Romania va deschide patru sectii de votare la Chisinau, pentru alegerile din 30 noiembrie
adăugat 18 octombrie 2008, 07:02, la Eveniment
Cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova vor putea vota la 30 noiembrie la patru sectii de votare, care vor fi deschise la Chisinau.Doua sectii de votare vor activa la Sectia Consulara de pe strada Grigore Ureche nrumarul 2 si cate o sectie de votare la Ambasada Romaniei, situata pe strada Bucuresti 66/1 si la Sectia Consulara de pe strada Vlaicu Parcalab numarul 39, anunta un comunicat al Ambasadei Romaniei de la Chisinau, relateaza Agerpres.
Ambasada Romaniei precizeaza ca, potrivit noii legislatii, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova pot vota, pe baza pasaportului simplu, valabil, in care este facuta mentiunea, privind stabilirea domiciliului in Republica Moldova. Cetatenii romani cu resedinta in Republica Moldova pot vota cu pasaportul simplu valabil, insotit de un permis de sedere, eliberat de autoritatile Republicii Moldova, care dovedeste stabilirea resedintei in Moldova.
Totodata, Ambasada Romaniei avertizeaza ca nu se va putea vota pe baza actelor temporare de identitate, ceea ce inseamna ca nu se va putea vota pe baza titlului de calatorie.
Pentru a-si exercita dreptul la vot, cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova, trebuie sa detina acte de identitate valabile. Cei care au actele expirate sau pierdute si doresc sa voteze trebuie sa obtina documente permanente de identitate. In acest scop, ambasada recomanda tuturor cetatenilor romani, cu documente romanesti expirate, sau pierdute, sa intreprinda din timp demersurile necesare pentru preschimbarea lor sau eliberarea altora noi.
Cetatenii romani cu domiciliul in Republica Moldova care in ziua alegerilor se vor afla in alta tara, in scop turistic sau de afaceri, nu vor putea vota.
Ambasada recomanda cetatenilor romani sa se informeze, din timp, asupra procedurii privind votul uninominal, pentru a-si putea exercita acest drept in bune conditii la scrutinul din 30 noiembrie 2008.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲