La nici un an de la înlăturarea lui Smirnov de la putere, putem constata că rebrandingul Transnistriei a reuşit. A reuşit peste aşteptări. Efigia unui regim „demonic”, încruntat, inflexibil, anchilozat în rele a fost acoperită cu chipul meditativ, de inginer sau funcţionar public, al lui Evgheni Şevciuk şi cu imaginea mereu zâmbăreaţă a domnişoarei „ministră de externe” Nina Ştanski. Acum rar oficial european care vine la Chişinău să nu meargă şi la Tiraspol, să stea de vorbă şi cu „alteram partem”. Transnistria o „gaură neagră”, „fieful traficanţilor”, o reminiscenţă a regimului sovietic? Când aţi auzit ultima dată aceste cuvinte? Uitaţi-le! Acum Tiraspolul formulează pretenţii faţă de Chişinău. Că nu respectă drepturile cetăţenilor ruşi din Transnistria sau că pune piedici oamenilor de afaceri transnistreni. Chiar dacă formal Chişinăul nu recunoaşte Tiraspolul drept „parte egală”, vrerea Rusiei se realizează de facto.

Duplicitatea se accentuează

Duplicitatea care marchează reglementarea transnistreană nu dispare, ci, dimpotrivă, se accentuează. Se poate vorbi despre o „sinceră” făţărnicie în modul de abordare a problemei în cauză. Deşi se ştie că Transnistria nu poate exista fără sprijinul Rusiei, căreia îi datorează circa 4 miliarde de dolari, ea este totuşi tratată ca mai înainte drept o entitate autonomă, independentă, care dispune de propria voinţă şi propriile resurse de existenţă. Mai mult ca atât, Rusia nu mai ascunde faptul că foloseşte Transnistria pentru a manipula RM, dar SUA şi UE, OSCE fac abstracţie de acest lucru şi acţionează ca şi cum Tiraspolul poate ignora voinţa Moscovei. Deşi este clar pentru toată lumea că Tiraspolul nu va accepta o soluţie propusă de Chişinău, până aceasta nu va conveni Moscovei, se afirmă în continuare, în mod duplicitar, că soluţia va fi cea pe care o vor elabora în comun Chişinăul şi Tiraspolul.

După americani, nemţii, cancelarul Angela Merkel personal, a încercat să negocieze problema transnistreană nemijlocit cu Moscova, prin Medvedev, dar a suferit eşec. Rusia dictează regulile de joc şi toţi ceilalţi se văd nevoiţi să se conformeze, afişând expresia liberului acord sau chiar a propriei opţiuni.

Kremlinul nu ţine cont

De aceea Kremlinul nu mai ţine cont de nimeni. Cerând pentru Transnistria statut egal cu RM, acesta nici măcar nu mai mimează echidistanţă, obiectivitate, tratând-o ca pe o gubernie proprie. După înlăturarea lui Smirnov, a fost numit un reprezentant special pentru Transnistria, un „curator”, un „tutore”, care să-i poarte de grijă, din punct de vedere economic şi social, iar Duma Rusiei organizează „audieri” cu participarea liderului de la Tiraspol despre cum să stopeze cursul european şi să reorienteze RM spre est. Sub pretextul că în Transnistria ar exista 150 mii de cetăţeni ruşi, Moscova presează Chişinăul să accepte deschiderea unui consulat rus la Tiraspol, care se poate transforma foarte uşor într-o ambasadă. Rusia critică România că ar dori prin acordarea cetăţeniei române pentru basarabeni să submineze independenţa RM, dar nu vede bârna din propriul ochi. Cei care redobândesc cetăţenia României sunt şi cetăţeni ai RM, pe când cetăţenii ruşi din Transnistria refuză să recunoască şi să accepte cetăţenia RM. În loc să încurajeze cetăţenii respectivi să adopte cetăţenia RM, se merge pe calea consolidării separării raioanelor de est de cele de pe malul drept al Nistrului.

Tactica paşilor mici

Spre deosebire de Smirnov, Şevciuk este primit la Moscova ca un şef de stat, arborându-se drapelul nerecunoscutei republici, iar tactica paşilor mici adoptată de Tiraspol urmăreşte recunoaşterea de facto a independenţei Transnistriei, pas cu pas, ramură cu ramură, domeniu cu domeniu. 

Fiindcă pofta vine mâncând, Rusia nu se mai jenează şi ne pune condiţii de politică internă, cum să citim şi să respectăm istoria noastră. Ea stimulează românofobia, asmuţă o parte a populaţiei împotriva alteia. 

Cu ochii pe RM


De când a fost numit în funcţia de reprezentant special al preşedintelui rus pentru Transnistria, dl Rogozin stă, ca un satrap, cu ochii pe Republica Moldova. Nu numai raioanele de est, ci întreaga RM pare să fie teritoriul „marcat” de el. Rar trece vreo săptămână ca să nu comenteze vreun eveniment, vreo declaraţie sau chiar articole din presa RM, incluzând Transnistria, fireşte. Deşi este funcţionar, se comportă ca un politician de tipul lui Jirinovski, încercând să se menţină mereu în atenţia presei, să epateze, să incite, să provoace opinia publică de la noi. El se vede pe sine drept o „vulpe” care se plimbă noaptea pe lângă „coteţul” moldovenesc, ca să sperie „găinile” locale. Noi l-am asemăna mai curând cu o altă vietate, cu un dihor.