Cineva are nevoie ca de pe internet (sau din sediile unor partide, puţin spus, antinaţionale), aceste „perle” de românofobie să ajungă în cluburile şi în barurile de la sate. Şi nu numai să ajungă, ci să facă victime, cât mai multe victime...

Un cititor îmi relata o întâmplare la care fusese martor ocular. Deunăzi, urcase într-un troleibuz din capitală şi a observat cum, în momentul în care se închideau uşile, un tip din staţie a stropit cu un spray în salonul troleibuzului, după care a luat-o la fugă. Uşile s-au închis, iar în câteva secunde pasagerii au simţit că se sufocă. „În mod sigur, fusese un gaz toxic, îmi spune cititorul. Mi se zbătea inima ca unui iepure!”. Şoferul a oprit imediat şi lumea, panicată, a dat buzna afară. Probabil că poliţia noastră îl caută şi astăzi pe infractor… Altceva vreau să spun: între tipul anonim, care a intoxicat pasagerii din acest troleibuz, şi anonimii care lansează tot felul de zvonuri pentru a ne intoxica creierii, eu nu văd nicio deosebire. Şi cel cu spray-ul, şi cel cu „poanta” îşi fac repede „trebuşoara”, apoi dispar, lăsându-i pe oameni fără respiraţie şi cu dureri de inimă. Şi unul, şi celălalt nu trebuie lăsaţi să se plimbe liber printre noi. Din simplul motiv că, în momentul în care nici nu ne aşteptăm, aceştia ar putea să stropească din nou cu gaze toxice în mulţime.

Săptămâna trecută, într-un sondaj de opinie, am citit o întrebare curioasă adresată respondenţilor: „Care sunt sentimentele dumneavoastră faţă de următoarele etnii?”, cu referire la moldoveni, ruşi, ucraineni, găgăuzi şi români. Participanţii la sondaj trebuiau să aleagă una din trei variante: pozitive; nici pozitive, nici negative; negative. Am rămas contrariată de faptul că tocmai 22 procente dintre respondenţi au spus că au sentimente negative faţă de români. Pentru comparaţie, doar 4% din cei chestionaţi au afirmat că au sentimente negative faţă de ruşi şi ucraineni. Reiese că fenomenul românofobiei este unul cât se poate de real şi afectează cel puţin unul din patru sau cinci cetăţeni ai RM. Nu cred că acest lucru trebuie considerat unul normal.

Nu ştiu ce credeţi dumneavoastră, dar eu, uneori, am impresia că în R. Moldova a existat întotdeauna un mecanism diabolic care a divizat societatea pe criterii etnice, antagonizând-o în raport cu cetăţenii care se identifică români. Şi că acest mecanism continuă să funcţioneze până în prezent, chiar dacă KGB-ul a dispărut, iar România a fost prima ţară care a recunoscut R. Moldova ca stat suveran şi independent, chiar dacă ştim cu toţii că drumul R. Moldova spre Bruxelles trece prin Bucureşti.

Graţie aceluiaşi mecanism, pe forumurile noastre din Internet poţi întâlni tot felul de expresii maliţioase la adresa României. Dar, oare, filmul lui Petkov, despre digul de la Nemţeni, nu a apărut tot datorită mecanismului în cauză? Acesta depăşeşte orice limită a bunului-simţ şi orice imaginaţie electorală, fiind o adevărată diversiune la adresa statului român. Apropo, ceea ce m-a impresionat mai mult, în sens negativ, desigur, nu au fost trucajul peliculei sau declaraţiile scoase din context ale personajelor „intervievate” (cu întrebări formulate la sediul partidului), ci… vocea prezentatorului de după cadru. Într-o română perfectă, acesta aduce grave învinuiri României. N-o să înţeleg niciodată de ce a acceptat să ia parte la acest atac politic şi afront public adus Ţării sale, la fel cum nu o să-i înţeleg nici pe alţii ca el, aciuaţi prin Chişinău, care defăimează România din paginile ziarelor moldoveneşti şi cărora îmi este greu să le zic „colegi de breaslă”. Dacă ei fac asta, fără să aibă remuşcări de conştiinţă, ce pretenţii putem avea faţă de cele 22 procente dintre concetăţenii noştri, care declară că au sentimente negative faţă de români?

Aşadar, stimaţi cititori, nu vă lăsaţi prinşi în plasa celor care lansează cu bună ştiinţă zvonuri cu tentă antiromânească. Şi, mai ales, nu răspândiţi aceste zvonuri, pentru că autorii lor atâta şi aşteaptă - să vă folosească pe dumneavoastră pe post de „difuzori” publici. Numai în acest fel, mecanismul lor diabolic de dezinformare îşi poate atinge scopul.