Reprezentanţi ai UE efectuează astăzi prima vizită la nivel înalt la Chişinău de la protestele violente
adăugat 22 aprilie 2009, 13:11, la Eveniment
UE îşi va intensifica eforturile pentru stabilizarea politică a Republicii Moldova, efectuând prima vizită la nivel înalt a Uniunii în această ţară, de la protestele violente din 7 aprilie.Mirek Topolanek, premierul Cehiei, ţară care asigură preşedinţia UE, va încerca să-i aducă la aceeaşi masă pe susţinătorii preşedintelui comunist Vladimir Voronin şi partidele de opoziţie, care refuză să accepte rezultatul alegerilor legislative. UE va încerca să obţină un acord înainte de lansarea, luna viitoare, a Parteneriatului estic, iniţiativă menită să promoveze stabilitatea la graniţele estice ale UE.
Comisia electorală de la Chişinău a anunţat marţi că renumărarea voturilor, cerută de opoziţie, nu a schimbat rezultatul scrutinului din 5 aprilie, când comuniştii au câşigat alegerile cu 49% din voturi şi au obţinut 60 de locuri în Parlament, cu doar unul mai puţin decât numărul necesar pentru numirea preşedintelui.
Partidele de opoziţie se tem că le va fi mai uşor comuniştilor să convingă unul sau doi deputaţi să schimbe tabăra şi astfel să domine Parlamentul, fără să aibă nevoie de parteneri de coaliţie. În zilele ce au urmat alegerilor, mii de oameni s-au strâns la Chişinău, iar protestele au degenerat, clădirile Parlamentului şi Preşedinţiei fiind vandalizate. Guvernul a acuzat opoziţia pentru acestre violenţe, precum şi România, ţară vecină şi membră UE.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲