
Reuniune în Finlanda privind criza nistreană
adăugat 10 iunie 2008, 20:14, la Eveniment

Încă de la preluarea mandatului, Finlanda a susţinut reluarea dialogului, iar marţi la Helsinki au fost reprezentaţi membrii aşa-numitului grup 3+2 din care fac parte Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa - organizatoarea reuniunii - Rusia si Ucraina şi, de asemenea, cu statut de observatori, Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Trimisul special al OSCE, Heikki Talvitie, a declarat la BBC ca unul din scopurile întâlnirii de marţi a fost pregătirea unei viitoare întâlniri 5+2 (cu participarea Moldovei şi Transnistriei).
El a calificat întâlnirea de marţi drept încurajatoare, deşi în acest moment nu s-a stabilit nici o dată clară a întrevederii.
Întâlnirea de marţi a mai avut şi scopul de a examina felul în care Chişinăul şi Tiraspolul pun în aplicare măsurile comune de sporire a încrederii între părţi în domeniile ecologiei, transportului şi al sănătăţii.
Părţile prezente au constatat progresul înregistrat în această cooperare, considerată o etapă importantă în viitorul dialog Chişinău - Tiraspol şi au cerut Republicii Moldova şi Transnistriei să continue implementarea măsurilor comune, pentru a facilita viaţa cetăţenilor lor.
Întrevederea este a treia din anul acesta, de când Finlanda a preluat preşedinţia OSCE.
Moldova şi regiunea nistreană, care încă de la începutul anilor '90 îşi cere independenţa faţă de Moldova, au întrerupt orice contacte bilaterale timp de 7 ani, acceptând însă să discute din nou anul acesta în aprilie, la initiaţiva Rusiei.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲