Consilierul prezidenţial de la București Iulian Chifu consideră că, după desemnarea belicosului Dmitri Rogozin ca „trimis special al Federaţiei Ruse pentru Transnistria", România trebuie să revină la „agenda de securitate" în zonă.

„Adevărul" vă prezintă, în exclusivitate, o analiză explozivă ce-l are ca autor pe Iulian Chifu, consilier prezidenţial pentru afaceri strategice, securitate şi politică externă. Tema analizei este raportarea României la noua situaţie de la Răsărit, în condiţiile în care Federaţia Rusă l-a desemnat „trimis special pentru Transnistria", numindu-l şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă - Republica Moldova, pe Dmitri Rogozin, un diplomat belicos, care s-a remarcat prin numeroase declaraţii agresive la adresa României.

În acest context, Iulian Chifu - care este şi profesor de analiză de conflict şi decizie în criză la SNSPA Bucureşti (Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative) - consideră că securitatea în Estul Europei, incluzând spaţiul ex-sovietic, trebuie să redevină o prioritate a politicii externe a României, ca şi a Uniunii Europene.Publicăm integral analiza semnată de consilierul prezidenţial Iulian Chifu.

Revenirea la agenda fundamentală de securitate

În 1992, odată cu alegerea ca preşedinte a lui Bill Clinton, la nivel global se demonstra că problematica economică reprezintă o temă mult mai importantă pentru populaţia americană decât agenda de securitate, sfârşitul Războiului Rece sau Războiul din Golf. Clinton câştiga în faţa lui George Bush cu o tiradă specifică şi celebră, creată de strategul de campanie James Carville, „It's economy, stupid!".

Cred că numirea lui Dmitri Rogozin în postura de „trimis special pentru Transnistria" şi şef al părţii ruse în Comitetul de cooperare interministerială Federaţia Rusă - Republica Moldova, păstrându-şi poziţia de vicepremier pentru industria militară şi agenda critică în privinţa scutului antirachetă, este un semnal opus, un „hard landing"- ca să păstrăm conceptele economice - în securitate, o trezire bruscă şi revenire la realitatea strategică şi agenda fundamentală de securitate.

Practic, prin această numire, Europa şi America deopotrivă primesc un semnal solid că miza regiunii transnistrene, cu tot ce înseamnă ea geopolitic, în termeni de securitate şi relevanţă simbolică, s-a schimbat dramatic, că greutatea Moscovei s-a aşezat solid şi pe un termen de durată pe problematica regiunii separatiste nistrene a Republicii Moldova. Iar dimensiunea unui asemenea semnal nu poate să treacă neobservată, în niciun caz nu poate să nu primească un răspuns adecvat.

România este în situaţia în care trebuie să dea tonul şi să asume că a înţeles acest mesaj şi că ridică de jos mănuşa aruncată, că nu trimite în derizoriu şi nici nu desconsideră acest gest de început de nou mandat al lui Vladimir Putin - deşi numirea a făcut-o formal preşedintele încă în funcţie, Medvedev.

Pentru a arăta seriozitatea unei asemenea numiri simbolice, precum şi nevoia unei susţineri mai puternice cu resurse diplomatice, simbolice şi politice a situaţiei de lângă graniţele UE şi ale NATO, România trebuie să dea un semnal foarte clar printr-o numire adecvată şi o asumare a problematicii securitare la frontiera estică la un nivel politic de prim rang. Acestea sunt necesare pentru ca aliaţii din NATO, partenerii din Uniunea Europeană şi Partenerul Strategic american să reacţioneze în consecinţă şi să-şi amplifice şi reprezentarea, şi interesul, şi greutatea strategică în acest punct nodal al globului în care am primit şah.

Statele Unite ale Europei şi Tratatul Fiscal, alături de întreaga preocupare pentru finanţele lumii libere şi sănătatea dezvoltării economice viitoare, sunt probleme de prim-plan care au acaparat atenţia politicienilor şi a publicului ca reacţie la criza economică şi criza datoriilor suverane. Însă nu trebuie să uităm componenta esenţială pe care o abordează numirea lui Rogozin: cea securitară.

Revenirea la agenda de securitate e absolut necesară, pentru că deja s-a pierdut prea mult timp, iar cultura impusă de soluţia germană la criză, austeritatea şi controlul cheltuielilor publice au transformat politica în contabilitate şi au scos de pe agendă componente importante ale acţiunii conducătorilor naţiunilor europene, în special. Numirea lui Rogozin readuce securitatea în prim-plan.

În acest context, credem că problematica securitară trebuie reabordată în cheie prioritară. Asumarea de către Bucureşti a unei noi prioritizări în agendă devine obligatorie: trebuie să revenim la legăturile euroatlantice şi la agenda de securitate, ce presupune identificarea de resurse comune suplimentare gestionate eficient - se apropie doar Summitul NATO de la Chicago; trebuie să amplificăm o formulă diplomatică de reafirmare a intereselor strategice ale României în context aliat, al reuniunilor europene şi al parteneriatelor strategice, pentru a antrena şi coagula resursele pe tema redesenatei mize de pe Nistru; trebuie să catalizăm propriile resurse pentru capabilităţile de apărare şi pentru a prelua semnalul nevoii ridicării subiectului nistrean, al evoluţiilor la vecinătatea estică, la un nivel politic şi simbolic mult superior, cu resurse aferente, în format bi-partizan sau non-partizan, pentru că subiectul se află sub imperiul interesului naţional.

Revenirea la agenda de securitate nu poate evita discuţia privind resursele pentru capabilităţile care se epuizează şi de care Armata română are nevoie: avioane multirol pentru poliţia aeriană, sistemul antiaerian, elemente şi capabilităţi pentru apărarea teritoriului naţional şi resurse pentru cunoaşterea situaţiei la graniţa răsăriteană a României, a UE şi a NATO.

Urmează o şedinţă CSAT care ar trebui să operaţionalizeze preocuparea şi să răspundă la întrebările şedinţei precedente în legătură cu soluţia preconizată pentru înzestrarea Armatei. Dar şi alte subiecte complementare se impun pe agenda de securitate a României.

Fireşte că noul Mr. Securitate trebuie să fie un diplomat, un personaj echilibrat şi bun profesionist, cu susţinere politică solidă şi dincolo de majoritate. Scopul nu e de a da replica preconizatelor tirade ale lui Rogozin, ci, din contră, de a proba mult mai mult echilibru şi cunoaştere în problematică, activitate diplomatică susţinută, ieşiri publice mai bine ţintite şi relevante pentru efectul de antrenare şi coagulare al sprijinului aliat.

Mai mult, problematica securitară relansată ar trebui să exceadă politica partinică şi să evite antrenarea în agenda electorală a anului curent. În plus, agenda securitară trebuie să privească, în mod specific, la Republica Moldova şi regiunea separatistă nistreană.

E momentul să depăşim rezervele şi poziţia defensivă în care ne-am aşezat singuri şi cu ajutorul altora şi să ne afirmăm clar şi răspicat şi interesele, şi legitimitatea abordării temelor securitare la Răsărit. Astfel vom putea evita debalansarea situaţiei în care dorinţa unei soluţii la nivel geopolitic global sau european să genereze presiune exclusivă pe Chişinău, odată ce, la Tiras­pol, Rusia a aşezat toată greutatea unui viceprim-ministru pentru structurile de forţă inflexibil şi vocal, agresiv în afirmaţii şi poltron, al cărui rol de intimidare a fost probat în repetate rânduri, ca şi conţinutul naţionalist velicorus al dis­cursului său.

"Decizia României de a găzdui elemente ale sistemului american de apărare antirachetă la Deveselu este un cal traian.''

"Poate că românii cred că sunt administratori ai interceptorilor de rachete, dar nu sunt altceva decât nişte miei de sacrificiu. ''

"În unele ţări europene există politicieni, ce ocupă un loc important, care vorbesc în mod deschis despre ideile naziste.''

Naţionalistul Dmitri Rogozin

Rogozin, un politician de orientare naţionalistă, a fost ambasador al Rusiei la NATO în perioada 2008-2011. La finalul anului trecut, el a fost numit în funcţia de vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial rus. În februarie, preşedintele Medvedev i-a mai încredinţat o sarcină, aceea de a conduce negocierile Moscovei cu NATO privind scutul antirachetă.

Înainte de a fi ambasador la NATO, Rogozin a avut o misiune similară celei din Transnistria - negocierea chestiunilor legate de enclava Kaliningrad, înainte de aderarea ţărilor baltice la NATO. Rogozin a fost numit în aceeaşi zi în două funcţii care vizează Republica Moldova: reprezentant special al Kremlinului pentru conflictul transnistrean şi preşedinte al Comisiei interguvernamentale pentru cooperare economică cu Republica Moldova.