![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (0)
Tipăreşte
Sus
Rusia votează
adăugat 29 februarie 2008, 05:49, la Opinii / Editoriale
"Toată lumea ştie că alegerile nu sunt cu adevărat nişte alegeri. Ele nu sunt interesante ca luptă politică. Avem un preşedinte care este mai mult decât un preşedinte şi un parlament care este mai puţin decât un parlament. Soarta Rusiei nu depinde de acest rezultat. Oamenii muncesc, merg în străinătate, merg la cafenele, folosesc internetul şi trăiesc după pofta inimii. Aşa se dezvoltă libertatea... Tinerii sunt mai fericiţi şi mai deschişi către lume. Ei percep democraţia ca un decor."
Leonid PARFIONOV, ziarist, NTV, înainte de alegerile din 2003
În Rusia, înaintea alegerilor prezidenţiale de duminică, jocurile sunt deja făcute. Victoria vicepremierului Dmitri Medvedev, candidatul propus de preşedintele Putin ca succesor, este, practic, asigurată. Singura problemă a autorităţilor este de a asigura o prezenţă semnificativă la vot. Alegerile prezidenţiale nu fac să confirme, dacă mai era nevoie, particularitatea sistemului politic din Federaţia Rusă.
Rusia, o democraţie iliberală
Comentatorii sunt aproape unanimi în a admite că Rusia este o democraţie manageriată, în sensul în care democraţia în Rusia este una care se manifestă "de sus în jos". Este "elitistă" sau, folosind un termen din secolul al XVIII-lea, "luminată". Alegerile sunt ţinute cu regularitate, e drept, dar nu sunt o oportunitate pentru transferul puterii, ci numai legitimarea acesteia. Proiectul rus este, cum a fost deja numit, o "democraţie fără reprezentare": strategia Kremlinului este "maximum de confuzie şi demobilizare politică". Scopul nu este numai monopolul puterii, ci şi monopolizarea competiţiei. Vladislav Surkov, şeful adjunct al administraţiei Kremlinului, unul dintre arhitecţii "democraţiei dirijate", este cel care a declarat că alegerile din 2003 au marcat sfârşitul perioadei de tranziţie şi apariţia noii Rusii. Înainte de a veni la Kremlin, el a lucrat în cadrul celebrului Grup Alfa, arhetipul grupurilor oligarhice din timpul perioadei Elţân şi care au supravieţuit şi sub Putin.
Acest tip de funcţionare politică are în comun cu democraţiile occidentale mai ales faţada. A fost caracterizată ca o "democraţie iliberală", cum se numea eseul din 1997 publicat în prestigioasa Foreign Affaires. Cu o observaţie, deja făcută: Rusia nu este democraţie iliberală din greşeală, ci din proiect.
Aici aparenţele nu trebuie să ne înşele. Rusia de azi nu este un sistem creat de Putin, căci Putin a fost beneficiarul lui. Şi beneficiarul cel mai important. Sistemul era deja în uz în timpul celui de-al doilea mandat al lui Boris Elţân (1996-2000), iar Putin, prin desemnarea succesorului, nu face decât să perpetueze acelaşi tip de evoluţii. Să nu uităm că prima mişcare când a devenit preşedinte a lui Vladimir Putin în 2000 a fost să semneze ordinul de acordare a imunităţii lui Elţân. S-a vorbit mult despre aşa-numita "Familie", grupare de oameni extrem de importanţi şi influenţi - în care şi Elţân era implicat -, dar şi de aşa-numitul "Cerc Sankt-Petersburg", care îi cuprindea pe mulţi dintre foştii colaboratori ai lui Putin din anii 1990, care mulţi erau deja în structurile de guvernare.
"Tehnologii", cheile hermeneutice pentru înţelegerea politicii ruse
Dincolo de aceste aspecte, comentatorii politici nu obosesc să ne spună că secretul înţelegerii sistemului politic al Rusiei de azi nu este numai persoana lui Putin, popularitatea sa ori traseul său şi cel al colegilor săi. Problema este a "tehnologilor" ruşi, celebrii şi ascunşi, mai mult sau mai puţin, şi care sunt cheile hermeneutice pentru înţelegerea politicii ruse.
Şi exemplele sunt numeroase. Un personaj precum Gleb Pavlovsky este considerat printre cei mai importanţi. Gleb Pavlovsky este un intelectual fost disident şi persecutat în timpul sovietic pentru "iluziile reformiste" pe care le-a avut. El este cel care a făcut presiuni la Kremlin pentru a fi adoptată noua legislaţie care viza crearea unui organ public pentru a coordona ONG-urile din Federaţia Rusă. Să mai spunem în treacăt că, de pildă, clădirea în care se afla din 1999 sediul Centrului strategic de Dezvoltare a lui German Gref - ulterior ministrul Economiei în Federaţia Rusă - pe când acesta se ocupa de programul economic al viitorului preşedinte, a devenit în 2000 sediul campaniei electorale a lui Putin, iar după asta a găzduit Fundaţia de Politici Eficiente a lui Gleg Pavlovski. Este vorba despre celebra Casă Aleksandr. În zorii Revoluţiei Oranj din Ucraina, Modest Kolerov, adjunctul lui G. Pavlovsky la Centrul pentru Politici Efective, s-a alăturat administraţiei prezidenţiale ca şef al departamentului care se ocupa cu republicile postsovietice şi, în special, cu "revoluţiile colorate".
Marat Gelman, alt reprezentant al acestei caste, celebru consultant politic la Moscova, este un colector de artă de mare succes şi proprietar de galerie şi unul dintre marii guru ai comunităţii artistice din Moscova. La sfârşitul anului 2002 a fost numit director adjunct la televiziunea ORT, poziţie de pe care a realizat o strânsă coordonare cu Kremlinul, prin intermediul aşa-ziselor "întâlniri de vineri" de la Kremlin, prezidată de şeful de cabinet al preşedintelui Putin şi la care participau şefii canalelor de televiziune.
Serghei Markov este un academic respectat la nivel internaţional, apropiat şi el Kremlinului.
Şi lista ar putea continua. Toţi sunt, cum s-a remarcat, exemplul tipic de intelectuali occidentalizaţi. În anii 90 au lucrat cu fundaţiile occidentale, inclusiv Soros sau Carnegie Endowment sau cu jurnaliştii străini; erau liberali în sensul occidental al termenului. Acum sunt de partea lui Putin.
Ei sunt ceea ce se numeşte astăzi "tehnologi politici". S-a scris mult despre această categorie, dar poate că nu suficient. Un eseu dedicat explicit lor şi intitulat "The Politologist", semnat de Aleksander Prohatov, le face un portret cu tuşe întunecate. Pe urmele lui au păşit şi alţi comentatori. Ivan Krasnev este doar unul dintre ei, dar observaţiile sale ne ajută să înţelegem mai bine structura politică moscovită.
SISTEMUL trebuie făcut câştigător, indiferent de un partid sau altul, o doctrină sau alta
Sociologic vorbind, aşa-numiţii tehnologi nu sunt echivalentul "spin doctor"-ilor occidentali. Ei au toţi, direct sau indirect, conexii cu Kremlinul. Ei nu lucrează pentru un partid sau o doctrină, ei lucrează pentru sistem. El, SISTEMUL, trebuie făcut câştigător, indiferent de un partid sau altul, o doctrină sau alta. Ei sunt însărcinaţi, de fapt, cu tot procesul. Cum i-a caracterizat un expert: "tehnologii politici postsovietici se văd pe sine ca nişte metaprogramatori politici, design-erii sistemului, oamenii care decid şi controlează în acelaşi timp, cei care aplică orice tehnologii posibile pentru a construi politica şi sistemul politic ca atare". Rolul lor în actuala politică a Federaţiei Ruse a fost, de asemenea, comparat cu cel al Gosplanului în economia sovietică. Ei sunt ideologii şi simbolurile democraţiei manageriate ruse. Ei conduc think-tank-uri, au emisiuni la televiziune sau sunt prezenţi abundent în media, sunt consultanţi politici, neagă orice afiliere partinică pentru ei şi se prezintă drept comentatori obiectivi care interpretează ce se întâmplă în politica rusă sau în politica globală.
"Poporul este incapabil să decidă corect, de aceea poate fi periculos dacă e lăsat fără ghidaj"
Aceşti tehnologi mai sunt acuzaţi că ar schimba reprezentarea politică a valorilor, intereselor şi ideilor care sunt, de fapt, la baza oricărei democraţii liberale, cu reprezentarea media a unei realităţi politice nonexistente care se află în miezul oricărei democraţii manageriate. Ideologia lor a fost caracterizată de un analist deja citat drept "un cocktail Molotov de postmodernism francez şi instrumentalism KGB". Ceea ce tehnologii politici au împrumutat de la postmoderni este intuiţia acestora legată de "nerealitatea realităţii". Ceea ce au împrumutat de la bogata tradiţie a poliţiei secrete sovietice a fost tehnologiile care fac nerealitatea reală. Ideea e limpede şi a fost exprimată chiar de G. Pavlovsky: "poziţia noastră despre revoluţie este simplă: nici o revoluţie şi nici o încurajare a revoluţiei". Premisa de bază şi care subsumează proiectul este că, de fapt, guvernul este singura forţă liberală în Rusia, poporul este incapabil să decidă corect, de aceea poate fi periculos dacă e lăsat fără ghidaj. Nu trebuie aşadar lăsat de capul lui, pentru că ar aduce la putere sau comunişti nereformaţi, sau fascişti, sau bolşevici etc., oricum, oameni cu care nu se poate discuta şi care ar arunca Rusia şi regiunile în haos.
Este evident că stabilirea "democraţiei manageriate" nu era posibilă fără sprijinul Occidentului. A fost decizia guvernelor occidentale pentru a-l sprijini pe Elţân fără a insista prea mult asupra procesului democratic ca atare. Stabilitatea a contat mai mult decât democraţia...
Ne amintim şi acum, poate, filmele americane ale anilor 90 despre lupta din Rusia dintre "liderul bun", care vrea o Rusie stabilă, democratică, economie de piaţă şi dialog, şi "liderul rău", care ar vrea o Rusie întoarsă spre trecut, fascizantă, bolşevică, antioccidentală etc., etc. Evident, Occidentul era de fiecare dată de partea "liderului bun".
Oricât ar părea de paradoxal, Vladimir Putin este un produs tipic (şi) al acestui tip de abordare occidental.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}