RADU GYR, patriarhul de la Aiud: Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când în lacrimi ţi-s/ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis

adăugat 11 octombrie 2009, 23:28, la Opinii / Editoriale

Când Petru Ursache îl întreba pe Cezar Ivănescu într-un interviu dacă scriitorii nu pot redeschide procesul comunismului cu mijloacele lor specifice, acesta a dat un răspuns edificator: "Scriitorii care au fost şi au rămas scriitori au redeschis de mult procesul comunismului, literatura de sertar semnată de Lucian Blaga şi N. Steinhardt, de Teohar Mihadaş şi Marcel Petrişor, de Petre Ţuţea şi Luca Piţu, de Radu Gyr şi Nichifor Crainic, de Mircea Vulcănescu şi atâţia alţii se va constitui într-un dosar la procesul comunismului, singurul care se va judeca în ceruri şi nu aici".

Nu putem şti cum va hotărî Dumnezeu la judecata de apoi, dar pentru un om ca Gyr, care a suferit peste 16 ani de temniţă, în trei regimuri, cu demnitate şi credinţă în Dumnezeu, răsplata credem că va fi de partea celor despre care Mântuitorul a spus: "Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate". Greu de înţeles pentru noi versuri ca acestea: "Hei, omule, vorbeşte, e marea ta Judecată,/ atunci voi urca înaltele trepte/ şi îngenunchind sub abside/ cu zâmbet de sânge pe buze livide/ Îţi voi răspunde cu trupul inert:/ Pentru toate rănile mele nedrepte/ eu, Doamne, Te iert!".

Însă pătimirile de neînchipuit îndreptăţesc chiar şi o atitudine de aparentă răzvrătire. Simona Popa, fiica poetului, i-a povestit lui Paul Siladi într-un interviu din 2006: "Tata a început periplul închisorilor devreme, după Rebeliune, el fiind în Mişcarea Legionară, de fiecare dată când era câte un accident erau ridicaţi, dar făcea câte o bucăţică de puşcărie, care adunate au făcut vreo doi-trei ani, dar procesul cel mare a fost în anul 1945 (...) Cea mai mare parte a pedepsei a făcut-o la Braşov, unde regimul era mai blând, până prin '50. La Braşov noi l-am vizitat. Mie mi-au dat voie să merg chiar în închisoare, în celula în care era el. Avea voie să aibă creion şi hârtie, sunt multe poeme pe care le am de acolo, manuscrise pe care le-a scos, dar cu ştampila închisorii".

Însă după ce a fost transferat la Aiud, condiţiile s-au înnăsprit şi n-au mai putut comunica. De data aceasta a fost condamnat la moarte pentru poezia "Manifest", cunoscută de toată lumea însă cu titlul "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!".

"SĂ-L AVEM PE DUMNEZEU ÎN NOI"

Radu Gyr a îndurat suferinţele ca un om integru, deşi era foarte bolnav. Numai Dumnezeu ştie cum a suportat bătăile şi regimul de carceră în care alţii au murit, când el fusese operat de colaps renal, TBC pulmonar, avea o fragilitate vasculară, hepatită. Toate acestea fără a i se acorda asistenţă medicală. Era atât de slab, că pielea îi devenise solzoasă, atârnând groaznic. Toţi credeau că va muri, dar a supravieţuit.

Atanasie Berzescu, fost deţinut la Aiud, a mărturisit în cartea "Lacrimi şi sânge" cum l-a întâlnit pe Gyr: "Am avut fericirea să-l întâlnesc în curtea penitenciarului chiar când mă aflam într-o stare de prăbuşire morală. A venit la mine, m-a luat părinteşte de după umeri şi mi-a zis: «Să nu uiţi că noi trebuie să credem cu tărie că vom ieşi afară. Să-l avem pe Dumnezeu în noi tot timpul». Am avut norocul să stau cu el mult timp. Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina.

El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte". Acelaşi fost coleg de detenţie a spus într-un interviu realizat de Cezarina Bărzoi şi Ionuţ Băiaş pentru Hotnews: "În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze.

E greu de înţeles pentru omul modern de azi ce a însemnat atunci temniţa comunistă şi ce rol a avut poezia lui Gyr în acel context. Fără ea mulţi s-ar fi prăbuşit. Iată ce rol major poate avea poezia în viaţa omului". În rarele momente de mărturisire, după eliberarea din 1963, poetul i-a spus ginerelui său că a fost dus pe un ger îngrozitor la Aiud şi de acolo înapoi la Braşov. Era ger cumplit, dar el era dezbrăcat.

"Acolo, când a ajuns pe la 2 noaptea, ofiţerii de Securitate beţi au început să îl scuipe. În clipa aceea a vrut să moară şi a leşinat. S-a trezit a doua zi dimineaţă cu un gardian tânăr, care i-a spus: «Domnule profesor, v-am adus un borş cald»".

A fost eliberat în '63 şi a murit în '75. Nu era vizitat decât de Crainic şi Crevedia, spune fiica poetului, el fiind foarte circumspect, nu vorbea cu prea multă lume. Poate de teamă, poate din cauza unor remuşcări.

Tot timpul a regretat că a dat mai departe poeziile sale şi că unii oameni au fost închişi sau a suferit în alt fel din partea autorităţilor, dar pe de altă parte, se ştie, scrierile lui au îmbărbătat pe atâţia care nu vedeau nici o lumină de nicăieri. Când a ieşit, şi-a transcris toate poemele scrise în gând în temniţă, memorate acolo şi de alţi deţinuţi. Fiica lui n-a fost închisă, cum au păţit alţi fii de deţinuţi, dar dată afară din facultate a fost. Şi ea, şi mama ei au avut de suferit, au trăit în mari lipsuri în acea perioadă.

Simona a fost primită în Corul Patriarhiei, iar prin susţinerea patriarhului Iustinian Marina nu a fost dată afară cum au sugerat securiştii. A avut în felul acesta o pâine asigurată. Despre tatăl său a mai spus că "atâta frig a îndurat încât el la 40 de grade era fericit". După eliberare a fost urmărit pas cu pas, hărţuit până în ultima clipă. Securitatea i-a propus colabarea, dar a refuzat categoric, chiar dacă l-au ameninţat din nou cu închisoarea. Au recurs şi la o mârşăvie, semnând cu numele lui articole pe care el nu le-a scris niciodată.

CEI CARE NU RENUNŢĂ LA VIS

Mai trebuie ştiut că Radu Gyr s-a născut la Gruiu, lângă Câmpulung Muscel, în 1905, tatăl său fiind actorul Coco Demetrescu, Gyr fiind pseudonimul pe care şi l-a luat poetul. Doctor în litere, Radu Gyr a fost conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, gazetar, colaborator la revistele culturale ale vremii. În perioada de guvernare legionară a fost director al teatrelor, înfiinţând şi un teatru pentru evrei.
A fost de mai multe ori laureat în 1926, 1927, 1928 şi 1939 al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Române.

Deşi încă necunoscut ca poet de către generaţiile actuale, versurile lui Radu Gyr au fost cântate de Tudor Gheorghe într-un superb spectacol intitulat "Cu Iisus în celulă". Ilie Tudor, tatăl artistului, a fost coleg de celulă cu Radu Gyr. Postum, i-au fost publicate 14 volume de poeme, monumentala sa operă fiind un continuu îndemn la credinţă şi păstrarea valorilor creştine ortodoxe în ciuda vicisitudinilor de orice fel. Sunt multe poeziile memorabile şi cu înţeles tainic sau care fac apel la partea cea mai sensibilă a inimii, dar poate definitorie pentru viaţa şi scrisul lui Radu Gyr este strofa aceasta:

"Înfrânt nu eşti atunci când sângeri/ nici ochii când în lacrimi ţi-s/ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis".

Autor: Daniela Cârlea Şontică
Sursa: victor-roncea.blogspot.com