hotare, aşteaptă ce va face Partidul Democrat, cum va proceda Marian Lupu.

Postat între două forţe politice diametral opuse - liberali-democraţi şi comunişti - Marian Lupu, Partidul Democrat şi oligarhii de pe lista lui deveniţi deputaţi, se târguesc de zor. Aparent, ei se poartă ca măgarul lui Buridan între două stoguri de fân. Numai că spre deosebire de măgarul din fabulă, care, după cum ştim, din lipsă de caracter, a murit de foame, Marian Lupu ştie ce vrea. El vrea preşedinte, el vede şi simte că este foarte aproape de acest scop al său. Îl poate atinge fără încordare, în pace, înţelegere şi voie bună cu sprijinul Alianţei pentru Integrare Europeană, a cărei componentă este Partidul Democrat. Nimeni nu este împotrivă. Colegii sunt de acord să îi ofere chiar garanţii pentru a accede cu siguranţă în acest post.

Numai că Marian Lupu nu vrea doar postul de preşedinte. Se vede de la o poştă că el urmăreşte ţinte mult mai solide. Nu înzădar şi nu de dragul lui Voronin numai, la Chişinău a venit val-vărtej, în chiar prima duminică de după alegeri, emisarul rus Serghei Narâşkin şi nu de flori de cuc Marian Lupu o face pe supăratul: ba pe colegii lui din Alianţă, ba pe societatea civilă care îi cere să nu coalizeze în nici un fel cu comuniştii. Prin tot ceea ce face, Lupu arată că azi el nu se mai mulţumeşte, ca anul trecut, cu o singură ramură din pomul Puterii, cum ar fi Preşedinţia. El ar vrea Puterea toată. Iar dacă obiectivul nu este încă posibil, măcar să poată influenţa celelalte ramuri, sau să poată, de ce nu, bloca deciziile lor, în cel mai rău caz. Nu ştim de când Marian Lupu a căpătat această poftă de putere nemărginită: anul trecut, în timpul întâlnirilor tainice cu feluriţi reprezentanţi ai structurilor de stat şi politice ale Federaţiei Ruse, avute la Moscova sau în alte oraşe din Europa, sau această poftă exagerată i-a excitat-o însuşi Narâşkin, pe durata vizitei lui de o zi la Chişinău?

Atunci sau acum, nouă déjà ne este totuna. Ceea ce noi trebuie să ştim acum este dacă Marian Lupu mai reprezintă echipa naţională în jocul politic pe care îl face. Dacă nu cumva "valorile şi principiile" despre care vorbeşte alambicat la tot pasul nu sunt altceva decât fumigene lansate să camufleze rolul care i s-a rezervat de "idiot util" întro piesă cu subiect antinaţional. Dacă el şi întregul lui anturaj partinic cu care a pătruns în parlament în urma alegerilor din 28 noiembrie nu este un "cal troian", burduşit cu indivizi care urmăresc obţinerea controlului economic şi politic în sectoarele cele mai importante ale Republicii Moldova, executând din această poziţie comenzi, venite dinafară şi menite să "corecteze" agenda geopolitică a Republicii Moldova. Cu alte cuvinte, este foarte necesar să ştim dacă Partidul Democrat în interpretarea lui Marian Lupu şi a noii lui echipe de politicieni joacă pentru interesul naţional al Republicii Moldova. Precizăm, că interesul naţional la acest afărşit de an şi de deceniu, rezidă în continuitatea guvernării Alianţei pentru Integrare Europeană, în continuarea eforturilor de apropiere de Europa. Răspunsul ne va veni în săptămâna care începe astăzi. Momentul adevărului este inevitabil.

Până atunci, însă, rămân valabile gândurile expuse mai sus. Întro stare suspendată, bântuiţi de incertitudine şi de joc duplicitar oricare alte supoziţii ar putea să cadă în ipocrizie .