Pentru a discuta despre identitatea  teritoriului dintre Prut și Nistru  trebuie să revenim la paginele istorice ale secolului al  XIV-lea, mai exact în anul 1359,  când a fost întemeiată Țara Moldovei de către Bogdan I. 

 Toponimul- “ Basarabia”, asociat în permanență cu  teritoriul actual al Republicii Moldova, este, de fapt, unul impropriu.  Originea acestei denumiri provine de la atribuirea sudului Principatului Moldovei, împreună cu orașele Chilia și Cetatea Albă, numele de  Țara Basarabească, deoarece, înainte de a fi trecut definitiv la  Moldova, acestă fâșie de pământ a aparținut Principatului Munteniei, condus de dinastia Basarabilor.

Conform cronicilor lui Dimitrie Cantemir de la începutul sec. XVIII, Moldova veche era divizată  în 3 părți: Țara de Jos, Țara de Sus și Basarabia, și număra 23 de ținuturi.

Țara de Jos cuprindea: Iașii (de pe ambele maluri ale Prutului), Cârligătura (de pe ambele maluri ale acestui râu, Roman, Vaslui, Tecuci, Putna, Covurlui, Fălciu, Lăpușna, Orheiu, Soroca. În Țara de Sus intrau 7 ținuturi: Hotin, Dorohoi, Cârlău, Cernăuți, Suceava, Neamț, Bacău, iar partea de sud a Moldovei, denumită Basarabia cuprindea: Bugeacul și ținuturile Cetatea Albă, Chilia și Ismail.

În 1806 a început războiul ruso-turc, ca urmare a luptei pentru influență asupra Principatelor Române.   Ducând război și cu Imperiul Francez, condus de Napoleon Bonaparte, Țarul Imperiului Rus Alexandru I a fost silit să încheie un armistițiu cu turcii în 1807,  la Slobozia.   Printre altele, în armistițiu se prevedea și obligația Rusiei de a evacua Principatele Române, în afară de Basarabia.  Pentru a-și păstra în stăpânire cel puțin teritoriul dintre Prut și Nistru, rușii imediat după armistițiu au început să numească provincia ocupată de ei “Basarabia”, folosind acel nume pe care îl avea în trecut doar sudul provinciei.

În această stare de lucruri se afla partea cea mai fertilă și mai bogată a Modovei, situată între râurile Nistru și Prut, care, în urma Tratatului de Pace de la București  din 1812, a trebuit să treacă la Imperiul Rus, ca o finalitate  a politicii de expansiune ruseasă imperialistă în Balcani.

După un secol de ocupație rusească, în pofida tuturor acțiunilor de rusificare și colonizare a provinciei, caracterul românesc se păstrează în orientarea și  mentalitatea claselor politice din Basarabia, în cultura și limba poporului, în viața bisericească ortodoxă, în dreptul public și privat al provinciei, iar lupta pentru emancipare natională ia avânt.

 În perioada premergătoare sfârșitului  Primului Război Mondial s-au creat premise favorabile pentru reîntregirea neamului românesc.  Revoluția bolșevică din 1917,  victoria  efemeră a Puterilor Centrale, Mișcarea Națională din Basarabia, dorința firească a  Regatului Român de Unire cu Basarabia,  toate  au influentat asupra mersului evenimentelor dintre Prut și Nistru.

 Mișcarea națională din Basarabia s-a  intensificat considerabil, astfel:

• În perioada  23-27 octombrie 1917-  Congresul ostașilor moldoveni proclamă Autonomia  teritorială și politică  a Basarabiei și  formarea Sfatului Țării ca organ legislativ;
• La 2 decembrie 1917 - Sfatul Tării proclamă Basarabia Republică Moldovenească Democratică, legată cu Rusia ca Stat federativ și alege un organ executiv, Consiliul Directorilor Generali;
•  La 24 ianuarie 1918 - Sfatul Tării proclamă Basarabia - republică independentă, iar relația cu Rusia este ruptă;
•  La 27 martie 1918 -  Sfatul Tării votează unirea Basarabiei cu România.  În același an participă la procesul de unire și celelalte țări ale  trupului și spiritului național, iar la 1 decembrie apare pe  scena istorică România Mare.

Cu toate că avea asentimentul populației, posesiunea românească a Basarabiei a durat 22 de ani fiind întreruptă de răpirea repetată a  acestui teritoriu de către Uniunea Sovietică.

La 23 august 1939 , odată cu semnarea Tratatului  de neagresiune între Germania lui Hitler şi Uniunea Sovietică a lui Stalin, începe  al  doilea episod crucial din istoria statalității românești. Tratatul  conţinea un Protocol adiţional secret, cunoscut sub numele de  Pactul Ribbentrop-Molotov. În punctul 3 al acestui document secret se stipula că:  “în privinţa Europei de Sud-Est, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru partea de est a Regatului României, Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.     
În temeiul acestei întelegeri de reîmpărţire a zonelor de influenţă în Europa de Est, la 26 iunie 1940, URSS a remis  României un ultimatum  prin care solicita cedarea imediată a Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, ca mijloc de “despăgubire” pentru dominațiunea de 22 de ani a României în Basarabia.

De remarcat  este că  Bucovina de Nord nu era menționată în Protocolul Pactului, ceea ce i-a surprins și  pe germani.  URSS a ocupat și  teritoriul Herța, care nici măcar nu a fost revendicat în notele ultimative către guvernul român.

 Amenințată de declararea stării de război, România a fost nevoită să evacueze Basarabia.

La 28 iunie 1940  trupele sovietice  invadează Basarabia și nordul Bucovinei. Nu este respectat nici măcar răgazul de 3 zile indicat în Ultimatum pentru   retragerea armatei, administrației și populației civile de pe teritoriul românesc dintre Prut si Nistru.

La 2 august 1940, guvernul sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, cu  capitala la Chișinău, prin contopirea a două treimi din Basarabia cu aproximativ jumătate din RSSA Moldovenească. Nordul Bucovinei, Bugeacul și cealaltă jumătate din RSSA Moldovenească au revenit RSS Ucrainene.

Basarabia a fost astfel divizată, noua republică fiind lipsită de peste 11.000 km², de accesul la Dunăre și la Marea Neagră, de 4 porturi (Reni, Ismail, Chilia și Cetatea-Albă), potențialul propriu economic și integritatea sa istorică fiind puternic subminate.

În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică și au ocupat RSS Moldovenească și RSS Ucraineană.  România a eliberat Basarabia și Bucovina de Nord, și a luat sub administrare Podolia, teritoriu ucrainean dintre Nistru și Bug, atunci numit Transnistria. Această situație a rămas în vigoare până în martie-august 1944, când trupele sovietice au reocupat  Transnistria și Basarabia.

Deși  România a contribuit  la înfrângerea Germaniei în Razboiul II Mondial, ea nu a fost recunoscută ca țară cobeligerantă, fiind astfel obiectul reîmpărțirilor teritoriale între învingătorii războiului. Tratatul de Pace de la Paris din 1946 a returnat oficial Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria către URSS.

După al doilea Război Mondial reîncepe calvarul românilor din  Basarabia. Jumătate de secol populația din Basarabia a fost traumatizată prin deportări, exterminări în masă, foamete organizată, colectivizare, oprimare a religiei, dezinformare, ” intoxicare” ideologică, jefuirea proprietății  și  o crudă deznaționalizare.

Revigorarea mișcării de renaștere și eliberare națională în R.S.S.M. a fost favorizată de politica de democratizare “perestroica”,  lansată de Gorbaciov în 1985.

Astfel, la 3 iunie 1989  se constituie Grupul de iniţiativă al Mişcării Democratice, care apare ca o alternativă aflată în opoziţie faţă de P.C.M. Mişcarea Democratică  a organizat mitinguri, demonstraţii  şi a coordonat campania de colectare a semnăturilor pentru oficializarea limbii române şi revenirea ei la alfabetul latin, pentru drepturi politice şi cetăţeneşti, pentru demontarea sistemului administrativ de comandă şi descentralizarea economiei.

O nouă forță a mișcării de eliberare națională se  naște la 20 mai 1989, când are loc congresul de constituire a Frontului Popular din Moldova, scopul căruia, la acea etapă, era obținerea suveranității economice, sociale  şi culturale a R.S.S.M. ca stat egal în cadrul U.R.S.S.

Următorii paşi, suficient de siguri, spre autodeterminarea naţională au fost făcuţi la: 27 august  1989, când în documentul final al Marii Adunări Naţionale “Despre suveranitatea statală şi despre dreptul nostru la viitor “ se cerea să  fie restabilite: numele istoric al poporului nostru, pe care el  l-a purtat de-a lungul veacurilor - numele român,  şi denumirea limbii lui -limba română.

Procesul autodeterminării Republicii Moldova a început odată cu adoptarea de către Sovietul Suprem de legislatură a XI-a pe data de 31 august 1989  a Legii cu privire la statutul limbii de stat. Construcția lingvistică de stat din RSSM a fost numită “limba moldovenească” și a fost una din premisele existenței națiunii moldovenești.

Constituirea fundamentelor statului Republica Moldova și a societății democratice s-a realizat cu participarea activă a populației. Unul dintre primii pași importanți în procesul de democratizare a societății și de edificare a statului moldovean este indentificat prin desfășurarea în 1990 a primelor alegeri semi-libere în ultimul Soviet Suprem al RSSM. Alegerile s-au desfășurat în lipsa unui pluralism consolidat și nu au admis prezența observatorilor străini, având astfel un caracter de procedură electorală tranzitorie.

Curând începe  declinul activității partidului comunist ca unică forță conducătoare. Tot mai des se cerea de la instituțiile de stat ca să se pronunțe în favoarea descentralizării sistemului de conducere, autoadministrării și autofinanțării locale. Incapacitatea partidului comunist de a face față cerințelor timpului a condus la apariția noilor partide, mișcări social-politice preocupate de problema renașterii naționale, democratizării societății , apărării drepturilor omului. Biruința Frontului Popular la alegerile din Sovietul Suprem, în perioada februarie-martie 1990 a lansat o lovitură de grație regimului totalitar.

Astfel, Sovietul   Suprem al RSSM de legislatura a XII-a, începând cu aprilie 1990 a mers pas cu pas spre declararea Independeţei la 27 august 1991. Chiar la prima  şedinţă a Sovietului Suprem, exprimând voinţa poporului, a fost confirmată hotărârea revenirii la vechile atribute ale statalităţii moldave. S-a adoptat un nou Drapel de stat, Tricolorul - albastru, galben, roşu ca simbol oficial al suveranităţii.

A urmat, apoi, evenimentul ce  ţine de adoptarea, la 23 iunie  1990, de către Parlament a Declaraţiei Suveranităţii RSS Moldova, document de o importanţă istorică, cu putere constituţională, stabilind baza viitoarei statalităţi suverane  şi independente a Republicii Moldova.

Prin acest act au fost prefigurate principiile fundamentale ale procesului constituţional, între care: izvorul  şi purtătorul suveranităţii este poporul, integritatea  şi indivizibilitatea statului, drepturile fundamentale ale omului, cetăţenia Republicii Moldova, pluralismul şi pluripartitismul, declaraţia cu privire la Suveranitate urma să servească drept bază pentru elaborarea Constituţiei.

Un alt pas spre autodeterminare a fost făcut de către Parlament la 27.07.1990, când  a adoptat Decretul cu privire la puterea de stat.  Importanța Decretului se manifestă în dezvoltarea principiului suveranităţii exclusive a poporului, a separării puterilor în stat  şi scoaterea acestora de sub influenţa ideologiei comuniste. Astfel, Sovietul Suprem (Parlamentul) a fost declarat organ suprem al puterii legislative  şi unic exponent al voinţei Întregului popor. Puterea jurisdicţională a fost declarată subordonată numai legii, iar amestecul în Înfăptuirea justiţiei - inadmisibil.

Parlamentul a continuat metodic pregătirea statului către actul final - adoptarea Declaraţiei de Independenţă. Astfel, Parlamentul a adoptat un  şir de legi şi hotărâri, printre care: Hotărârea Sovietului Suprem al RSS Moldova  cu privire la aderarea RSSM la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului  şi ratificarea pactelor internaţionale ale drepturilor omului; Hotărârea cu privire la adoptarea stemei de stat; Hotărârea cu privire la instituirea proprietății private; Hotărârea legislativă prin care Parlamentul R.M. schimbă denumirea statului în Republica Moldova, lichidând denumirea sovietică socialistă; Legea care a stabilit  cetățenia unică pe teritoriul Republicii, interzicând cetățenia comună URSS și multe alte prevederi legistalive definitorii.

Desfăsurarea puciului din august 1991  la Moscova, periclita  cuceririle democratice ale R.Moldova, deaceea  autoritățile și-au asumat toată responsabilitatea  în continuarea  luptei pentru suveranitatea și independența republicii.

La 27 august 1991,  cca 800 de mii de de reprezentanţi ai tuturor raioanelor şi oraşelor Republicii Moldova s-au adunat în centrul Chișinăului și au cerut deputaţilor poporului adoptarea Declaraţiei de Independenţă.

Aşadar, la 27 august  1991, în baza hotărârii Marii Adunări Naţionale, Parlamentul, prin majoritate absolută de voturi, a adoptat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Săvârşind astfel un act de justiţie în concordanţă cu istoria neamului, cu normele de morală şi drept internaţional, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele Întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa Întregii lumi  Parlamentul a proclamat solemn că:

1)Republica Moldova este stat suveran, independent  şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul  şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile  şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric  şi etnic al devenirii sale naţionale;

 2) În calitate de stat suveran  şi independent, Republica Moldova solicită tuturor statelor  şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel de cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii,  şi îşi exprimă dorinţa de a stabili relaţii politice, economice, culturale  şi în alte domenii de interes comun cu  ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea.

Proclamarea independenţei a pus doar începutul procesului creării bazei juridice a unui stat nou, numit Republica Moldova.

Prima ţară care a recunoscut independenţa Republicii Moldova a fost România. În aceiaşi zi a fost anunţată Declaraţia Guvernului României prin care se recunoştea independenţa Republicii Moldova şi se declara pregătirea să se procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice  şi acordarea sprijinului necesar pentru consolidarea independenţei sale.

Acest proces al recunoaşterii a evoluat foarte rapid, ajungându-se astăzi ca Republica Moldova să fie recunoscută de peste  140 de state.

Amintim că la data adoptării Declaraţiei de independenţă (27 august  1991), teritoriul Republicii Moldova cuprindea o suprafaţă de 33.700 km² (spre deosebire de Basarabia istorică care avea suprafaţa de 44.422 km²) cu o populaţie totală de 4.366.300 locuitori.

Vedeti aici textul Declarației de Independență a Republicii Moldova.

Pentru redactarea acestui material Basarabeni.ro a consultat următoarele surse bibliografice:

1. Nicolae Iorga, Pan Halippa, Teodor Burada, B. Lempert, N. P. Smochină, A. V. Boldur, Onisifor Ghibu, Radu Rosetti, A. D. Xenopol, “Istoria Basarabiei Românești Tragedia Românilor din Transnistria, Partea I” Editura Sitech,, Craiova, 2008;

2.Gabriel Andeescu, Valentin Stan, Renate Weber “ Raporturile României cu Republica Moldova” 30 octombrie 1994

3.Institutul de Politici Publice din Republica Moldova, Publicația “Statalitatea Republicii Moldova”.