Români de pretutindeni în vizită la Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi”
adăugat 16 iulie 2012, 07:34, la Eveniment • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
În perioada 10-13 iulie 2012 reprezentanții Asociației Veteranilor Războiului din Moldova -1992, însoțiti de profesori, elevi și studenți din Republica Moldova, au efectuat o vizită la Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. În acestă perioadă invitații au vizitat Patriarhia Română, Muzeul Cotroceni, Mănăstirea Cernica și alte obiective culturale din București și vecinătate.
În cadrul evenimentului au avut loc dezbateri referitoare la modalitățile de prezervare a identității culturale a comunităților românești din afara granițelor țării și s-au stabilit viitoare parteneriate în vederea conceperii și derulării de proiecte care să vină în sprijinul românilor de pretutindeni.
Reprezentanții Liceului „ Mihail Berezovschi” au oferit cu acest prilej diploma de excelență pentru promovarea valorilor românești Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi”.
Domnul Valeriu Ciobanu, secretarul General al Asociației Veteranilor Războiului din Moldova a înmânat reprezentanților Institutului o scrisoare de mulțumire din care cităm: “Dorim ca acest Institut să capete forțe noi pentru toate proiectele pe care le propune românilor de pretutindeni, pentru că Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” este instituția care grație atitudinii sale față de noi, românii din afara țării, a făcut și face adevărata apropiere dintre românii din țară și românii din afara hotarelor ei. [...] Fie ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze activitatea Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni pentru a aduce cât mai multă bucurie în inimile tuturor românilor de pretutindeni.”
În aceeași perioadă s-au aflat în vizită la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” membrii Asociaţiei Culturale Româneşti „Dacia” din Kazahstan, în frunte cu Nikolay Plushkis, președintele asociației.
Sursa: hurmuzachi.ro
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲