Relaţiile UE - R.Moldova vor depinde de calitatea reformelor, comentează experţi de la Chişinău
adăugat 17 octombrie 2008, 07:14, la Opinii / Editoriale
Mai mulţi experţi de la Chişinău salută concluziile Consiliului European referitoare la Republica Moldova, în care văd o perspectivă foarte bună de apropiere a relaţiilor, însă avertizează că acestea vor depinde foarte mult de seriozitatea reformelor promovate. Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi la Bruxelles că s-a făcut un pas înainte în relaţia dintre UE şi Republica Moldova prin aprobarea în cadrul Consiliului European a concluziilor CAGRE (Consiliul pentru Afaceri Generale şi Relaţii Externe, care s-a întrunit luni) şi a precizat că România îşi propune ca pe termen mediu cele două părţi să semneze un acord de asociere.În textul adoptat luni la Luxemburg de miniştrii de externe, UE se declară "pregătită să aprofundeze" relaţiile cu această ţară şi "să negocieze în curând un nou acord ambiţios" cu ea, care să includă "obiectivul unei zone de liber schimb completă şi aprofundată". Ei au reamintit că mai au ca obiectiv, mai îndepărtat, renunţarea la obligativitatea vizelor de intrare în UE pentru cetăţenii R. Moldova, reamintind însă că "ritmul şi calitatea reformelor din această ţară influenţează natura relaţiilor sale cu UE". În condiţiile în care mai multe ţări la est de UE se tem, după conflictul georgian, că Moscova ar putea invoca apărarea minorităţilor rusofone pentru a alimenta conflictul dintre Transnistria şi Chişinău, miniştrii au subliniat că îşi vor consolida "angajamentul în eforturile de rezolvare a conflictului".
Concluziile privind R.Moldova adoptate de miniştrii de externe ai UE constituie o declaraţie extrem de pozitivă şi reflectă disponibilitatea UE de îmbunătăţire a relaţiilor cu R.Moldova, a declarat şeful delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău, Cesare de Montis. "Documentul trasează un număr de direcţii de urmat, însă nu oferă reţete. În baza acestei declaraţii, CE pregăteşte un proiect de nou acord dintre Bruxelles şi Chişinău", a spus Cesare de Montis.
Expertul Nicu Popescu, cercetător la European Council for Foreign Relations (ECFR) de la Londra, a declarat pentru NewsIn că, prin adoptarea concluziilor, Bruxelles-ul a demonstrat că Republica Moldova are o importanţă majoră pentru UE, însă perspectiva eliminării vizelor pentru spaţiul european depinde în primul rând de Chişinău şi de calitatea democraţiei moldovene, de felul în care vor decurge alegerile parlamentare din primăvara 2009, de modul în care va fi tratată mass-media şi de partidele politice. "UE nu vrea să acorde facilităţi unor state nedemocratice", avertizează Nicu Popescu. În opinia expertului, eliminarea regimului de vize va depinde de lupta anticorupţie din Ministerul de interne, pentru că UE "nu poate acorda regim liber de vize unul stat unde coprupţia prosperă şi unde cetăţenii altor state ar putea eventual cumpăra paşapoarte".
"UE vorbeşte despre lansarea unui dialog privind vizele şi iniţiarea unui acord foarte complex pentru relansarea relaţiilor politice şi economice cu Republica Moldova. Sunt trei elemente mari care sunt oferite Chişinăului - zonă de liber schimb, care va duce la integrarea de facto a Republicii Moldova pe piaţa europeană, dialogul pe problematica vizelor şi implicare în soluţionarea conflictului din Transnistria. Este un pachet extrem de atractiv şi depinde de Chişinău cât de rapid vor avansa relaţiile cu UE", spune Nicu Popescu. UE spune clar că eliminarea vizelor este un proces pe termen lung. Este un proces care va veni în urma unor reforme foarte dure ale structurilor care gestionează migraţia populaţiei în Republica Moldova - vama, grănicerii şi Internele - şi depinde de Chişinău cât de repede şi de bine va face faţă acestor reforme, a explicat expertul.
În ceea ce priveşte conflictul transnistrean, Nicu Popescu a subliniat că factorul geografic nu este de neglijat - Rusia este la 1000 km, iar UE în imediata vecinătate, motiv pentru care nu poate exista o soluţie a conflictului transnistrean fără UE.
"E clar că UE nu se va implica prin metode militare în reglementarea conflictului, ci mai degrabă prin metode economice, făcând Moldova atractivă pentru locuitorii din sânga Nistrului. O Moldovă europenizată, prosperă, care călătoreşte fără vize în UE este un stat care poate reintegra Transnistria şi care se va putea integra în UE. De aceea, principala contribuţie a UE la reintegrarea Moldovei este sprijinul oferit Chişinăului pentru reforme", este de părere expertul Nicu Popescu.
În opinia directorului de programe de la Asociaţia pentru Politică Externă de la Chişinău, Victor Chirilă, concluziile adoptate la summitul UE sunt foarte bune şi încurajatoare pentru Republica Moldova, în primul rând pentru că anunţă în premieră că forurile europene sunt gata să lanseze discuţiile pe marginea unui nou acord cu Republica Moldova. Concluziile, a declarat Victor Chirilă pentru NewsIn, aduc şi unele elemente referitoare la conţinutul viitorului acord - acesta va conţine elemente ale unui acord de liber schimb aprofundat cu UE şi va face referire mai clară la liberalizarea regimului de vize. În plus, este pentru prima oară când UE vorbeşte despre faptul că viitorul acord va apropia Republica Moldova de UE, în documentele anterioare vorbindu-se doar despre dialog bilateral, a observat expertul. "Perspectiva relaţiilor Republicii Moldova cu UE este foarte bună şi depinde în mare măsură de felul în care Chişinăul îşi va onora angajamentele asumate faţă de Bruxelles şi de seriozitatea reformelor pe care le va promova", a conchis Victor Chirilă, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă de la Chişinău.
Expertul independent Vlad Lupan spune că UE vizează îmbunătăţirea relaţiilor cu Republica Moldova şi trecerea lor la un nivel nou de cooperare. "Este de asemenea un semnal important în contextul post-Georgia, evenimente care au ridicat unele semne de întrebare în ceea ce priveşte relaţiile Chişinăului cu Rusia. Este un gest de susţinere din partea UE pentru Republica Moldova, în calitate de stat care are relaţii apropiate cu Rusia, dar care este şi vecin cu UE şi care are un conflict nesoluţionat pe teritoriul său", a declarat Vlad Lupan pentru NewsIn. Potrivit expertului, extrem de important este acordul dat pentru negocierea unui nou document cu UE, care ar înlocui Acordul de Parteneriat şi Cooperare din 1998 şi ar suplini şi ceea ce nu s-a făcut în planul de acţiuni Republica Moldova - UE. Este importantă şi menţiunea unui acord de liber schimb aprofundat, dar şi promisiunea eliminării într-o perspectivă de termen lung a vizelor pentru UE. Acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, dar este un semnal care permite trecerea gradată de la un regim de vize destul de dificil pentru cetăţenii moldoveni la un regim relaxat, similar celui de care beneficiază statele din Balcani. Dar cât de rapid va fi acest proces va depinde foarte mult de procesul intern de reforme din Republica Moldova.
"În concluzie, relaţiile dintre UE şi Republica Moldova vor depinde de mersul şi calitatea reformelor pe care le va implementa Chişinăul. Şi în acest context ne putem aminti despre o serie de restanţe pe care le are Republica Moldova în câteva domenii importante şi care sunt menţionate şi în concluziile pentru Moldova - justiţia, libertatea mass-media, drepturile omului, stabilitatea structurilor democratice, climatul investiţional", a mai spus expertul independent Vlad Lupan.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲