Regele Mihai îl poate lăsa pe Voronin fără case
adăugat 25 ianuarie 2010, 12:23, la Eveniment
O familie din Chişinău l-ar putea lăsa fără casele de lux pe ex-preşedintele comunist Vladimir Voronin şi pe fiul acestuia, multimilionarul Oleg Voronin. Familia deţine, în original, un titlu de proprietate, semnat în perioada interbelică de regele Mihai, asupra terenului pe care familia Voronin a construit, în perioada guvernării comuniste, mai multe edificii de lux. Dezvăluirile au fost făcute de primarul Dorin Chirtoacă.
Familia Voronin locuieşte în Chişinău într-un cartier de elită îngrădit şi păzit la intrare de poliţie. Chiar şi după schimbarea guvernării. Primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, susţine că membrii familiei Voronin ar putea deveni simpli chiriaşi în acele palate de lux:
„Familia Voronin, precum şi multe alte familii care locuiesc în zona respectivă ar putea deveni chiriaşi la o familie care locuieşte pe strada Ciocârliei. Dânşii au fost la mine în audienţă încă în 1997. Acea familie are un titlu în original, pe trei hectare de pământ, în regiunea respectivă – un titlu în original semnat de regele Mihai încă în perioada interbelică pe trei hectare de pământ de pe acel deal. În mod normal, dacă acea familie se adreseză Curţii Europene pentru Drepturile Omului, ar putea obţine dreptul de proprietate asupra acelui teren”.
Atunci când maşina vreo unui membru al familiei Voronin se apropie de casă, un semafor amplasat arbitrar în apropierea cartierului se face roşu. Circulaţia este oprită până când maşina trece de bariera instalată la intrarea în cartierul securizat. Dorin Chirtoacă:
„Acolo este şi un semafor pus aiurea – la strada Ciocârliei colţ cu Pietrarilor. Am fost şi eu la bariera respectivă. Am încercat să trec. O să vedem dacă se înscrie cumva în normele de protecţie a unui fost şef de stat. Asta era şi pe vremea pe când era şef de stat. Argumentul a fost că una dintre locuinţe este chiar a lui Vladimir Voronin. Sunt vreo cinci case ale familiei Voronin acolo. Dacă normele de protecţie nu permit aşa ceva şi, în mod normal, nu poate exista o barieră pe o stradă din municipiu – atunci ea urmează a fi scoasă”.
Dar cum a intrat Oleg Voronin în posesia terenului respectiv? În martie 2000, Primăria mun. Chişinău (prin decizia nr. 6/28-3) a repartizat firmei „Metal-Market”, fondată de Oleg Voronin, un teren de 0,9 ha pe str. Ciocârliei „pentru proiectarea şi construirea unui complex locativ”. Apropo, decizia respectivă a fost semnată de unul din actuaii lideri ai coaliţiei de guvernare de la Chişinău, Serafim Urechean, pe atunci primar de Chişinău. În certificatul de urbanism (nr. 809 din 24 aprilie 2000) este specificat că în acel loc urmează a fi ridicat un complex locativ „pentru îmbunătăţirea condiţiilor locative ale angajaţilor firmei”.
Doi ani mai târziu, tot Primăria mun. Chişinău i-a atribuit lui Oleg Voronin, la preţ liber, două loturi de pământ a câte 5 ari „pentru definitivarea proiectării şi construirii casei de locuit particulare” din str. Ciocârliei.
În perioada Guvernării comuniste, Ministerul de Interne instalase un post de poliţie şi sub geamul apartamentului liderului comunist de pe strada S.Lazo din Chişinău. Timp de mai mulţi ani, circulaţia pe timpul nopţii pe tronsonul de drum din preajma apartamentului respectiv era interzisă. Un şef al poliţiei explica pe atunci că „şeful statului, noaptea, trebuie să se odihnească”. După schimbarea puterii, postul respectiv de poliţie a fost lichidat, iar indicatoarele care restricţionau circulaţia au fost scoase.
În 2001, când a ajuns în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, liderul comunist Vladimir Voronin avea un apartament cu 3 camere în Chişinău, o vilă de 6 pe 7 metri pe malul Nistrului şi un automobil „VAZ 2103”, procurat în 1991 contra sumei de 18.000 de ruble. În 1998, Voronin şi-a cumpărat şi un garaj de 41,1 metri pătraţi în sectorul Buiucani al capitalei.
După ce a devenit şef de stat, apartamentul familiei Voronin de pe str. S. Lazo s-a lăţit de la 134 mp la 232,7 mp. După decesul mamei sale, în iulie 2005, Vladimir Voronin a moştenit casa părintească din satul Corjova, raionul Dubăsari. Soţia lui Vladimir Voronin, Taisia, deţine un pachet important de acţiuni la „FinComBank”, iar organele fiscale nu au fost înştiinţate până la schimbarea puterii despre aceasta.
În Chişinău, pe lângă edificiile din cartierul securizat, soţii Oleg şi Elena Voronin deţin mai multe imobile: pe str. Vasile Alecsandri 79 - un apartament de 80 mp şi „spaţii nelocative” (folosite ca oficii) de 280 mp. Soţii Oleg şi Elena Voronin sunt şi proprietarii imobilului de pe str. V. Alecsandri 81 din Chişinău, cu o suprafaţă de 207,3 mp şi un teren aferent de 7 ari. Spaţiul dintre cele două imobile de pe str. V. Alecsandri este „împânzit” de camere de supraveghere.
Până în august 2006, Oleg Voronin a mai deţinut un apartament de 100 mp pe strada Ion Creangă din Chişinău pe care l-a vândut vecinilor. Un alt apartament, pe str. Miron Costin i-a aparţinut lui Oleg până în 2003.
Fiica lui Vladimir Voronin, Valentina Rusu, a locuit până în 2004 într-un apartament de 70 mp, situat pe bd. Ştefan cel Mare 64, în centrul Chişinăului. Sora lui Oleg Voronin a trecut în casă nouă, pe str. Ciocârliei, în cartierul securizat, la sfârşitul primului mandat de preşedinte al tatălui. În 1999, ginerele lui Vladimir Voronin, Eugen Rusu, a primit prin Decizia primăriei mun. Chişinău un lot de 5 ari pentru construcţie locativă pe str. Ion Casian Suruceanu. Doi ani mai târziu, ginerele preşedintelui a vândut lotul. Din 2003, Valentina Rusu este unul din acţionarii importanţi ai „FinComBank”.
AIE fiti mai indrazneti !!! D-zeu sa va ajute!!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲